Un nou document
Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor a publicat în ziua de 12 iunie un document intitulat "Instrucţiune privind trimiterea în străinătate a preoţilor diecezani din teritoriile de misiune". Principiul de bază enunţat în document este următorul: mobilitatea preoţilor din ţinuturile de misiune "nu trebuie să dăuneze, ci să ajute la creşterea Bisericilor de aici". Instrucţiunea se adresează Bisericilor tinere şi vechi, cerându-le să "reglementeze aceste situaţii în special prin înţelegeri între episcopii şi preoţii diecezani din teritoriile de misiune care sunt trimişi în străinătate şi episcopii care îi primesc".

Deces
Papa Ioan Paul al II-lea a trimis Arhidiecezei de Bordeaux şi familiei cardinalului Pierre Eyt o telegramă în care îşi exprimă condoleanţele cu ocazia morţii acestuia. Prelatul francez, de 67 de ani, a murit de cancer în dimineaţa zilei de 11 iunie. În mesajul său, Suveranul pontif se referă la cardinal ca la un "om al dialogului şi al păcii", care a fost "pasionat de căutarea adevărului" şi care şi-a pus darurile primite de la Dumnezeu în slujba Bisericii şi a fraţilor lui. Pierre Eyt a fost creat cardinal în 1994, la opt ani după ce a fost numit episcop. La 29 iunie el şi-ar fi celebrat 40 de ani de preoţie. A fost membru al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei şi al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. Cu moartea sa, Biserica are acum 182 de cardinali, dintre care 133 eligibili în conclav.

Omagiu martirilor siberieni
Creştinismul din Siberia creşte hrănit de sângele martirilor secolului al XX-lea, a spus cardinalul Dario Castrillon Hoyos în timpul prezidării primei hirotoniri de aici de după revoluţia din octombrie 1917. Ceremonia s-a desfăşurat în catedrala "Inima Imaculată" din Irkutsk. Hirotonindu-l pe Peregudov Yevgeni Yuryevitch, cardinalul Castrillon Hoyos a adus un omagiu poporului siberian, spunând admirativ: "Cât de multe sacrificii aţi îndurat şi cât curaj aţi arătat în apărarea identităţii creştine!" Cardinalul, prefect al Congregaţiei pentru Cler, a încurajat credincioşii să trăiască "în prezent cu o caritate vie, păstrând mereu amintirea trecutului". El le-a mai spus că "Biserica noului mileniu se naşte acum din sângele martirilor de la sfârşitul mileniului al doilea".

Ziua Mondială a Misiunilor
Fiecare creştin trebuie să vadă faţa lui Isus în săraci, în suferinzi şi în cei care caută sensul vieţii, proclamându-le lor pe Mântuitorul, scrie papa Ioan Paul al II-lea în mesajul său pentru Ziua Mondială a Misiunilor. Ziua Mondială a Misiunilor, instituită de către papa Pius al XI-lea, a ajuns anul acesta (21 octombrie) la a 75-a ediţie. Papa Ioan Paul al II-lea spune că această zi oferă creştinilor posibilitatea de a-şi arăta solidaritatea cu misionarii, prin ajutorarea acestora din punct de vedere material.

Sinodul episcopilor
Sinodul episcopilor, care va avea loc în perioada 30 septembrie-27 octombrie, va studia următoarea problemă: "De ce tip de episcop are nevoie Biserica în cel de-al treilea mileniu?" Pentru a ajuta la găsirea unui răspuns, secretariatul sinodului a distribuit în 1998 un material informativ şi un chestionar pentru a primi opinii din întreaga lume. Răspunsul diecezelor, al conferinţelor episcopale şi al congregaţiilor religioase a condus la documentul de lucru. Titlul documentului exprimă problema centrală: "Episcopul, slujitor al evangheliei lui Isus Cristos pentru speranţa lumii". "Cuvintele episcop şi speranţă sunt cele două teme care unesc toate capitolele documentului", a spus cardinalul Jean Pieter Schotte, secretar general al Sinodului.

Biblia de la Blaj
La Oficiul de Presă al Sfântului Scaun a avut loc la 29 mai prezentarea ediţiei anastatice a Bibliei de la Blaj, tradusă de Samuil Micu (1745-1806), istoric şi filolog, şi tipărită cu caractere chirilice în 1795, cu binecuvântarea episcopului de Făgăraş Ioan Bob, amândoi greco-catolici. Publicarea ediţiei a fost patronată de Mitropolia Română Unită cu Roma, cu reşedinţa la Blaj, sub coordonarea episcopului de Oradea, PS Virgil Bercea, care a fost prezent la eveniment. În seara aceleiaşi zile a avut loc o a doua prezentare a ediţiei, de data aceasta la Accademia di Romania din Roma, în sala de conferinţe. Joi, 31 mai, delegaţia română, formată din ÎPS Ioan Robu şi PS Virgil Bercea, doi academicieni şi preoţi profesori de la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma, a fost primită în audienţă privată de către Sfântul Părinte. Suveranul pontif şi-a exprimat consideraţia şi dragostea pe care le nutreşte pentru români, pentru sufletul şi cultura lor, şi a vorbit despre rolul Bisericii Române Unite cu Roma în istoria României.

Întâlnire FIAC
În perioada 23-30 august, în Bulgaria, la Miromir (Dieceza de Plovdiv), va avea loc Cea de-a III-a Săptămână de Formare a Tinerilor din cadrul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice. Având ca temă: "Tineri mărturisitori ai Celui Înviat ("Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor" Mt 10,7) - Acţiunea Catolică: o propunere pentru a iubi Biserica şi lumea în mileniul trei", la întâlnire vor participa 120 de tineri din Europa (din ţările cu Acţiune Catolică şi din ţările simpatizante). Vor fi prezenţi episcopii Bulgariei: Mons. G. Jovcev, Mons. C. Proykov, Mons. P. Christov şi nunţiul apostolic Mons. A. Mennini; de asemenea, vor participa: ES Mons. Agostino Superbo, asistent bisericesc FIAC; ES Mons. Virgil Bercea, episcop de Oradea, însărcinat cu pastoraţia tinerilor şi apostolatul laicilor în România; reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe şi tineri ortodocşi. La întâlnire va fi reprezentată şi Dieceza de Iaşi.