În perioada 23-30 august, în Bulgaria, la Miromir (Dieceza de Plovdiv), va avea loc Cea de-a III-a Săptămână de Formare a Tinerilor din cadrul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice. Având ca temă: "Tineri mărturisitori ai Celui Înviat ("Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor" Mt 10,7) - Acţiunea Catolică: o propunere pentru a iubi Biserica şi lumea în mileniul trei", la întâlnire vor participa 120 de tineri din Europa (din ţările cu Acţiune Catolică şi din ţările simpatizante). Vor fi prezenţi episcopii Bulgariei: Mons. G. Jovcev, Mons. C. Proykov, Mons. P. Christov şi nunţiul apostolic Mons. A. Mennini; de asemenea, va participa: ES Mons. Agostino Superbo, asistent bisericesc FIAC. La întâlnire va fi reprezentată şi Dieceza de Iaşi.
Bulgaria - ţară oaspete
Pământul tracilor va primi la sfârşitul lui august Cea de-a III-a Săptămână Europeană de Formare organizată de Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice.
Francesco Angelucci s-a născut la Vicenţa, dar este paroh în Bulgaria. Într-o ţară unde trăiesc unii alături de alţii, dar cu privilegii diferite, ortodocşi, musulmani, evrei, catolici de rit grec şi de rit latin, aceasta nu e uşor. Într-o ţară cu o îndelungată tradiţie monastică şi cu un recent ateism de stat, el a reuşit să pună în acord corul adolescenţilor în jeans cu cel al bunicelor, îmbrăcate riguros în negru, cu multe baticuri pe cap, care au învăţat cântecele de la Taizé foarte bine.
Femeile care se ocupă de Caritas împletesc flanele de lână pentru a finanţa cumpărarea medicamentelor costisitoare pe care multe familii nu şi le permit.
Fiii şi nepoţii lor visează să studieze în America şi în Germania. Un milion de bulgari au plecat în ultimii 15 ani, conform recensământului din aprilie 2001. Şomajul e aproape 27%: el creşte pe măsura privatizării sălbatice şi loveşte îndeosebi minorităţile turce din sud.
Bulgaria este ţara unui ex-rege, Simeon al II-lea (nepot al lui Emanuele al III-lea de Savoia) care prin alegerile din 17 iunie a intrat la guvernare, dar este şi ţara tinerei care face pantofi într-o mică fabrică a italienilor şi a tânărului preot care a fost tehnician dentar, în timp ce tatăl a fost închis pentru şase ani într-un lagăr al ex-regimului comunist.
Don Francesco va fi acela care va găzdui la Miromir, la sfârşitul lui august, Cea de-a III-a Săptămână Europeană de Formare organizată de Forumul Internaţional al Tinerilor din Acţiunea Catolică.
Aproape o sută de participanţi bulgari, români, albanezi, unguri, ucraineni, bosniaci, elveţieni, maltezi, spanioli, italieni vor încerca o împărtăşire care angajează, legând povestirea propriilor experienţe de credinţă cu acelea ale vieţii din ţările şi din Bisericile lor, cu căutarea rădăcinilor comune, religioase şi istorice, a unei Comunităţi Europene care este pe punctul de a-şi lărgi graniţele.
Un est mai puţin competitiv, dar un ambient al industriaşilor, datorită preţurilor mici ale mâinii de lucru. Se pot vedea berze şi câmpuri cultivate cu mentă, resturile termelor lui Diocleţian şi cupolele dorcie ale lui S. Aleksander Nevskij, arătând cu aceeaşi bucurie portretele sfinţilor Ciril şi Metodiu şi coloratele copii ale lui Caravaggio care se înalţă în mica biserică de ţară. Se va vedea că aici prânzul se începe cu o salată şi cu un pahar de ţuică, iar iaurtul din aceste părţi, înţeles ca multinaţional, e bun cu orez şi cu carne de miel şi apoi că a săpa o fântână la Villa Sichem, centrul parohial de care este foarte mândru don Francesco, nu e numai o lucrare "evanghelică", dar şi puţin bulgară, dată fiind abundenţa de ape minerale. Înculturarea poate fi şi aceasta.
Nu ajung şase zile pentru a cunoaşte Bulgaria, dar cu siguranţă săptămâna de formare va sluji tinerilor pentru a apropia distanţele mentale care închid şi îndepărtează mai mult decât un tratat internaţional. (După Il segno nel mondo, nr. 9/2001)