Ce este un sinod? Cuvântul din limba greacă înseamnă "a merge împreună" şi a fost folosit în Biserica din primele veacuri pentru a indica un moment special de întâlnire între responsabilii comunităţilor, fie la nivel de Biserică Universală (şi acestor întâlniri li s-a dat şi numele de "conciliu", ceea ce înseamnă "chemare de a fi împreună"), fie la nivelul diferitelor Biserici particulare în jurul propriului episcop.
În ceea ce priveşte problema noastră specifică, putem defini "sinodul" ca fiind modul "de a conveni împreună", "a fi împreună pe acelaşi drum" al realităţilor ecleziale prezente în dieceză (episcopi, preoţi, persoane consacrate, laici, organisme diecezane şi parohiale, comunităţi parohiale, asociaţii, mişcări, grupuri, credincioşi care fac parte din asociaţii sau care nu fac parte...) cu scopul de a revizui misiunea comună tuturor, de a vesti evanghelia în situaţiile specifice în care se află Biserica locală în momentul de faţă.
Sinodul este o expresie a trăirii Bisericii locale în contextul Bisericii Universale. Prin Biserică, fiind trupul său, Cristos este totdeauna prezent în mijlocul oamenilor. Toţi suntem chemaţi, prin credinţă şi sacramente, să trăim plinătatea comuniunii cu Dumnezeu. În calitate de comuniune cu Dumnezeu cel viu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Biserica este, în Cristos, "misterul" iubirii lui Dumnezeu prezent în istoria oamenilor. Structurile şi relaţiile din interiorul Bisericii trebuie să exprime această comuniune. Primul capitol din constituţia asupra Bisericii a Conciliului Vatican II, Lumen gentium, se intitulează tocmai "Misterul Bisericii": este vorba de o realitate de care trebuie să fim totdeauna siguri. Suntem conştienţi că Biserica nu se poate reînnoi fără ca această notă spirituală de mister să fie puternic înrădăcinată şi ancorată în sufletul creştinilor.
Sinodul va trebui să reînnoiască în toţi creştinii - preoţi, laici, persoane consacrate - iubirea faţă de Biserică. A o sluji este vocaţia şi misiunea tuturor. Pentru a iubi Biserica mai profund, va trebui s-o privim cu ochii lui Isus, care "a iubit Biserica şi s-a dat pe sine însuşi pentru ea" (Gal 5,25).
Pregătirea, convocarea şi celebrarea sinodului vor trebui să fie animate de această iubire. Cine are simţul concret al împărăţiei lui Dumnezeu nu se va înspăimânta de efortul pe care îl cere sinodul, şi cine alimentează în rugăciune iubirea pasionată pentru propria dieceză, va fi atent la chemarea Duhului Sfânt, pentru că sinodul este tocmai acest eveniment călăuzit de acest Duh care pune Biserica noastră locală într-o stare de discernământ pentru a ne ajuta să mergem în unitatea voită de Mântuitorul pentru ucenicii săi.
Sinodul diecezan va fi un adevărat dar al Duhului Sfânt, care trezeşte energii intelectuale şi spirituale neaşteptate, presupune un efort şi o angajare deosebită. Orice sacrificiu făcut pentru Biserica lui Cristos va fi răsplătit din belşug. Ne pregătim să ne deschidem pentru acest "dar".
a. În primul rând sinodul va trebui să facă o analiză a situaţiei în care se află dieceza, în contextul lumii contemporane şi al schimbărilor din ţara noastră; dacă pe de o parte impune imediat o reînnoire a elanului de "a merge toţi împreună", pe de altă parte se descoperă necesitatea unei valorificări mai mari a "bogăţiilor" de care dispunem ca Biserică locală, a ambientului ecumenic în care trăim, a opiniilor şi concepţiilor de care suntem înconjuraţi.
b. Apoi, o dată dobândită o mai mare conştiinţă a misiunilor celor mai urgente la care este chemată Biserica locală, se va încerca implicarea tuturor comunităţilor, la orice nivel, într-o mare mişcare de rugăciune, de reflecţie şi de acţiune, cu scopul de a găsi o nouă vitalitate şi o comuniune mai mare, în marile dimensiuni care reprezintă identitatea Bisericii: liturgia, cateheza, viaţa sacramentală, formarea, caritatea...
c. Va urma momentul de "sinteză": vor fi adunate rezultatele acestei perioade de har şi de căutare şi toate acestea vor reprezenta o bază solidă pentru a trasa direcţiile pastorale noi, adaptate să aducă speranţa şi bucuria întâlnirii cu Cristos pentru omul din zilele noastre, mai ales în lumina acelui minunat şi încă prea puţin cunoscut dar al Duhului Sfânt, care a fost Conciliul Vatican II.
Sinodul va fi, într-un anumit sens, punctul de sosire şi de o nouă plecare pentru acel proces de reînnoire al diecezei pe care îl vom pregăti în aceşti ani.
Aurel Percă, episcop auxiliar
