În perioada 19-23 martie, a avut loc la Roma întâlnirea internaţională trienală a Uniunii Apostolice a Clerului Diecezan (UAC). La această întâlnire a luat parte şi un reprezentant-observator din partea Diecezei de Iaşi în persoana pr. Benoni Ambăruş.

Ce este UAC-ul? Este o asociaţie a clerului diecezan, înfiinţată de preotul francez Victor Lebeurier (1832-1918); trebuie menţionat că Lebeurier este principalul, dar nu singurul fondator al acestei asociaţii. În contextul unei adevărate primăveri a congregaţiilor religioase, care ofereau şi un punct de susţinere morală pentru membrii lor, asociaţia este încercarea de a sublinia aspectele specifice ale spiritualităţii preoţiei diecezane, care era considerată nesemnificativă sau de mâna a doua. Încă de la început, obiectivul principal a fost acela de a crea comuniunea prezbiterală şi de a întări legăturile de comuniune cu episcopul diecezei.

Conciliul Vatican II a încurajat toate asociaţiile diecezane, în special pe acelea care au drept scop primar promovarea sfinţeniei preoţilor (cf. Presbyterorum ordinis, nr. 8); noua legislaţie canonică reia şi încurajează astfel de asociaţii, atunci când recomandă clerului diecezan să aibă "o mare stimă, mai ales faţă de acele asociaţii care, având recunoaşterea statutelor din partea autorităţii competente, printr-un program de viaţă adaptată şi aprobată în mod corect, promovează sfinţenia lor în exercitarea ministerului, şi favorizează uniunea, în interiorul clerului, şi cu episcopul propriu" (cf. can. 278, par. 2).

UAC, cu noile statute aprobate de către Congregaţia pentru Cler, pe data de 18 octombrie 1995, îşi propune promovarea formării permanente a clerului, în latura umană, spirituală, intelectuală şi pastorală, animând-o, dacă este cazul. Un alt aspect specific este deschiderea spre serviciul extradiecezan, în mod particular spre ţările de misiune sau spre diecezele unde lipseşte clerul; membrii UAC îşi propun încurajarea de întâlniri de rugăciune între preoţi şi zel deosebit în îndeplinirea iniţiativelor diecezei. Forma specifică de organizare şi de formare este "cenacolul".

În momentul de faţă, această asociaţie este prezentă în peste 52 de ţări, cu un număr aproximativ de 37.000 de membri, dintre care peste 400 de episcopi şi 200 de diaconi permanenţi. De menţionat faptul că UAC are şi o dimensiune ecumenică, întrucât are şi mulţi membri de confesiune şi rit diferite de Biserica Romană.

Actualul preşedinte internaţional, pr. Giuseppe Magrin, şi-a exprimat dorinţa şi disponibilitatea de a colabora la implantarea asociaţiei şi pe teritoriul românesc.