Ziua Mondială a Sănătăţii sărbătorită pe 7 aprilie a abordat o nouă temă de sănătate publică primordială la nivel internaţional în vederea atragerii atenţiei asupra ei. Pentru anul 2001 această zi a constituit ocazia unei campanii de informare şi sensibilizare a populaţiei asupra problemelor sănătăţii mintale.

Obiectivul principal a fost acela de a influenţa opinia generală şi de a determina o dezbatere asupra modalităţilor de ameliorare a situaţiei actuale a sănătăţii mintale din întreaga lume. Aproximativ 400 de milioane de persoane suferă de tulburări mintale sau neurologice sau de probleme psihosociale cum ar fi cele legate de consumul de alcool şi de droguri. Din totalul pacienţilor care apelează la serviciile de sănătate în medie unul din patru prezintă tulburări de această natură, frecvent nefiind corect diagnosticaţi şi în consecinţă trataţi.

În prezent, există soluţii pentru tratamentul a numeroase afecţiuni psihice şi cerebrale, astfel încât aceşti pacienţi să poată duce o viaţă normală în mijlocul comunităţii. Cu toate acestea societatea continuă să se opună tratamentului şi reintegrării sociale a acestor persoane.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îşi propune să pună un accent pe două aspecte deosebit de importante reprezentate prin necesitatea tratării şi împiedicarea excluderii în cadrul unui număr de afecţiuni ca de exemplu: depresia, schizofrenia, maladia Alzheimer, alcoolismul, epilepsia, retardul mintal, boli pentru care există în mod clar, un decalaj între mijloacele de intervenţie existente şi aplicarea lor.

OMS este în căutare de soluţii. Excluderea acestor categorii de bolnavi nu are sens. Discriminarea este nedreaptă ca să nu spunem contrară eticii. Dornici de a atrage atenţia asupra excluderii şi discriminării care înconjoară sănătatea mintală OMS invită guvernele, profesionaliştii în sănătate şi persoane din toate domeniile să scoată în evidenţă problema reprezentată de tulburările mintale şi cerebrale.

"Nu excluderii - Da îngrijirii" acesta este mesajul OMS care rezumă o campanie îndelungată şi a cărui punct forte va fi raportul asupra sănătăţii în lume, consacrat sănătăţii mintale pentru anul 2001.

Cea mai mare parte a persoanelor afectate trăiesc în suferinţă adesea handicapate şi pot chiar să moară prematur. În opinia autorităţilor de sănătate publică stigmatizarea şi discriminarea figurează printre principalele obstacole de care se lovesc astăzi bolnavii mintali. Rare sunt familiile care sunt la adăpost de tulburările mintale, puţini oameni scapă ruşinii, umilinţei şi fricii care îi împiedică să ceară îngrijire. Violările flagrante ale drepturilor omului în spitalele de psihiatrie, lipsa serviciilor comunitare de sănătate mintală, sistemul de asigurare nedrept şi practicile de angajare discriminatorii nu sunt decât unele din dovezile prezentate de persoanele cu probleme de sănătate mintală. Aceste practici sunt aplicate de persoane şi nu stabilite prin legi sau norme.

Prin mesajul OMS lansat de Ziua Mondială a Sănătăţii 2001 se doreşte o stimulare a luptei pentru ameliorarea sănătăţii mintale în lume şi a umplerii prăpastiei care există între soluţiile terapeutice şi aplicarea lor.

În ansamblu media vârstei de apariţie a tulburărilor mintale este de numai 15 ani, în comparaţie cu 21 de ani pentru tulburările asociate cu toxicomania şi 26 de ani pentru tulburările de dispoziţie. Cei mai afectaţi de cele trei clase de maladii sunt grupurile sociale dezavantajate, în particular persoanele cu venituri mici, cu un nivel de educaţie scăzut, şomeri, celibatari. Sunt în egală măsură afectate ambele sexe. Tulburările mintale au efecte nefaste asupra perioadelor critice din decursul existenţei afectând atât succesul în studii, cât şi probleme ca îngrăşarea în adolescenţă, instabilitatea cuplului, violenţa etc.

Se desprinde o concluzie şi anume faptul că tulburările mintale au efect devastator asupra funcţionării şi calităţii vieţii.

Să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciunea să ştim să cerem mila în a ne menţine sănătoşi fizic şi psihic. Să ne rugăm pentru noi, pentru familiile noastre, pentru cei bolnavi din întreaga lume şi să implorăm să reverse din nou pacea în sufletele celor conştienţi că sunt bolnavi şi mai ales să-i mângâie pe cei care nu conştientizează boala.