În ziua de 7 octombrie, la ora 18.00, în catedrala din Iaşi va avea loc o Liturghie cu caracter misionar, în timpul căreia doi preoţi diecezani: pr. Isidor Mârţ (pentru Kenya) şi pr. Adrian Stoica (pentru Coasta de Fildeş, precum şi patru tinere: Mihaela Gherghelucă şi Monica Bogdănel (educatoare pentru Togo), Mihaela Gal şi Monica Benedic (asistente medicale pentru Coasta de Fildeş) vor primi în mod oficial mandatul de misionari. Ca semn al trimiterii misionare, episcopul va încredinţa fiecăruia crucea şi Evanghelia care îi va însoţi pe tot parcursul activităţii misionare, amintindu-le de datoria pe care o au de a vesti evanghelia lui Cristos şi biruinţa crucii Celui înviat. Toţi şase au participat la Verona (Italia) în perioada 25 iunie-28 iulie la un curs special de formare a misionarilor. După întoarcerea în ţară tinerele sus-numite şi-au petrecut ultimele două luni în compania grupului misionar din Iaşi, fiind susţinute şi ajutate în pregătirea lor pentru plecarea în misiuni. Înainte de a se despărţi, tinerele misionare au binevoit să răspundă la câteva întrebări.

- Când ţi s-a propus să mergi în Africa, te-ai documentat asupra locului unde vei pleca?
Întâi de toate trebuie să mărturisesc faptul că dorinţa mea de a pleca în misiuni a fost exprimată cu mult timp în urmă, astfel încât am primit cu mare bucurie şi emoţie vestea că în sfârşit voi putea pleca. Aflând destinaţia - Togo - m-am repezit să caut această ţărişoară pe hartă. Mi-am spus: "Nu pot merge cu ochii închişi, fără să cunosc nimic despre locul în care va trebui să mă integrez şi să-mi desfăşor activitatea". Ulterior am aflat mai multe date despre ea şi locuitorii ei (M. Bogdănel).

- Ce anume te-a determinat să pleci?
E un vis mai vechi care cred că a fost în planul Domnului de vreme ce acum e pe cale să se împlinească, deşi a trebuit să mă înarmez cu multă răbdare în aşteptarea împlinirii lui (M. Benedic).
Pentru mine a fost o hotărâre bruscă care mi-a schimbat viaţa cu 180 de grade şi chiar dacă atunci nu ştiam prea multe despre misiuni, simţeam că asta trebuie să fac, iar acum pot spune că aceasta este voinţa lui Dumnezeu (M. Gal).

- Cum au reacţionat cei din familie la vestea că vei merge în misiuni?
Printre primele persoane care au aflat despre plecare a fost sora mea, căreia, deşi i-a venit foarte greu, m-a susţinut încă de la început, încercând să le explice şi părinţilor, care acum mă înţeleg (M. Gal).
Având în vedere riscurile pe care le prezintă Africa (climă, boli etc.) părinţilor le-a venit destul de greu să accepte decizia mea. Dându-şi seama că nu e cazul să se opună voinţei lui Dumnezeu, acum mă susţin pe deplin (M. Benedic).

- Nu ţi se pare greu? Cum vei proceda pentru a merge înainte?
Desigur că momentele grele nu vor lipsi. Probabil nu o dată voi spune: "Nu mai rezist", însă atunci voi încerca să apelez la "rezervele" adunate acum cu trudă ca să găsesc sprijin şi alinare la Isus, care este prezent pretutindeni, inclusiv în Africa. Un aspect demn de luat în seamă este şi faptul că nu plecăm singure, ci două câte două şi, în plus, vom avea un preot în apropiere şi vom trăi într-o comunitate de surori care cu siguranţă deja s-au confruntat cu momente de criză şi ne vor putea susţine. Pe de altă parte, nu trebuie să-i uităm pe atâţia credincioşi care, rămânând acasă, ne-au asigurat de rugăciunile lor. Cât ne priveşte îi vom ţine la curent atât cu succesele cât şi insuccesele noastre (M. Benedic).

- Cum te-ai pregătit şi cât timp crezi că vei rămâne?
Un rol deosebit de însemnat în pregătirea noastră l-au avut cursurile de la Traian, completate de cursurile de la Verona (Italia) care ne-au introdus în realitatea africană, însă nu mai puţin însemnat este studiul limbii franceze şi engleze fără de care nu vom putea comunica acolo. Pregătirea a inclus şi anumite vaccinări pentru prevenirea unor boli tropicale, dar în tot acest timp rolul cel mai important l-a avut îndrumarea spirituală care ne-a ajutat să maturizăm alegerea făcută. Deocamdată voi merge pentru doi ani, rămâne de văzut dacă ulterior voi decide să mai rămân sau mă voi întoarce pentru a-mi relua viaţa aici, împărtăşind şi celorlalţi din bogăţia experienţelor trăite (M. Gal).

Au consemnat Elena şi Marian Cîrticioiu