Este arhicunoscută întristarea care a cuprins neamul omenesc în urma neascultării de porunca lui Dumnezeu din partea primului cuplu uman, întristare concretizată în osteneală, durere şi moarte.

Creatorul a toate şi Părintele neamului omenesc, în iubirea sa nemărginită, ne-a dat şansa reabilitării prin ceea ce s-a numit "protoevanghelion", înscris în prima carte a Bibliei, în capitolul al treilea, versetul 15: "Duşmănie voi pune între tine (şarpe) şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul...".

Marea "veste bună", planând milenii de-a rândul asupra oamenilor, se realizează "la plinirea timpurilor" (Gal 4,4).

Biserica noastră creştină plasează relatarea şi începutul reconcilierii omenirii cu Dumnezeu în prima lună a anului liturgic, când celebrăm Adventul, încununat cu marea sărbătoare a Naşterii Domnului. În prima decadă a acestei luni ne întâmpină bucuria Neprihănitei Zămisliri (8 decembrie) a Mariei, femeia unică, aleasa Tatălui ceresc pentru a zdrobi prin ascultarea ei "capul şarpelui" seducător.

Cât despre sărbătoarea Crăciunului, în ultima decadă a aceleiaşi luni, cine nu tresaltă de bucurie chiar şi numai la pronunţarea acestui cuvânt magic? De la mic la mare, întreaga suflare creştină retrăieşte luna decembrie în vraja domoală a cântecelor de Advent, expresie a speranţei de mântuire, dar mai cu seamă în armonia cerească a colindelor şi în feeria bradului de Crăciun, luminat şi încărcat.

Oricât de derutat sau rătăcit în hăţişurile răutăţii s-ar afla cineva, o dată cu intrarea în Advent şi apropierea de marea sărbătoare, inima începe să-i bată cu putere sub impulsul speranţei de împăcare cu Tatăl şi cu semenii.

În anturajul eclezial, creştinul sesizează progresiv chemarea Tatălui de revenire la casa părintească, unde primeşte îmbrăţişarea iertării. Eliberat de povară, reintră în corul Bisericii, în sintonie cu acela al îngerilor, cântând: "Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerurilor şi pe pământ pace oamenilor, ţinta iubirii sale" (Lc 2,14 - cf. Biblia de la Ierusalim).

De două mii de ani, mesajul ceresc este vestit oamenilor de pe toate continentele, în toate limbile, chemând la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi la opera de sfinţire pentru care au fost creaţi, pentru că numai aşa pot fi beneficiarii păcii reale, statornice.

Bilanţul nesatisfăcător al celor două milenii trecute îndreptăţesc chemarea la reevanghelizare, lansată la începutul celui de-al treilea, întâmpinat cu speranţa adevăratei bucurii.

Sfânta Tereza ne încurajează: "Cuvânt dumnezeiesc, vultur veşnic, tu vrei să mă hrăneşti cu substanţa ta divină pe mine sărmana şi mica fiinţă care aş reintra în neant dacă privirea ta nu mi-ar da viaţă în fiecare moment".