"Simt chemarea de a fi apostol. Mi-ar plăcea să străbat lumea întreagă, ca să fac numele tău cunoscut şi să înfig crucea ta în pământ păgân. Chiar şi aşa, nu aş fi mulţumită cu o anume misiune. Mi-ar plăcea să predic evanghelia pe toate cele cinci continente şi în cele mai îndepărtate părţi ale lumii. Şi chiar şi atunci, făcând aceasta pentru un anume număr de ani, aş simţi că nu ar fi de ajuns. Mi-ar fi plăcut să fiu misionară de la începutul creaţiei şi să continui să fiu misionară până la sfârşitul lumii" (Sfânta Tereza a Pruncului Isus).
La mai puţin de trei ani de la canonizare, sf. Tereza a fost proclamată "patroană a misiunilor", o adevărată şi extraordinară realizare pentru cineva care nu a pus niciodată piciorul pe pământ misionar şi care în timpul vieţii sale scurte a cunoscut doar câţiva misionari şi aceasta prin corespondenţă. Dacă ne întrebăm asupra secretului imensei sale influenţe asupra misiunilor, găsim răspunsul chiar în cuvintele ei: "Noi, ca şi călugăriţe carmelite, putem fi de folos Bisericii doar prin rugăciune şi sacrificii".
Ea singură îşi aminteşte momentul când şi-a dat seama pentru prima oară de chemarea de a-şi dedica viaţa apostolatului rugăciunii. Într-o duminică, în timp ce îşi închidea cartea de rugăciuni, o iconiţă reprezentând crucifixul a căzut dintre pagini. O emoţie puternică a cuprins-o când a înţeles că sacrificiul lui Cristos este respins şi uitat de aşa de mulţi. "Inima mi s-a umplut de milă, a spus ea, văzând preţiosul sânge curgând, fără ca nimeni să se preocupe să-l adune, şi mi-am dat seama, acolo şi atunci, că trebuie să stau la picioarele crucii să adun picăturile divinei vieţi şi să le împart celorlalţi. Din acel moment strigătul Mântuitorului muribund "mi-e sete", mi-a răsunat în inimă aprinzându-mă de dorinţa de a-i potoli setea pentru suflete".
Decizia Terezei de a se dărui apostolatului rugăciunii într-o mănăstire de clauzură a fost o decizie bine gândită. În timpul călătoriei sale la Roma cineva i-a dat să citească Analele misiunilor. Numaidecât ea le-a încredinţat surorii sale Celina, zicându-i: "N-am să le citesc, deoarece găsesc că aş fi prea atrasă spre viaţa activă, în loc de a trăi viaţa ascunsă de mănăstire dăruită total lui Dumnezeu". Tereza a intrat în mănăstire complet conştientă că vocaţia sa nu era cea misionară ca atare, dar aceea a apostolatului rugăciunii şi a sacrificiilor.
La un anumit moment în mănăstire se vorbea că Tereza va fi trimisă într-o nouă casă din Hanoi de către Misiunea de Carmel din Saigon, fondată de mănăstirea din Lisieux în 1861. Cu toate acestea Terezei i-a fost oferită o bucurie de altă natură. I s-a cerut să fie "soră spirituală" pentru doi seminarişti, Maurice Belliere şi Adolphe Roulland, care se pregăteau să meargă în misiuni. Aceasta a fost împlinirea dorinţei ei celei mai profunde - doi tineri fraţi de aceeaşi vârstă cu ea, viitori preoţi şi misionari: "De ani de zile nu mai experimentasem o asemenea fericire, a scris ea. Mi-am simţit sufletul vibrând de parcă cineva ar fi făcut să răsune un instrument de mult uitat".
Scrisorile pe care le-a scris celor doi misionari conţin câteva din intuiţiile ei cele mai profunde în ceea ce priveşte natura misionară a Bisericii, precum şi mărturii revelatoare despre grija pasionată pentru cei doi: "Doar în cer, a scris ea lui Maurice Belliere, veţi şti cât de dragi îmi sunteţi. Simt că sufletele noastre au fost făcute ca să se înţeleagă unul cu altul".
Ideea Terezei despre misiuni era clară şi precis focalizată. Ea nu era preocupată de marile probleme misionare de actualitate. Setea ei misionară provenea din iubirea sa arzătoare pentru Dumnezeu şi din dorinţa de a-l face tot mai cunoscut şi iubit. "Voi fi cu adevărat fericită să muncesc cu tine pentru mântuirea sufletelor", i-a spus ea părintelui Roulland. "Acesta este motivul pentru care am devenit călugăriţă carmelită, ca să fiu o misionară prin iubire".
În timpul ultimelor ei suferinţe, infirmiera i-a sugerat să facă zilnic câte o mică plimbare în grădină. Una dintre surori, observând cât de mult efort o costă plimbarea, o sfătuieşte să renunţe şi să se odihnească. "E adevărat, a replicat Tereza, este un efort, dar ştii ce îmi dă putere să mă plimb mai departe? Ofer fiecare pas pentru un anume misionar, gândind că undeva departe unul sau altul este sleit de puteri şi pentru a se întrema, mă ofer pe mine însămi lui Dumnezeu". (Din revista "The little way association", nr. 57)
Traducere de Delia Pogor
