Papa, "un mare om"
Miercuri, 22 martie, cu ocazia găzduirii la Casa Albă a unei reuniuni a liderilor catolici, preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, l-a numit pe papa Ioan Paul al II-lea "cu adevărat unul dintre oamenii mari". Bush s-a întâlnit cu episcopii miercuri, cu o zi înainte de a inaugura Centrul Cultural dedicat studiului vieţii şi operelor Sfântului Părinte, pentru aprofundarea învăţăturilor sale. "Cel mai bun mijloc de a-l omagia pe papa Ioan Paul al II-lea, cu adevărat unul dintre marii oameni, este să abordăm cu seriozitate învăţăturile sale, să-i ascultăm cuvintele, şi să punem în acţiune aici în America cuvintele şi învăţăturile sale", a spus Bush episcopilor reuniţi la Casa Albă.

Nouă episcopi consacraţi
Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat sărbătoarea "Sfântul Iosif" consacrând nouă episcopi. Ceremonia a avut loc în bazilica "Sfântul Petru". "Sarcina episcopilor în comunităţile creştine are multe similarităţi cu cea a sfântului Iosif", a spus Sfântul Părinte. Păstorii trebuie să fie, asemenea tâmplarului din Nazaret, "părinţi şi purtători de grijă", a explicat suveranul pontif.

Ziua Misionarilor Martiri
Sâmbătă, 24 martie, a fost "Ziua de Rugăciune şi Post pentru Misionarii Martiri", care doar în ultimul deceniu au fost peste 600. Această zi este iniţiată de Mişcarea Tineretului Misionar din cadrul Operelor Misionare Pontificale. Conform agenţiei "Fides", între 1980 şi 1989 au fost ucişi cel puţin 115 misionari şi preoţi catolici. Între 1990 şi 2000 au fost număraţi 603 martiri, dintre care 248 de preoţi şi călugări morţi în genocidul din 1994 din Ruanda.

Satisfacţie exprimată
Patriarhul Bartholomeu I al Constantinopolului şi-a exprimat public satisfacţia privind apropiata vizită a papei Ioan Paul al II-lea în Grecia, vizită care a generat valuri de proteste în rândul naţionaliştilor ortodocşi. La sfârşitul vizitei sale în sudul Italiei, patriarhul a declarat pentru publicaţia "Avvenire": "Salut cu mare bucurie iminenta vizită a fratelui nostru Ioan Paul al II-lea şi sper ca această vizită să contribuie semnificativ la dialogul şi spiritul de fraternitate dintre Bisericile noastre". Papa va vizita Grecia în circuitul său pe urmele apostolului Paul, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 4-5 mai, după cum a confirmat şi nunţiul apostolic din Grecia, arhiepiscopul Paul Fouad Tabet. Unele cercuri din Biserica Ortodoxă Greacă se mai opun încă vizitei papei. Întrebat despre aceasta, patriarhul a răspuns: "Ce va fi, va fi. Eu sunt foarte bucuros de faptul că vizita va putea avea loc".

Noi canonizări
Papa Ioan Paul al II-lea va prezida ceremoniile de canonizare din 10 iunie şi 25 noiembrie pentru sfinţii ale căror cauze au fost aprobate în timpul unui Consistoriu. Papa şi cardinalii prezenţi în ziua de 12 martie la Consistoriu au aprobat cauzele următorilor: Luigi Scrosoppi, preot de la Oratoriul "Sfântul Filip Neri"; Agostino Roscelli, preot şi fondator al "Surorilor Imaculatei Concepţiuni"; Bernardo da Corleone, capucin terţiar; Teresa Eustochio Verzeri, fondatoarea "Fiicelor Sfintei Inimi a lui Isus"; Rebecca Pietra Ar-Rayes di Himalaya, din Ordinul Maronit al "Sfântului Anton". Ceremonia de canonizare pentru aceşti sfinţi a fost fixată pentru ziua de 10 iunie. Persoanele care vor fi canonizate în ziua de 25 noiembrie sunt: Giuseppe Marello, episcop şi fondator al "Oblaţilor Sfântului Iosif"; Paola Montal Fornés di San Giuseppe Calasanzio, fondatoarea "Surorilor Mariei"; Francesca Sales Aviat, fondatoarea "Surorilor Oblate ale Sfântului Francisc de Sales"; Maria Crescentia Höss, terţiară franciscană.

Numire
Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creştinilor are un nou preşedinte, în persoana cardinalului Walter Kasper. Confirmând aşteptările experţilor în problemele Vaticanului, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit sâmbătă, 3 martie, pe cardinalul german ca preşedinte al consiliului, pentru a-l înlocui pe cardinalul australian Edward Idriss Cassidy, care s-a retras din motive de vârstă.

Consistoriul cardinalilor
Consistoriul extraordinar al cardinalilor din 21-24 mai va aborda problemele critice menţionate în scrisoarea apostolică "Novo millennio ineunte", incluzând colegialitatea episcopală şi unitatea cu alte Biserici creştine. "Prin acest Consistoriu, papa doreşte să îi consulte pe cardinali, colaboratorii săi apropiaţi, asupra unor anumite teme despre care el crede că trebuie evaluate şi studiate împreună".

Biblia pentru romi
În ziua de 15 februarie a fost lansată de către Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) la biserica penticostală a romilor din Bucureşti traducerea în limba romanes a primelor două Evanghelii, cea după Matei, respectiv după Marcu, precum şi caseta audio "Romale aven ko Isus" (Isus vă cheamă). Aceste două lucrări au fost realizate în cadrul programului "Biblia - lumină pentru romi" şi sunt destinate credincioşilor romi de diferite confesiuni. De asemenea, se lucrează la traducerea în limba romanes a Evangheliilor după Luca şi Ioan, a Faptelor Apostolilor şi a Psalmilor.