În ziua de 7 mai a trecut la cele veşnice pr. Damian Ghiuzan OFMConv.
S-a născut la 18 ianuarie 1931 la Adjudeni. Studiile seminariale le-a făcut la Seminarul din Hălăuceşti, iar cele teologice la Alba-Iulia şi Iaşi. A făcut în secret noviciatul, iar în ziua de 29 iunie 1958 prima profesiune a voturilor temporare. După trei ani a intrat definitiv în ordin prin profesiunea solemnă. În acelaşi an, în ziua de 8 decembrie, a fost sfinţit preot la Alba-Iulia. A activat în parohiile Kogălniceanu, Constanţa, Greci şi Râmnicu-Vâlcea.
După pensionare a fost la Galaţi, administrator la Institutul Teologic din Roman şi apoi în Conventele din Hălăuceşti şi Nisiporeşti. A murit în casa părintească din Adjudeni şi a fost înmormântat în ziua de 10 mai în cripta cimitirului vechi din localitate.
Dumnezeu să-l odihnească!