* Manuela Diac (Adjudeni) şi Ciprian Nesimuca (Botoşani). Articolele dv. au fost reţinute pentru a fi publicate.

* Maria Negru (jud. Suceava) şi Irina (Iaşi). Răspunsul îl veţi primi într-unul din numerele viitoare.

* Iosif Budoşcă, (Str. General Guşă, 3, 5500, Bacău). V-am publicat adresa în speranţa că vă vor scrie tot mai mulţi, inclusiv rudele dv. din Horleşti.

* Maria Em. (Oituz). Exemplul dv. de a participa în luna mai la sfintele Liturghii, ca semn de preţuire şi dragoste pentru Fecioara Maria ar trebui urmat de toţi tinerii creştini. Ne bucură, de asemenea, faptul că aţi reuşit să vă mărturisiţi păcatele şi să primiţi sfânta Împărtăşanie. Vă mulţumim şi pentru cuvintele apreciative la adresa redacţiei şi îndeosebi pentru gândurile frumoase în urma experienţei spirituale de la întâlnirea cu tinerii, care a avut loc anul acesta la Hălăuceşti. În ceea ce-i priveşte pe aceia care duc o viaţă fără Dumnezeu, nu trebuie să-i judecăm noi sau să dăm verdicte, dimpotrivă, trebuie să ne rugăm mai mult pentru ei.

* Lucian Petrescu (Huşi). "A medita înseamnă a-mi petrece timpul cu gândul şi fiinţa la Dumnezeu. (...) Astăzi Biserica noastră oferă suficiente mijloace pentru a putea lectura scrieri serioase, pline de o sfântă convingere şi îndrumare pentru toţi membrii săi. Din rândurile acestora... se pot obţine învăţăminte care ne înnobilează sufletul, raţiunea, încât să nu rătăcim de la calea adevărului, găsind adevăratul echilibru şi satisfacţie în această lume ce se manifestă atât de dezechilibrat".

Vă mulţumim pentru meditaţia trimisă pentru a fi publicată. Ideile cuprinse în ea au fost promovate în cărţile de cateheză, dar şi în paginile revistei. Aşteptăm să ne mai scrieţi!

* Iosif Tiba (Iaşi). "Sunt un tânăr ca toţi ceilalţi şi totuşi diferit de ei, deoarece sunt bolnav. Am 28 de ani, inimă de tânăr, dorinţe şi idealuri de tânăr şi totuşi nici un vis de-al meu nu se poate îndeplini, pentru că fac parte din rândul celor fără de soartă. De 28 de ani mă întreb ce rost are suferinţa. De ce există boala? Ce sens mai are viaţa? Niciodată nu am găsit un răspuns care să mă mulţumească. Acum însă când ziua bolnavului s-a celebrat la nivel diecezan, în ziua de 13 mai, doresc să primesc răspunsul pe care Cristos de pe cruce mi-l dă: "În clipele grele aminteşte-ţi că eu am fost răstignit pe cruce pentru ca tu, după o scurtă suferinţă, să te poţi bucura pe vecie. Aminteşte-ţi că drumul pe care tu îl parcurgi acum a fost străbătut mai întâi de mine. Aminteşte-ţi că fără moarte continuă nu există viaţă veşnică. Aminteşte-ţi că sluga nu este mai mare decât stăpânul. Aminteşte-ţi...". Şi mai doresc să spun în rugăciune: "Ajută-mă, Doamne, să te vizitez mai des, să te cunosc mai mult, să te iubesc mai mult, să te slujesc mai mult pentru ca viaţa mea să dobândească un sens"".

"Scrisoarea pentru inimă" ne-a mişcat foarte mult. Răspunsul pe care îl aştepţi ţi-l dă, aşa cum ai descoperit, însuşi Isus Cristos. Maica Tereza de Calcutta mărturisea că în fiecare persoană suferindă ea îl întâlnea pe Isus Cristos însuşi, mulţumindu-le permanent celor care, prin boala şi suferinţa lor, îi ofereau prilejul de a-l sluji pe Cristos cu smerenie şi dragoste, cu dăruire totală şi dezinteresată. Gândeşte-te apoi că toţi cei suferinzi sunt copiii privilegiaţi ai lui Dumnezeu şi că au un bun de preţ pe care nu-l poate lua nimeni: credinţa. Ea ajută la purtarea crucii cu răbdare şi înţelepciune, conştient fiind că în această încercare nu eşti singur.

* Elena Olariu (Răducăneni). "Mă adresez redacţiei "Lumina creştinului" privitor la două probleme: 1. Atâta vreme cât eşti crescut, educat şi botezat într-un anumit rit, indiferent dacă eşti ortodox sau romano-catolic, nu cred că de dragul "trupului"... trebuie să-ţi părăseşti credinţa; dar dacă ai făcut-o, jurând pe Biblie cu amândouă mâinile, de dragul iubirii aproapelui, crucea trebuie dusă până la capăt. (...) Cert, vă spun că Biserica Ortodoxă nu permite divorţul; în situaţia în care nu există cale de convieţuire, îl permite, dar cu condiţia ca femeia să trăiască în curăţie. (...) 2. În al doilea rând, plecând de la exemplele din natură, până şi florile suferă dacă sunt frânte. Noi, oamenii, ce fel de vlăstare ale lui Dumnezeu suntem, dacă una spunem şi alta facem?! (...) Un adevărat creştin nu se lasă "pradă" simţămintelor de moment, mai ales dacă "te-ai mai fript o dată". (...) Aşadar, în amândouă ipostazele, indiferent în ce credinţă este omul botezat, dacă este un ascultător fidel al cuvântului lui Dumnezeu, evită să se abată din drum... Nu poţi avea totul într-o zi şi nici privind pe fereastră nu poţi culege merele...".

Scrisoarea dv., din care am citat o parte semnificativă, cuprinde argumente esenţiale referitoare la Căsătorie. Din păcate, foarte mulţi tineri nu acordă importanţa cuvenită acestui sacrament. Numărul tot mai mare al divorţurilor şi al recăsătoririlor confirmă, din nefericire, acest trist adevăr. Divorţul este o abatere gravă de la adevărul şi de la morala creştină. Cei care cred că îmbrăţişând o altă religie pot divorţa sau se pot recăsători ori de câte ori doresc, nu fac decât să-şi înşele conştiinţa cu iluzii deşarte. Cei care ajung la divorţ uită cu uşurinţă că propria lor Căsătorie este "statornicită de legământul dintre soţi sau de consimţământul lor personal irevocabil", iar "legământul încheiat în mod liber de soţi le impune obligaţia de a-l păstra unic şi indisolubil" (CBC). În ceea ce priveşte creaţiile dv. poetice şi în proză, pentru care vă mulţumim, o parte din ele au fost selectate pentru a fi publicate, celelalte nefiind potrivite.

* Florentina Butnaru (Buhuşi). "Aş dori să vă întreb dacă este posibil ca o parohie să aibă două A.C. Cei de la Buhuşi am face Acţiunea Catolică a Copiilor, dar nu ştim ce vârstă trebuie să aibă copiii? Şi ar mai fi ceva. Cine lansează iniţiativa?! Eu am încercat, dar nu prea a dat rezultate şi asta pentru că mulţi dintre copiii sau tinerii de la Buhuşi nu ştiu ce înseamnă A.C. Sfătuiţi-mă, vă rog, ce să fac? Aş mai avea câteva nelămuriri, dar am să vi le spun într-o scrisoare viitoare. Totuşi am să vă spun una în ceea ce priveşte Caritasul. Este o asociaţie foarte benefică pentru majoritatea oamenilor. Când am fost internată în spital am stat exact lână salonul copiilor orfani. În ziua de 4 decembrie 2000 au venit câţiva domni de la Caritas cu ajutoare pentru copii. Pe moment doamnele asistente i-au îmbrăcat pe copii cu haine noi, doar atât timp cât erau domnii de faţă. A doua zi acei copii (Dragoş, Anca, Cosmin şi Ana-Maria) nu aveau nici papuci în picioare şi erau foarte flămânzi. Săracii copii, cred că ar fi primii care ar merita un adăpost, erau plini de răni... Acei domni au adus şi lenjerie pentru pat, dar tot numai în prima zi am văzut-o. Aceasta ce se cheamă? Nesimţire şi neglijenţă faţă de copiii a căror soartă este în mâna cui"?

Este posibil să înfiinţaţi A.C. şi la Buhuşi, chiar dacă sunteţi o filială a Parohiei Lespezi, dacă îndepliniţi condiţiile stabilite de Statutul şi Regulamentul de organizare al Acţiunii Catolice. Conform articolului 28 din Statut, "Acţiunea Catolică a Copiilor este deschisă celor care au vârsta între 6 şi 14 ani (copii şi preadolescenţi)". Pentru mai multe informaţii în legătură cu A.C. vă rugăm să consultaţi Statutul şi Regulamentul asociaţiei care a apărut într-o nouă formă la începutul acestui an şi care poate fi procurat de la orice parohie sau prin comandă de la Librăria "Presa Bună". Cu privire la a doua problemă, cei sau cele care au făcut lucrul acesta au încălcat porunca a şaptea, ori, poate îşi închipuie că dacă lucrurile sunt de la domnii care lucrează la Caritas nu-i păcat. Ba din contra, este un bun care a aparţinut unuia dintre acei micuţi care nu au pe nimeni. Tare bine ar fi ca toţi cei care cred că au putere asupra celor mici să citească şi să aibă în memorie cuvintele lui Isus: "Aveţi grijă să nu dispreţuiţi pe nici unul dintre aceştia mici, căci vă spun: îngerii lor privesc neîncetat în ceruri faţa Tatălui meu ceresc" (Mt 18,10). Cu siguranţă, rândurile scrise de tine vor fi citite şi de cei care au mijlocit acele bunuri şi vor lua măsuri.

* Cristina (Moineşti). "Sunt încă elevă... şi toată vacanţa mi-am petrecut-o la ţară, la bunici. Acolo era slujbă în fiecare zi şi m-am bucurat foarte mult căci puteam să mă împărtăşesc zilnic şi eu, şi mămica, şi bunica mea. (...) Am observat că bunica se certa cu bunicul, din diferite motive. Bunicul nu spunea nimic, iar bunica începea cu cele mai murdare cuvinte şi toate blestemele asupra bunicului, şi mergea de se împărtăşea zilnic, dar blestema zilnic. Am urmărit să văd dacă se spovedeşte, dar numai blestema şi se împărtăşea. Eu am învăţat de la părintele paroh de la noi că atunci când ştii că ai ceva cu vecinul trebuie să te duci şi să-ţi ceri iertare şi după aceea să vii la biserică... Vă rog să-mi răspundeţi prin revista "Lumina creştinului", pe care eu o citesc cu nerăbdare lună de lună. Dacă-mi răspundeţi, iau revista şi i-o arăt bunicii...".

Creştinii au datoria ca înainte de a primi sfânta Împărtăşanie, care este trupul şi sângele lui Cristos, să se pregătească pentru acest moment, prin care se întâlnesc cu Mântuitorul. În Catehismul Bisericii Catolice scrie, referitor la aceasta: "Sfântul Paul îndeamnă la un examen de conştiinţă: "Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea potirul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze, aşadar, pe sine omul şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din potir. Fiindcă acela care mănâncă şi bea cu nevrednicie îşi mănâncă şi îşi bea propria osândă, nesocotind trupul Domnului" (1Cor 11,27-29). Cel care este conştient de a fi comis un păcat grav, trebuie să primească sacramentul Reconcilierii înainte de a se apropia de Împărtăşanie" (nr. 1384). Nu credem că vei rezolva mare lucru arătându-i bunicii revista; suntem însă convinşi că exemplul şi rugăciunea ta pot să conducă la transformarea celor din jur. Învaţă ceea ce este bine de la bunica şi caută să nu faci niciodată ceea ce este rău.

* A. (Roman). "M-am născut într-un sat de pe lângă Roman. Copilăria a fost frumoasă pentru că atunci nu ştiam cât de crudă este viaţa, de fapt vedeam în fiecare zi dificultatea vieţii în cazul părinţilor mei, dar nu-mi dădeam seama cât o să mă afecteze mai târziu acest lucru. (...) Am ajuns la liceu. Acolo am cunoscut persoane care mi-au trădat încrederea, aşa-zise prietene şi nu numai ele, dar şi ceilalţi: dacă eşti timid sau închis nu îţi acordă nimeni nici o şansă. Ţineam la un băiat, dar cum sunt eu am stricat totul... Dar viaţa mea a devenit şi mai tragică atunci când am terminat liceul şi m-am întors în satul meu, unde nu am cu cine să vorbesc, nu am prieteni. Stau de doi ani acasă şi parcă stau de sute de ani. Efectiv nu mai pot. Când eram mică măcar îl aveam pe Dumnezeu, singura mea bucurie. Ştiu că merit toată suferinţa, dar sper că Dumnezeu mă va ierta. Nu mai pot sta acasă. Vreau să plec în altă ţară să muncesc, dar nu am cu ce... I-am promis lui Dumnezeu că îi voi ajuta pe copiii nefericiţi, dar aici în ţară nu pot. Simt că trebuie să plec în altă ţară să muncesc pentru ca Dumnezeu să mă ierte... Dacă cunoaşteţi vreo familie sau cineva care poate să mă angajeze, vă rog frumos să-mi trimiteţi adresa; dacă mă puteţi ajuta să plec, vă rog frumos s-o faceţi".

Mărturisirea ta sinceră şi disperată în acelaşi timp ne-a impresionat. Sunt mulţi tineri ca tine care, datorită situaţiei familiale deosebite, se retrag în ei înşişi, pierzându-şi echilibrul interior şi, ce este mai grav, chiar credinţa în Dumnezeu, lăsând frica şi neîncrederea să se strecoare în sufletul lor. Eşti tânără, Dumnezeu ţi-a dăruit viaţa: nu risipi cu temeri deşarte şi gânduri mult prea pesimiste pentru vârsta ta, acest dar unic şi irepetabil. Încearcă să te apropii din nou de Dumnezeu, să mergi la biserică şi să te rogi. Nu credem că plecarea în altă ţară este soluţia pentru iertare. Pentru început, ia legătura cu preotul din parohia ta şi mărturiseşte-i sincer toate problemele tale, cere-i sfatul şi acceptă îndrumările sale. Luptă să ieşi din izolarea în care te-ai retras şi acceptă dialogul cu ceilalţi. Îţi dorim succes! Nu uita, atunci când ne mai scrii, să-ţi dai numele şi adresa.