Faceţi-l cunoscut pe Cristos Jubileul, aniversarea memorabilei vizite a Sfântului Părinte la Bucureşti şi cei 300 de ani de la Sinodul din Alba-Iulia prin care se consfinţea unirea definitivă a Bisericii româneşti din Transilvania cu Biserica Romei: trei evenimente semnificative pentru neam şi pătrunse de bucuria pascală au fost marcate în zilele 6-14 mai în Cetatea Eternă de către cei 2.500 de credincioşi catolici de ambele rituri provenind din toate colţurile României în frunte cu episcopii lor.
Cântarea în limba română: "Cristos a înviat din morţi" se înălţa în prezenţa papei cu exact un an în urmă în catedrala "Sfântul Iosif", în Piaţa Unirii şi apoi în Parcul Podul Izvor din Bucureşti, iar marţi, 9 mai 2000, a sunat sub cupola lui Michelangelo, a bazilicii "Sfântul Petru", la Liturghia în ritul bizantin prezidată de papa Ioan Paul al II-lea prin scurte intervenţii liturgice în limba română şi celebrată de arhiepiscopul mitropolit Lucian Mureşan împreună cu toţi ceilalţi episcopi români greco-catolici, precum şi cu trei episcopi romano-catolici: de Bucureşti, Iaşi şi Satu Mare.
La omilie papa, vorbind în italiană şi română, s-a adresat atât credincioşilor greco-catolici cât şi celor romano-catolici. Pentru primii a evocat marele dar al unirii cu sediul lui Petru de acum trei secole şi niciodată abandonată deşi trăită în mijlocul unor dificultăţi enorme, dificultăţi care nu au constituit un obstacol ca această Biserică să aducă roade. "Evanghelia lui Cristos face rodnică istoria popoarelor pe care le cheamă să se deschidă spre misterul împărăţiei lui Dumnezeu prin slujirea umilă dar necesară a sfintei Biserici apostolice adunate în jurul episcopul Romei, slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu şi a episcopilor în comuniune cu el. Cu această convingere, fraţi şi surori ai scumpei naţiuni române, voi vă reuniţi astăzi aici în bazilica vaticană pentru a celebra jubileul vostru. Sunt bucuros să vă spun tuturor din inimă: Bine aţi venit!".
Sfântul Părinte a reamintit apoi două evenimente care au rămas adânc întipărite în memoria sa din călătoria de anul trecut în România, prima oară când un episcop al Romei a vizitat o ţară majoritar ortodoxă: rugăciunea sa la mormintele martirilor pentru credinţă din cimitirul Bellu din Bucureşti şi întâlnirea cu cardinalul Alexandru Todea, credincios datoriilor sale pastorale "în ciuda închisorii şi a izolării". "Păstraţi, preaiubiţilor, în inimile voastre memoria vie a martirilor şi transmiteţi-o generaţiilor viitoare pentru ca să continue să dea inspiraţie pentru o tot mai generoasă şi autentică mărturie creştină", a spus suveranul pontif.
Apoi a salutat credincioşi Bisericii Romano-Catolice înfrăţită cu cea a greco-catolicilor prin participarea la încercări şi persecuţii sub dictatura totalitară. Lor papa le-a recomandat: "Păstraţi iubiţi fraţi şi surori angajarea de căpătâi de a-l face cunoscut şi întâlnit pe Domnul Isus pentru ca el să vindece inimile rănite, să edifice conştiinţe drepte şi preocupate de binele comun, să deschidă spre speranţe bazate nu pe efemerul consumismului şi căutarea bunăstării materiale cu orice preţ, dar pe adevăratele valori care singure pot da un viitor sigur şi fericit, deoarece sunt întemeiate pe cuvântul care nu dezamăgeşte". Liturghia s-a încheiat cu binecuvântarea papei în limba română.
A doua zi, miercuri, 10 mai, cel puţin 45.000 de pelerini provenind din 25 de ţări ale lumii au participat la audienţa generală în Piaţa "Sfântul Petru". Printre grupurile prezente, într-o atmosferă de sărbătoare, erau şi românii, în cadrul pelerinajului jubiliar naţional. Au fost salutaţi în chip particular de papa Ioan Paul al II-lea. Abia numiţi şi cei 2.500 de pelerinii români au răspuns cu aplauze şi scandând ca şi duminică, 9 mai, anul trecut, la Liturghia din Parcul Podul Izvor din Bucureşti: Unitate! Unitate! La sfârşit papa a intonat antifonul pascal şi a dat binecuvântarea apostolică împreună cu toţi episcopii prezenţi, inclusiv cei din România între care arhiepiscopul mitropolit Lucian al Blajului, arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti Ioan Robu şi ceilalţi episcopi: de Iaşi, Cluj-Gherla, Lugoj, Maramureş şi Satu Mare, precum şi nunţiul apostolic în România Jean-Claude Périsset.