Ziua Tinerilor
Cea de-a XVI-a Zi Mondială a Tinerilor se va desfăşura în Duminica Floriilor (8 aprilie) în cadrul comunităţilor parohiale şi a Bisericilor locale, inclusiv la Roma. În Dieceza de Iaşi Ziua Tinerilor va fi marcată la nivel diecezan duminică, 6 mai, la Hălăuceşti. Papa Ioan Paul al II-lea le-a scris din nou un mesaj tinerilor, provocându-i să depăşească "logica succesului şi a puterii". Tema pe care Sfântul Părinte a ales-o pentru Ziua Mondială a Tineretului din acest an, luată din Evanghelia după Luca (9,23), este o provocare: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze".
În Duminica Floriilor, în fiecare parohie vor fi întâlniri şi rugăciuni speciale cu tinerii. La Iaşi, tinerii, cu ramuri în mâini, vor porni duminică, 8 aprilie, la ora 16.00 în procesiune de la biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" şi catedrala "Adormirea Maicii Domnului" către biserica "Sfântul Anton". Împreună cu ei vor merge preoţii din comunităţile respective. Ecoul entuziasmului cu care evreii l-au întâmpinat pe Cristos în Duminica Floriilor va răsuna în Iaşi şi în celelalte parohii prin cântările tinerilor. Păstorul diecezei va binecuvânta ramurile şi va merge în procesiune împreună cu tinerii. La sfânta Liturghie, care va începe la ora 17.00, PS Petru Gherghel va avea un mesaj special, invitându-i pe tineri să-l urmeze pe Cristos. Lecturile vor fi proclamate de ei, iar patima după sfântul Luca va fi citită pe roluri.
Duminica Floriilor va fi şi o pregătire pentru Ziua Diecezană a Tinerilor, când la Hălăuceşti, duminică, 6 mai, sunt aşteptaţi între 8 şi 10 mii de tineri din întreaga Moldovă.
La Hălăuceşti, fiecare grup se va prezenta la punctul de primire unde vor fi predate datele referitoare la grup. Tot aici vor fi aduse şi răspunsurile la întrebările pe marginea mesajului Sfântului Părinte discutate în cele două cateheze pregătitoare: 1. Pe ce anume pune accent mesajul Sfântului Părinte? 2. Mesajul îi invită pe tineri, printre altele, să se lepede de sine, să ia crucea şi să-l urmeze pe Cristos. Ce înseamnă pentru un tânăr de azi acestea? 3. Enumeraţi trei activităţi practice prin care tinerii din parohia dv. îşi propun să marcheze anul acesta. 4. Folosindu-vă de ideile prezente în mesajului Sfântului Părinte, scrieţi un catren.
Principalele puncte din programul zilei sunt: 8.00 - Primirea grupurilor; 9.30 - Repetiţie pentru cor; 10.15 - Laude; 10.30 - Sfânta Liturghie; 13.00 - Servirea mesei; 14.30 - Ora medie; 14.45 - Program cultural; 17.00 - Plecarea grupurilor. Mesajul Sfântului Părinte, cântecele şi întregul program de la Hălăuceşti sunt publicate într-o broşură care poate fi comandată de la Editura "Presa Bună".