În perioada 9-12 octombrie 2001 a avut loc la Casa de reculegere a Misionarilor Verbiţi din Traian Cea de a XII-a Adunare Generală a Conferinţei Superioarelor Majore din România (CSMR). Tema principală s-a axat pe scrisoarea apostolică a Sfântului Părinte "Novo millennio ineunte".
Prima zi, dedicată aprofundării acestui document, s-a constituit într-un prilej de reînnoire spirituală. Prezentarea scrisorii apostolice a fost făcută de Mons. Ilie Sociu, vicar episcopal şi responsabil cu problemele vieţii consacrate în Arhidieceza de Bucureşti. În conferinţa sa au fost prezentate punctele de importanţă majoră ale scrisorii pentru persoanele consacrate.
Conferinţa CSMR şi-a propus în mandatul 2000-2003 să studieze mai profund drumul indicat de "Novo millennio ineunte" şi să caute posibilitatea punerii sale în practică în viaţa surorilor. Astfel în 2001 motoul a fost: "O reînnoită ascultare a cuvântului lui Dumnezeu", în 2002 va fi: "Martori ai iubirii", iar în 2003 CSMR va continua reflecţiile cu "Pariul carităţii".
Hrănirea din cuvânt trebuie să fie o prioritate pentru Biserică în acest mileniu. "Este necesar ca ascultarea cuvântului să devină o întâlnire vitală, după vechea şi mereu actuala tradiţie lectio divina, care permite să se surprindă în textul biblic cuvântul viu care interpelează, orientează, modelează existenţa".
Sr. Marie Anne Mathieu SDC, prin prezentarea sa: "Un cuvânt pentru timpul absenţei", ne-a oferit un nou model de interpretare a parabolelor lui Isus. Exemplul parcurs împreună, parabola talanţilor (Mt 25,14-30), a arătat surorilor o nouă perspectivă a înţelegerii cuvântului lui Dumnezeu.
Sr. Germaine Price DC a îndemnat la o conştientizare mai mare a parabolelor lui Isus. Am citit una dintre parabolele lui Isus şi ne-am pus două întrebări: Am citit bine? Am citit tot? Pentru a răspunde la aceste întrebări în citirea unei parabole trebuie să parcurgem trei etape: 1. Să citim parabola ca pe o povestire şi să încercăm să descoperim structura naraţiunii. 2. Să considerăm această povestire ca o parabolă ale cărei cuvinte cheie sunt "este asemenea", "este ca". Aceste cuvinte duc la diferite interpretări ale parabolei. Ascultătorul are sarcina de a descoperi sensul povestirii ca parabolă. 3. Să considerăm parabola ca fiind cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul este un apel către cineva, un apel pentru cineva, este un apel de a asculta. Cititorul este răspunzător de aplicarea parabolei în viaţa şi în lumea lui.
Sr. Bernadeta Zediu OA a vorbit despre importanţa şi desfăşurarea unei lectio divina. Lectio divina, lectura sfântă a cuvântului lui Dumnezeu, este o cale de sfinţenie repropusă astăzi de Biserică. Cardinalul Martini spunea că al treilea mileniu va fi un mileniu de aprofundare a cuvântului lui Dumnezeu. Lectio divina, tratată detaliat în scrierile sfinţilor părinţi şi monahi, precum sfântul Augustin, sfântul Benedict, are patru etape: lectură, meditaţie, rugăciune, contemplaţie.
Programul spiritual a fost urmat de lucrări şi dezbateri asupra problemelor conferinţei. Agenda de lucru a cuprins probleme privind formarea permanentă, probleme financiare, raporturile de activitate ale preşedintei şi comisiilor. Lucrările au fost prezidate de sr. Angela Bitiuşcă OA, preşedinta CSMR. Pe parcursul lucrărilor ne-am bucurat de prezenţa Excelenţei sale Jean-Claude Périsset, nunţiul apostolic în România şi a PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla şi responsabil cu viaţa consacrată în cadrul Conferinţei Episcopale Române, care în alocuţiunea sa a îndemnat superioarele prezente să conştientizeze faptul că CSMR este o forţă la nivel naţional.
Cea de a XII-a Adunare generală s-a încheiat cu sfânta Liturghie, la care au participat reprezentanţii Conferinţei Superiorilor Majori din România. Liturghia a fost prezidată de Excelenţa sa Jean-Claude Périsset împreună cu PS Florentin Crihălmeanu şi PS Petru Gherghel. Preasfinţitul Petru Gherghel şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa surorilor şi a călugărilor şi binecuvântarea ce provine din viaţa consacrată pentru binele diecezei şi al întregii Biserici.