An de an luna octombrie deschide în sufletele noastre o realitate pe care o trăim de fapt tot anul, adică a datoriei de a da mărturie despre Cristos, promisiune pe care am făcut-o la Botezul nostru. Aceasta e misiunea creştină pe care fiecare o împlineşte în măsura în care îşi trăieşte viaţa creştină.

Sfânta Biserică are grijă să ne amintească această datorie declarând luna octombrie, luna misiunilor.

Anul acesta luna misiunilor îmbracă o semnificaţie deosebită: se sărbătoresc 2000 de ani de la naşterea misiunii. "A aminti cei 2000 de ani de la naşterea lui Isus înseamnă a celebra, de asemenea, naşterea misiunii", spune Sfântul Părinte în mesajul pe care îl adresează cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor.

Şi noi am avut darul de a primi Botezul încă din primele veacuri creştine şi de atunci mărturisim şi transmitem această mărturie generaţiilor care se succed pentru ca toţi să aibă parte de darul mântuirii.

E important de observat că nimeni nu este exclus de la mărturia creştină. "Nimeni nu este atât de sărac ca să nu poată da ceva", continuă acelaşi mesaj; "se participă la misiune înainte de toate prin rugăciune, fie la Liturghie, fie în taina camerei proprii, prin jertfe şi prin oferirea lui Dumnezeu a propriilor suferinţe. Aceasta e prima colaborare pe care o poate oferi oricine".

Câmpul este imens, dar trebuie să începem de la noi. Pentru a putea da, trebuie să ne însuşim spiritul misionar, care să alimenteze muncile noastre, conştienţi fiind că orice faptă creştină contribuie la creşterea misiunii, spre slava lui Dumnezeu şi spre creşterea spirituală a fiecărui credincios.

Luna misiunilor va cunoaşte un moment deosebit: desfăşurarea Congresului Misionar Mondial între 18-22 octombrie la care din partea Diecezei de Iaşi va fi prezent pr. Benone Lucaci, directorul diecezan pentru Operele Misionare Pontificale.

Regina apostolilor să asiste Biserica pentru ca să poată da mărturie în mileniul trei, pentru ca jertfa lui Cristos să dea roade îmbelşugate.

Pr. Petru Mareş

* * *

Remember
(a la sfânta Tereza de Avila)

Ce mare eşti, Doamne Isuse,
ce sublim.

În patimile tale
sudoare şi sânge,
ce chin,
ce istov
ai purtat pentru mine
cea plină de lepră
şi bube ca Iov.

Sufletul meu,
vrând să se bucure veşnic în tine,
copleşit
de atât de multe graţii divine,
ce puţin respect
când ar trebui să fie
recunoscător,
ce gând nebunesc
când graţiile tale mă îmbată,
mă inundă,
mă dor
şi mă copleşesc
să uit cât de mult te-a durut
şi cât de adânc ai fost ofensat.

Când ele se retrag,
purtate ca de-un râu învolburat,
şi rămâne
mâlul depus
al păcatelor mele
te rog, Doamne,
imprimă chipul tău chinuit
ca o pecete pe ele!