În ziua de 22 septembrie la biserica "Fericitul Ieremia" din Bacău a avut loc sărbătorirea celor 10 ani de la existenţa mişcării Scout în Dieceza de Iaşi. Sfânta Liturghie a fost prezidată de pr. Ştefan Erdeş, decan de Bacău. La sfânta Liturghie au participat în jur de 600 de scoutişti din 14 parohii însoţiţi de o parte din asistenţii lor spirituali.
Scoutul este definit ca o "mişcare educativă a tinerilor, bazată pe voluntariat, cu caracter nepolitic, deschisă tuturor, fără deosebire de origine, rasă, credinţă, conform principiilor şi metodei care au fost concepute de fondatorul ei, Robert Baden-Powell". Activităţile recreative sunt concepute ca fiind un mijloc de a atinge un ţel final şi nu ca fiind un scop anume. Baden-Powell spunea că membrul scout educator nu trebuie să "instruiască", remarcaţi, ci să educe, adică să aducă copilul la a învăţa el însuşi după propria lui dorinţă lucrurile care să formeze caracterul său. Scoutismul este fondat pe trei principii de bază care constituie legile sale şi credinţele fundamentale: 1) principiul spiritual: "Datoria faţă de Dumnezeu", 2) principiul social: "Datoria faţă de aproapele", 3) principiul personal: "Datoria faţă de sine".
Sâmbătă, 22 septembrie, la biserica "Fericitul Ieremia" din Bacău a avut loc o mare sărbătoare: ASCRO (Asociaţia Scout Catolică din România) a împlinit frumoasa vârstă de 10 ani. În conformitate cu legea a IV-a ("Sunt prietenii tuturor şi fraţi ai oricărui alt scoutist"), membrii marii familii Scout au împărţit şi altora din bucuria acestui ceas.
La sfânta Liturghie solemnă au participat: Mons. Ştefan Erdeş ("Sf. Nicolae", Bacău), pr. Viorel Ababei, pr. Alois Hârja, pr. Vincenţiu Burlacu, pr. Ioan Sociu, mulţi dintre asistenţii spirituali din diferite parohii, membrii Scout d'Europe, sute de scoutişti şi mulţi credincioşi. Uniţi în cugete şi-n gândiri, 600 de scoutişti din 14 parohii ale Diecezei de Iaşi i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate realizările şi neîmplinirile acestui deceniu Scout, cerându-i sprijinul pe mai departe. Reînnoindu-şi promisiunea, s-au angajat să-şi îndeplinească în continuare datoria faţă de Dumnezeu şi ţară, să fie fideli legii Scout şi în plus să lupte pentru a atinge scopul propus de pr. Alois Hârja pentru deceniul următor de activitate: de a atrage cât mai multe oiţe rătăcite la calea cea dreaptă, la Cristos.
După celebrarea sfintei Liturghii, întregul alai s-a îndreptat spre spaţiul verde din apropiere, special amenajat, unde înfrăţiţi cu natura au participat la câteva jocuri Scout. A urmat apoi programul cultural ce a mobilizat toate ramurile: atât lupeţii (7-11 ani) cât şi exploratorii (12-16 ani), roverii (16-18 ani) şi copii, au concurat la diferite competiţii. Imprevizibilul a avut locul său de cinste, premiul I fiind acordat comunităţii din Adjudeni, care a fost declarată "Miss Festa 10 ani ASCRO". Ne-am despărţit de fraţii noştri, cu sufletele pline de bucurie şi speranţă şi cu încrederea că în următorii ani vom continua să fim făclii aprinse ale lui Cristos ce luminează bezna societăţii, ostaşi "totdeauna gata" să-şi slujească ţelul: "De a lăsa lumea un pic mai bună decât am găsit-o".
Mulţumim lui Dumnezeu pentru soarele ce ne-a surâs întreaga zi, celor ce ne-au fost alături în acest ceas de sărbătoare şi nu în ultimul rând celor ce au făcut posibilă această aniversare. Sperăm că peste ani vom fi mai bogaţi: vom avea comori în ceruri şi sufletele ce s-au lăsat călăuzite de noi vor fi înveşmântate în lumina adevărului.