*Fraţii Capucini (Italia). "Am rămas foarte mişcaţi la gândurile pe care le-a scris în numărul din ianuarie doamna Ana Baciu din Bălan. Cu această ocazie îi dorim ei cât şi altor bătrâni şi copii abandonaţi mult curaj, iar acela care îmbracă crinii câmpului şi hrăneşte păsările cerului cum va putea oare uita de noi, care valorăm mai mult decât crinii şi păsările. Iar din partea noastră îi asigurăm că ei sunt şi vor fi mereu în inimile noastre. Cu aceste câteva gânduri vrem să încheiem această mică scrisoare cu speranţa care nu dezamăgeşte niciodată că Isus va aduce în sufletul fiecăruia pacea şi bucuria lui Cristos, iar acolo unde este ură să încolţească sămânţa iubirii".

Vă mulţumim pentru urări şi pentru gândurile pe care le-aţi trimis. Să sperăm că persoana din Bălan va citi rândurile voastre şi va fi mângâiată de faptul că vă rugaţi pentru dânsa.

*Emilia Feru (Nicoreşti). Într-adevăr, am descoperit şi noi că poezia "Regăsirea" pe care ne-ai trimis-o, are un "fond sceptic, iar tema ei se bazează în special pe legătura care trebuie s-o aibă fiecare persoană cu Dumnezeu. Titlul ei constituie o modalitate de regăsire în iubire, adică în Dumnezeu". Continuaţi să scrieţi mai scurt şi mai optimist.

*Marian (Iaşi). Experienţa ta a fost reţinută spre publicare.

*A. (Sascut). Rugaţi-vă pentru preoţi şi rezolvaţi în alt mod problemele sesizate. Menirea redacţiei nu este aceea despre care ne-aţi scris. Ne-au plăcut cântecele şi rugăciunile pe care ni le-aţi trimis şi ne bucurăm că prin ele îl lăudaţi pe Dumnezeu. După cum deja aţi putut constata, revista deocamdată nu are rubrici consacrate cântecelor şi rugăciunilor.

*Cristina Ghercă (Rediu), I. Gabor (Iaşi), Veronica Dămoc (Iaşi), Mihai Dan Florea (Sibiu), Olimpia Costache (Galaţi), Ana (Tuta), Anton Cata (Nicolae Bălcescu), Ramona Iozefina Bradaci (Eibenthal, jud. Mehedinţi), Vasile Tudosă (Iaşi), Ioan Cojan (Traian, jud. Neamţ), Lucian Bejan (Fundu Răcăciuni). Răspuns la problemele dv. veţi primi într-unul din numerele viitoare ale revistei.

*Alexandru Robu (Galaţi). "Într-o zi bătrânul Leon Robu, bun gospodar şi mult apreciat, mi-a arătat numărul festiv din revista "Aripi de iubire", tipărit de Parohia Săbăoani cu ocazia hramului, revistă pe care am citit-o şi recitit-o în conţinutul ei bogat, cu o redacţie competentă. Parohia Săbăoani mi-am dat seama că nu face altceva decât de a reînnoda un fir întrerupt în vremuri grele de restrişte pentru neamul nostru. Citirea ei m-a făcut să-mi amintesc de zilele când citeam cu sufletul la gură cărţile şi revistele publicate de pr. Iosif Tălmăcel, pr. Graţian, pr. Anton Bişoc şi de alţii, publicaţii pe care le găseam păstrate de bunicii şi părinţii noştri. În discuţiile noastre despre noua revistă "Aripi de iubire" ne-am mai amintit că la Săbăoani, prin grija preoţilor de atunci, a funcţionat Editura "Serafica" care făcea să intre în casele săbăonenilor revista "Viaţa", anual almanahuri, cărţi de rugăciune, sfaturi gospodăreşti, glume, indicaţii şi îndrumări pentru copii, tineri şi adulţi ca toţi să ducă o viaţă civilizată, normală şi creştinească. Dar de câte lucruri bune nu ne-am amintit? Vremurile au făcut ca generaţiile mai vechi să dispară, iar tinerii să nu le mai cunoască, aşa cum au fost pe timpuri, pentru că anii care au trecut şi evenimentele petrecute au făcut mare rău catolicilor".

Ne rugăm ca Editura "Serafica" să reînvie, iar până atunci "Aripi de iubire" va "contribui la depănarea în paginile ei şi a acestor amintiri din care să înveţe toţi".

*Alina Panţiru (Oneşti). Este trist ceea ce ne-aţi relatat. Gelozia într-adevăr ucide oameni, aduce ceartă şi duce multe inimi la disperare. Nu există alt remediu decât apropierea de Acela care poate să vindece cu adevărat şi să elibereze pe oameni de tot ce-i rău. Zilele trecute, citindu-se din Evanghelia după sfântul Marcu, oamenii au avut ocazia să audă: "El a luat asupra sa bolile noastre". Întorcându-ne la el, aşa cum ne îndeamnă mesajul Postului Mare, vom putea să-l vedem pe cel de lângă noi cu alţi ochi.

*Veronica Dumitraşcu (Bacău). "Părinţii mei nu prea mergeau la biserică, nu ştiu să mă fi luat de mână şi să mă ducă la biserică. Rozariu în casă nici nu am văzut, doar pe tata înjurând şi muncind amândoi, chiar şi duminica. Când mai fugeam pe la biserică tata mă înjura şi ca să scap de ei am plecat de acasă. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că şi acum la vârsta pe care o am (46 de ani) am reuşit cu harul lui Dumnezeu să-mi dau seama de situaţia în care mă aflu şi de misiunea mea pe acest pământ, cum să îndrept unele lucruri cerând prin rugăciune harurile pierdute. Postul şi spovada mă ajută să le văd mai clar pe toate şi să nu disper în orice situaţie m-aş afla, mă ajută să-mi cultiv răbdarea, înfrânarea simţurilor şi când o vrea Dumnezeu să pot înainta spiritual pentru a mă putea abţine să nu mai păcătuiesc şi câte un pic, câte un pic să elimin toate pornirile negative. Aş dori să vă mai întreb cine are acces, ce condiţii de înscriere şi ce vârstă trebuie să aibă cei care vor să se înscrie la una din şcolile prezentate în numărul trecut pentru R.B. din Bacău. "

Ceea ce aţi scris despre familie e bine să citească părinţii care nu dau exemplu bun copiilor. De şcolile care sunteţi interesată, şi care au fost menţionate în numărul trecut al revistei, trebuie să luaţi legătura cu responsabilii notaţi acolo. La unele întrebări veţi primi răspuns într-unul din numerele viitoare ale revistei. În celelalte probleme vorbiţi cu părintele paroh sau citiţi Catehismul Bisericii Catolice.

*Giovanina (Oituz). "Întrebarea mea este: pe ce se bazează încrederea dacă nu pe iubirea aproapelui? Ce trebuie să fac acum când nu mai am încredere în nimeni? Oare nu mă ajută nimeni în aceste momente, oare nu mai poate exista încredere în nimeni? M-am descurajat, deoarece încrederea pe care am avut-o a fost trădată".

Dacă ne legăm vieţile noastre pe acest pământ de oameni, evident că vom fi descurajaţi. Oamenii sunt limitaţi, au defecte şi calităţi, binele se amestecă mult cu răul în viaţa lor. Făcându-ne iluzii, vom avea deziluzii. Scriptura ne învaţă să-l aşezăm în viaţa noastră pe Dumnezeu pe primul loc. Faceţi aşa şi lucrurile se vor schimba.

*Andrei Mihai (Bacău). "În prezent viaţa mea trece printr-o perioadă de mare cumpănă şi grea încercare. Citind revista "Lumina creştinului" pot să mă apropii de lumina divină, de adevărata credinţă pe care orice om credincios o caută toată viaţa şi pe care doresc să o am alături de sufletul meu până în ultima clipă. Pentru a înţelege mai bine situaţia mea sufletească trebuie să vă spun că în prezent, datorită unor împrejurări nefavorabile şi a unor greşeli judiciare, sunt arestat pentru furt şi deţinut în Penitenciarul din Bacău având de executat o pedeapsă de trei ani pentru o faptă pe care nu am săvârşit-o şi în care am fost găsit vinovat numai din cauza unei conjuncturi ostile mie, a lipsei unor mărturii edificatoare şi în cea mai mare măsură a naivităţii şi bunătăţii mele. Mai mult, am renunţat la orice formă de apărare pentru că soarta m-a lovit fără milă până acum, Domnul luându-i la sine pe părinţii mei, întâi pe tatăl, apoi pe mama şi în cele din urmă pe soţia mea, întâmplări care m-au îngenuncheat şi m-au lăsat fără apărare, pentru ca, în final, să-mi dea lovitura de graţie cu această condamnare nedreaptă. Aşa cum v-am spus, în nopţile lungi şi grele ale detenţiei citesc foarte mult şi de un timp am început să scriu, să-mi pun durerea şi disperarea pe hârtie, în versuri şi proză, astfel că s-au adunat multe lucruri pe care nu am cum să le citesc, să le încredinţez şi să solicit o părere autorizată asupra valorii lor artistice".

Poeziile exprimă ceva din starea dv. Suntem convinşi că dacă veţi continua să scrieţi vă veţi perfecţiona. Vă trimitem ceea ce ne-aţi cerut. Poate că se vor găsi şi alţii să vă scrie şi să vă trimită hârtie de scris sau, de ce nu, să vă viziteze. Pentru aceasta vă dăm adresa: Andrei Mihai, strada General Guşe, 3, 5500 Bacău. Vă îndemnăm să vă apropiaţi de Dumnezeu şi să vă rugaţi. Citiţi Sfânta Scriptură şi cărţi sfinte. Anul acesta e un an special: marele jubileu, 2000 de ani de la naşterea lui Cristos, e anul în care ne amintim mai mult ca oricând că Isus a fost trimis să vindece pe cei zdrobiţi cu inima. Pentru aceasta Biserica a stabilit un jubileu pentru cei închişi în ziua de 9 iulie. Fie ca în acest an să-l descoperiţi mai mult pe acela care poate să vă vindece şi să vă elibereze cu adevărat.

*Ana B. (jud. Neamţ). "Ne-am căsătorit din 1987; eu sunt ortodoxă şi el este catolic. Avem copii mari, dar problema cea dureroasă este că nu suntem cununaţi religios. Soţul nu a mai fost căsătorit niciodată şi nici eu, ne-am luat cred că din dragoste, dar el tot amână cununia; nu vrea, are o reţinere şi nu ştiu de ce. Avem două fete: nu sunt botezate la catolici, dar au primit prima sfântă Împărtăşanie. Eu şi copiii mergem la biserică în fiecare duminică. Ceea ce vreau să vă întreb este: pot să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc?".

Credem că articolele de la pagina pentru familie vă folosesc în problemele pe care le aveţi şi vă pot da oarecare soluţii. Împărtăşania presupune împăcarea cu Dumnezeu, adică spovadă. Aşa este scris şi în sfânta carte. "Aşadar, oricine va mânca pâinea şi va bea potirul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze dar fiecare pe sine însuşi, şi astfel să mănânce din această pâine şi să bea din acest potir, căci cine mănâncă şi bea fără să ţină seama că este trupul Domnului, îşi mănâncă şi bea propria lui osândă" (1Cor 11,27-29). Spovada însă presupune părăsirea păcatelor. Întrucât nu sunteţi căsătoriţi, se cheamă că trăiţi într-o stare continuă de păcat. Trebuie mai întâi rezolvată problema căsătoriei. Luaţi legătura cu preotul care poate sta de vorbă cu amândoi pentru a găsi soluţii.

*Clara M. (Ciucani). Ideea care străbate poezia ta aminteşte de o idee din mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare: "În faţa întunericului păcatului şi a imposibilităţii omului de a se elibera singur, apare în toată splendoarea sa opera mântuitoare a lui Cristos: "Pe el Dumnezeu l-a pus ca ispăşire, prin sângele lui, prin mijlocirea credinţei, pentru a-şi arăta dreptatea sa" (Rom 3,25).

*Silvia Guşă (Sascut Sat). "De multe ori am încercat să vă scriu, dar de fiecare dată mă opream într-un loc şi nu aveam curajul să continui. Aşa s-a întâmplat până într-o zi când, după aproape 5 ani, aveam să mă întâlnesc cu o fostă colegă de şcoală care-şi pierduse părinţii în ziua de 25 decembrie 1989 în Piaţa Revoluţiei. Era în clasa a VIII-a când s-a întâmplat această pierdere imensă. Credeam că nu o voi mai întâlni niciodată, plecată fiind în Timişoara. Nu-mi venea să cred că era ea; Lenuţa, cea care înainte de 1989 era o fire veselă venind de multe ori cu mama ei la şcoală, acum era distrusă. Acum însă, când soarta ne-a făcut să ne întâlnim, parcă nu mai era ea. Soarta o schimbase atât de mult. "Nu visam nicicând că voi creşte printre străini, departe de cei care mi-au dat viaţă", mi-a spus ea. Oricum pentru mine a însemnat mult această întâlnire. Am ascultat-o atentă, iar într-un târziu, aproape de despărţire mi-a spus doar un lucru, sau poate o dorinţă: "Dacă ai curajul şi puterea şi chiar darul de a scrie câteva rânduri despre mamele plecate din această lume, fă-o, dar aminteşte-ţi şi de mama mea; aş face-o eu, însă nu mai am nici lacrimi să plâng plecarea ei şi nici cuvinte să spun cât de greu e fără ea şi cât îmi lipseşte". I-am promis că-i voi îndeplini dorinţa. Pentru toate mamele care au plecat poate prea devreme din această lume şi în primul rând pentru mama fostei mele colege. "

Ceea ce ne-ai povestit într-adevăr este trist. Pentru creştini este totuşi o speranţă: Ne vom revedea cu toţii într-o zi, în viaţa fără de sfârşit. Stai alături de prietena ta şi roagă-te cu ea şi pentru ea. Oricum mesajul tău sperăm să fie citit de cât mai mulţi: "Voi, copii care mai aveţi încă mame, nu lăsaţi să treacă o zi fără să aduceţi mulţumire mamelor voastre dragi. Nu lăsaţi să plece dintre voi fără să-i spuneţi cuvântul pe care mulţi nu au apucat să i-l spună: Te iubesc, mamă".