Profesiune pe viaţă
Sâmbătă, 21 aprilie, două surori, Maria şi Irina Patraşc, din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", care activează în Israel au făcut profesiunea perpetuă în co-catedrala Patriarhiei din Ierusalim. Înainte de acest eveniment surorile au făcut trei zile de exerciţii spirituale. La sfânta Liturghie pontificală prezidată de Preasfinţitul Aurel Percă însoţit de pr. Cornel Cadar şi pr. Iosif Dorcu au participat şi numeroşi credincioşi români care lucrează în Ţara Sfântă. Joi, 31 mai, solemnitatea "Vizita Sfintei Fecioare Maria la Verişoara sa Elisabeta", surori din acelaşi institut, amintit mai sus, vor face profesiunea perpetuă. Ele vor face, în casa de la Miroslava, o săptămână de exerciţii spirituale sub îndrumarea pr. Aurel Iştoc.

Întâlniri ecumenice
- Preoţii romano-catolici din Oneşti au răspuns invitaţiei protopopului ortodox de a sărbători împreună sfintele Paşti, aşa încât credincioşii celor două confesiuni şi-au împărtăşit unii altora bucuria învierii. Din partea Bisericii Romano-Catolice a adresat un mesaj pentru cei prezenţi pr. paroh Iosif Păuleţ.
- În prima zi de Paşti, din iniţiativa PS Ioachim Giosanu, vicar al Episcopiei Romanului, căreia i-a răspuns PS Petru Gherghel, episcopul romano-catolic de Iaşi, a avut loc la Roman o procesiune care a început din două părţi, dinspre catedrala episcopală ortodoxă "Cuvioasa Parascheva" şi dinspre biserica romano-catolică "Sfânta Tereza", pentru a ajunge în Piaţa "Roman Muşat", unde pe un podium cei doi ierarhi s-au salutat şi îmbrăţişat. Ierarhii au adresat credincioşilor câte un mesaj. După slujbă s-a desfăşurat un program artistic, în care liceenii din oraş au recitat poezii, iar corurile celor două confesiuni au interpretat piese corale specifice sărbătorii învierii.

Campus
În perioada 6-8 aprilie a avut loc campusul diecezan al animatorilor Acţiunii Catolice Copii, la care au participat 36 de animatori din 15 parohii şi doi invitaţi din Republica Moldova. Campusul a avut ca scop formarea celor care se implică în activităţile cu copiii din parohii şi s-a axat pe însuşirea mai multor tehnici de prezentare a catehezelor, a cântecelor şi jocurilor, pentru a-i putea conduce cât mai bine pe copii în cunoaşterea şi trăirea propriei credinţe. Cei prezenţi au reuşit să-şi împărtăşească experienţa, să înveţe noi cântece şi jocuri cu care să anime grupurile de copii din propriile parohii şi au înţeles mai bine rolul lor de animator.

Fraţii Carităţii în România
"Fraţii Carităţii" este numele unei congregaţii religioase catolice, fondată în Belgia în anul 1807 de pr. Peter Joseph Triest. "Ca fraţi ai Carităţii vrem să promovăm cultura carităţii în întreaga lume prin abordarea aproapelui nostru cu o atitudine de iubire şi să fim aproape de el în mod profesional, cu atenţie specială faţă de cei săraci şi marginalizaţi". După ce în anul 1996 Fraţii Carităţii au deschis în Bucureşti un centru de îngrijire psihiatrică, în 1999 au iniţiat proiectul de locuinţe protejate pentru pacienţi psihiatrici cronici în Iaşi. Cu acest proiect ei vor să promoveze noul mod de abordare a problemei pacienţilor psihiatrici cronici, reintegrându-i în societate. Fraţii Carităţii speră să-şi continue activităţile apostolice cu fraţii români, în viitorul apropiat. Pentru aceasta, ei sunt gata să ofere formare profesională şi religioasă tinerilor români. Cei interesaţi pot obţine informaţii de la Fratele Bart Delrue, str. Brânduşa, nr. 16, 6600-Iaşi, tel. 032/277735.

Aniversare şi inaugurare
În luna aprilie s-au împlinit 175 de ani de la începerea construirii primei biserici catolice de pe actuala vatră a satului Răducăneni, judeţul Iaşi. Deşi catolicii locuiau în zona Pietrosu încă din 1806, nu se cunoaşte existenţa vreunei biserici din acea perioadă. Din cauza alunecărilor de teren, în 1825, catolicii au coborât de pe Pietrosu în zona satului numită azi Satu Vechi, unde, în primăvara anului 1826, au început construirea unei biserici din lemn. La începutul secolului XX aceasta devenise neîncăpătoare, de aceea s-a pus problema clădirii unei noi bisericii. Aceasta s-a realizat în mai multe etape, chiar cu preţul vieţii ctitorului - pr. Benevenut Wiener -, şi a necesitat numeroase intervenţii ulterioare datorate cutremurelor din 1940, 1977 şi 1986. La iniţiativa Preasfinţitului Petru Gherghel, însufleţirii pr. paroh Anton Farcaş şi concursul a numeroşi specialişti şi muncitori, în 1999 s-a început înlocuirea stâlpilor de rezistenţă cu un sistem de grinzi transversale, ceea ce a făcut ca biserica să capete structură solidă şi o înfăţişare nouă. Ea a fost inaugurată în această formă în noaptea de Paşti a acestui an şi a fost vizitată de Excelenţa sa ep. Petru Gherghel cu o delegaţie din Dieceza de Münster condusă de prelatul Josef Alfreds, unul din binefăcătorii Diecezei de Iaşi.

Anunţuri
-
S. C. "ROMTINA PRODCOM" s.r.l. produce şi comercializează lumânări pentru Botez, Mir, Cununie, înmormântare etc. Primeşte comenzi de orice tip. Cei interesaţi pot suna la tel. 033/749098; 094/819186 sau pot scrie la adresa din str. Siret, 459, jud. Neamţ, 5589-Tămăşeni.
- Zugrav catolic autorizat, lucrează calitativ la preţuri avantajoase. Cei interesaţi pot suna la tel. 01/7899958; 093/462131 sau pot scrie la C.P. 89, O.P. 79 - Bucureşti.