Jubileul diaconilor permanenţi
Circa 1.400 de diaconi permanenţi şi familiile lor au participat duminică, 20 februarie, în bazilica "Sfântul Petru", la Liturghia solemnă prezidată de cardinalul Dario Castrillon Hoyos, prefect al Congregaţiei Romane pentru Cler, în cursul căreia 18 noi diaconi permanenţi au fost hirotoniţi.
Înainte de Angelus Sfântul Părinte i-a invitat să "îmbrăţişeze Evanghelia, să-i aprofundeze mesajul în credinţă, să o iubească şi să o mărturisească în cuvânt şi în faptă". Deja, cu ocazia audienţei de sâmbătă, 19 februarie, papa, primindu-i pe diaconi şi pe familiile lor, îi îndemnase să devină "apostoli activi ai noii evanghelizări". El a subliniat că alături de martiri, precum sfântul diacon Laurenţiu, apostolii de astăzi trebuie adesea să urmeze martiriul "neînţelegerii". Papa i-a încurajat, de asemenea, să trăiască plenar harul jubileului ca un "pelerinaj de convertire la Isus". În sfârşit, Ioan Paul al II-lea a insistat asupra "comuniunii ecleziale" care trebuie să marcheze ministerul lor.
Diaconii permanenţi sunt, în majoritatea cazurilor, taţi de familie sau bărbaţi căsătoriţi care aleg să răspundă acestei vocaţii speciale care le dă menirea să devină miniştrii hirotoniţi ai Bisericii primind, cu consimţământul soţiilor lor, şi după o perioadă de pregătire de cel puţin patru ani, frecventând un institut de ştiinţe religioase, ordul sacru al diaconatului care, cu prezbiteratul şi episcopatul, constituie Preoţia ministerială a Bisericii.
Diaconii administrează solemn Botezul, păstrează şi distribuie Euharistia, asistă şi binecuvântează Căsătoria, în numele Bisericii, duc viaticul la muribunzi, citesc Sfânta Scriptură credincioşilor, învaţă şi îndeamnă poporul, conduc cultul şi rugăciunea credincioşilor, administrează sacramentele, conduc funeraliile şi înmormântarea" (cf. Lumen gentium, n. 29).
După informaţiile de la Congregaţia pentru Cler, diaconii permanenţi sunt la ora actuală mai mulţi de 25.000 în lume, din care 16% diaconi necăsătoriţi: în jur de 16.000 în America (mai mult de 12.000 în Statele Unite), 7.000 în Europa (2.016 în Germania, 1.966 în Italia, 1.325 în Franţa), 308 în Africa, 167 în Oceania şi 129 în Asia. În 1969 nu erau decât 200. Cei 18 noi diaconi au fost hirotoniţi pentru Italia (17, din care 14 de Napoli şi 3 de Florenţa) şi Spania, (1 pentru Sevilla). Printre ei, în jur de 2.000 de persoane, diaconii şi familiile lor, au participat la triduumul jubileului, de vineri 18 februarie până duminică 20 februarie.
* * *
Jubileul Curiei Romane
În ziua de 22 februarie, sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru, Sfântul Părinte a prezidat celebrarea jubileului Curiei Romane. Meditând asupra a ceea ce el a numit "cea de-a doua convertire" a sfântului Petru, papa a invocat convertirea pentru jubileu în vederea "purificării interioare". Roadele vor fi, ca şi în cazul lui Petru, a spus Sfântul Părinte, "noi pescuiri miraculoase, încărcate de promisiuni pentru misiunea Bisericii în mileniul trei". Mai mult de 4.000 de funcţionari şi angajaţi, cardinali, episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe, şi aproape 3.000 de laici lucrează în dicasteriile Sfântului Scaun. Toţi au pornit în procesiune pe lângă obeliscul din Piaţa "Sfântul Petru", pentru a trece prin poarta sfântă, înaintea celebrării euharistice. Jubileul, care a culminat cu sfânta Liturghie celebrată în Piaţa "Sfântul Petru", a fost precedat de o serie de meditaţii care au ajutat la pregătirea spirituală în vederea deplinei trăiri a evenimentului.
* * *
Ziarul pelerinului
Printre diferitele servicii pe care Vaticanul le oferă pelerinilor în timpul anului sfânt, se numără şi ziarul pelerinului. Publicaţia este disponibilă în şapte limbi: italiană, engleză, franceză, spaniolă, germană, portugheză şi poloneză. Un milion de fotocopii vor fi făcute pentru fiecare număr, iar distribuirea va fi gratuită. Ziarul se poate găsi la diferite chioşcuri, cabine de informaţii şi centre turistice din Roma.