Primatul Austriei în România

În perioada 2-8 septembrie, Eminenţa sa card. Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena, a făcut o vizită în România. I-a vizitat pe credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din Oradea, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Tg. Frumos, Podul Iloaiei, Cacica, Iaşi... În zilele de 5-7 septembrie a participat la simpozionul cu tema "Iluminism şi isihasm" de la Durău. În anturajul cardinalului s-au aflat şi profesorul Philipp Harnoncourt, de la Universitatea din Graz, precum şi preoţi români cu parohii în Austria: pr. Paul Balint, pr. Ioan Marin Mălinaş, pr. Nicolae Dură şi pr. Vasile Luţai. Primatul Austriei a mai vizitat România în perioada 5-10 mai 2000. Atunci, în aula mare a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, i s-a decernat titlul de doctor honoris causa. Lucian Teodosiu, redactor al emisiunii "Viaţa spirituală" de la Radio Iaşi, emisiune ce se transmite în fiecare sâmbătă la ora 8.30, a stat de vorbă cu Eminenţa sa.

Zile cu strălucire de miere şi cu binecuvântare celestă au înflorit la început de septembrie în calendarul timpului şi pe chipurile oamenilor din această ţară.

La invitaţia Patriarhiei Române, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, Eminenţa sa Christoph Schönborn, cardinalul Austriei şi arhiepiscop de Viena, a întreprins o vizită ecumenică în România. A vizitat Mănăstirea Durău-Neamţ de la tâmpla Ceahlăului - muntele sfânt al românilor; apoi a participat la o sfântă Liturghie în catedrala romano-catolică din Iaşi, important moment istoric şi centru de polarizare religioasă. Fiind o fiinţă cu totul carismatică şi deosebit de caldă, oaspetele vienez a fost pretutindeni primit cu profundă prietenie, atât la simpozionul de la Mănăstirea Durău cu tema "Iluminism şi isihasm", cât şi cu prilejul celebrării Liturghiei solemne, al întâlnirii cu reprezentanţi ai ordinelor şi congregaţiilor religioase din Iaşi sau cu simplii credincioşi catolici.

Eminenţa sa Christoph Schönborn a pus accent pe unitatea Bisericii creştine de pretutindeni, pe unicitatea "solară" a Bisericii lui Isus Cristos.

Unitatea Bisericii creştine există şi a devenit mai necesară ca oricând, pentru a face faţă ameninţărilor care pândesc lumea liberă, civilizată, democratică. În faţa terorismului care a însângerat şi care a lovit atât de brutal şi iraţional America în aceste zile - provocând mii şi mii de victime în spatele cărora se găsesc însă destine distruse, alte câteva zeci de mii de oameni nevinovaţi, familiile îndoliate ale acestora - lumea creştină nu-i poate răspunde decât printr-o exemplară unitate. În acest sens s-a celebrat şi Liturghia solemnă de la Iaşi, de o frumuseţe aparte, care a luminat chipurile credincioşilor catolici şi ortodocşi participanţi. În cadrul sfintei Liturghii a luat cuvântul PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iaşi, rostind cuvântul de învăţătură, plin de pilduitoare îndemnuri izvorâte din Cartea Cărţilor, care este Biblia.

Cu acest prilej, Eminenţa sa ne-a acordat un interviu, precizând care sunt impresiile lui despre ţara noastră: "Mă aflu pentru a doua oară în România, la invitaţia patriarhului Teoctist şi a mitropolitului Daniel. Am vizitat biserici romano-catolice la Bucureşti şi Iaşi, dar şi la Oradea şi Cluj. Am ajuns la o frumoasă impresie prin simpozionul de la Durău-Neamţ, organizat de mitropolitul Daniel şi colaboratorii săi împreună cu Fundaţia "Pro Oriente" din Viena, al cărei preşedinte sunt. În sfârşit, iată şi încoronarea acestei vizite - sejurul la Iaşi - unde am revăzut Seminarul Teologic Romano-Catolic şi unde am celebrat Euharistia cu credincioşii Diecezei de Iaşi. În legătură cu impresia mea despre România, ca urmare a acestor două vizite, aş spune două lucruri: aveţi o ţară foarte tânără; peste tot sunt tineri şi aveţi o ţară minunată care are multă speranţă. În al doilea rând, România este o ţară care trebuie să înfrunte o tranziţie dificilă şi apăsătoare, pentru a face trecerea de la un regim totalitar la o societate deschisă, la forma nouă a unui regim politic şi social şi a unei democraţii reale, în perspectiva unei "Europe unite", care se realizează acum; în acelaşi timp, sesizând multele dificultăţi, am remarcat şi multă speranţă. Dar cred că această ţară, ţara dv., România, care are o profundă credinţă, unde oamenii sunt credincioşi şi cu dorinţa de a trăi în credinţă, va găsi puterea de a învinge dificultăţile pentru că speranţa românească este foarte puternică".