Cine nu a visat măcar o dată în viaţă să aibă o casă? De fapt, este un drept legitim, nu este un moft sau un lux. Casa este o necesitate, mai ales pentru o familie. Aceasta a fost şi dorinţa mea: să ajung să-mi întemeiez o familie, să am o casă proprie. Aşa a început ceea ce îmi place să numesc "ceasul lui Dumnezeu".
Îmi făcusem planuri măreţe. M-am hotărât să merg în străinătate să adun banii necesari unui asemenea vis. Am obţinut o viză de turism şi am reuşit să rămân acolo unde, după părerea mea şi exemplul altora, se câştiga bine şi în câţiva ani aş fi reuşit să construiesc ceea ce plănuisem. Cât despre perioada de început, ce să spun? A fost deosebit de greu. Nu cunoşteam limba, nu cunoşteam pe nimeni, ba mai mult aveam impresia că toţi din jur mă privesc cu dispreţ, ghicind parcă de unde sunt şi cu ce gânduri am venit. Am reuşit să găsesc un loc de muncă pe o perioadă nelimitată, dar eram plătit rău. Cu banii pe care îi primeam nu reuşeam să acopăr nici măcar cheltuielile de întreţinere. A venit şi ziua mult aşteptată, când cineva mi-a oferit un loc stabil de muncă şi în acelaşi timp o retribuţie onorabilă. Aşa am început să trimit părinţilor banii necesari cu care să-mi realizez visul: să am o casă a mea. Mai mult, am trimis şi proiectul şi i-am rugat să-l respecte întocmai. Era o vilă imensă cu foarte multe camere care, lună de lună, era completată cu cele necesare. Pentru că aveam deja o prietenă, în acest timp m-am şi căsătorit. Acum eram doi şi până să locuim definitiv în casa şi în ţara noastră am considerat că e bine să mai lucrăm şi să mai adunăm bani. Familia însă a început să crească. Fără să ne fi aşteptat, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi gemeni, apoi cu o fetiţă, iar nu cu mult înainte de întoarcere în ţară, cu alte două fetiţe. Imediat le-am spus părinţilor că trebuie să amenajeze camerele vilei în aşa fel încât fiecărui copil să-i revină o cameră dotată cu tot ceea ce tehnica de astăzi poate oferi vârstei lor. Continuam să cred că mă aflu în ţara tuturor posibilităţilor, de aceea consideram că nu e numaidecât o risipă dacă dotam fiecare din camerele copiilor cu televizor, combină muzicală, poate şi un computer cu diferite jocuri şi de ce nu şi cu alte aparate care, credeam eu, îi vor ajuta în viaţă. Dar a venit o zi pe care nu o voi putea uita toată viaţa. Fiind confundat cu un răufăcător, am fost arestat şi închis pentru o perioadă nelimitată, timp în care se pregătea procesul. Soţia şi copiii au fost expulzaţi şi aşteptau cu disperare sentinţa. Dovedindu-mi nevinovăţia, am fost achitat şi la rândul meu expulzat.
Acolo în închisoare am avut ocazia să întâlnesc un preot care, din experienţa acumulată în îngrijirea celor închişi, mi-a spus că mulţi din infractorii aflaţi în închisoare sunt oameni care provin din familii care i-au marginalizat creându-le toate condiţiile. Mi-a vorbit de unii care au acţionat făcând rău, exact cum au văzut în filmele de la televizor. Alţii au fost împinşi de părinţii lor la rău pentru că nu le-au dat posibilitatea de a li se deschide. Încet, încet mi-am dat seama că ceea ce doream eu copiilor mei nu era bine. Cât de straniu a lucrat Dumnezeu ca să evite o posibilă latură negativă a familiei mele. A fost nevoie să gust ruşinea închisorii ca să-mi dau seama cât rău aş fi putut face copiilor, uitând că nu televizorul sau camera avea să ne unească, ci noi, noi ca persoane. Bine că nu am apucat să dotez camerele cu ceea ce intenţionasem. Consider că împreună cu soţia trebuie să stăm cât mai mult la dispoziţia copiilor şi să nu-i lăsăm să ducă lipsă de prietenia şi încrederea noastră.
Văd multe vile, multe case mari cu multe camere şi mă gândesc deja câtă răceală s-ar putea să fie în acele familii şi câtă neglijenţă în educarea copiilor. Doar suntem creaţi să fim împreună, iar noi ne separăm prin ziduri. Dorim să avem copii buni, dar îi educăm cu mijloacele tehnice şi-i ţinem la distanţă prin ziduri. Regret că am comandat o casă atât de mare, dar mă bucur că printr-o încercare ca aceea prin care am trecut am dobândit înţelepciune, unitate pentru familie şi o bună educaţie a copiilor. (Claudiu)
