Evangheliştii sinoptici Matei, Marcu şi Luca ne relatează în cărţile care le poartă numele, (Matei 3,16-17; Marcu 1,10 şi Luca 3,22-23) acelaşi eveniment de la începutul activităţii publice a lui Isus: botezul acestuia în Iordan, deschiderea cerului, apariţia Sfântului Duh sub chip de porumbel şi glasul Tatălui zicând: "Tu eşti Fiul meu iubit, în tine am binevoit".
În aceste câteva rânduri biblice avem dezvăluirea tainei fundamentale a creştinismului, adevărul Sfintei Treimi. Isus însuşi l-a declarat în modul cel mai simplu şi direct: "Tatăl m-a trimis". "Eu fac voia Tatălui". "Mă întorc la Tatăl". "Vă voi trimite de la Tatăl pe Spiritul Adevărului". Şi după ce a săvârşit lucrarea mântuirii neamului omenesc, înviind din morţi şi arătându-se apostolilor săi, le spune: "Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit" (Mt 28,19).
Din acel moment, până astăzi şi până la sfârşitul lumii, s-au repetat, se repetă şi se vor repeta aceleaşi cuvinte asupra a miliarde şi miliarde de oameni, în ritualul sfânt al Botezului.
Viaţa creştină este plămădită clipă de clipă în farmecul contemplativ şi activ al acestei taine.
Încă din primele secole creştine, unii cu neastâmpărul cugetului, au crezut că pot pătrunde şi explica taina Sfintei Treimi. Încercări temerare şi nu o dată sortite eşecului. Îndrăzneţi şi încăpăţânaţi în părerile proprii, un Arius ori un Macedonius au atentat grav la viaţa creştină zicând că Fiul şi Spiritul Sfânt nu sunt decât nişte creaturi, cel mult deosebite, ale Tatălui. Părinţi ai Bisericii, smeriţi şi luminaţi de credinţă, întruniţi în primele sinoade ecumenice au proclamat adevărul trinitar conform căruia Fiul şi Spiritul Sfânt sunt de o fiinţă fără de care nu putem fi plăcuţi lui Dumnezeu.
Anul jubiliar 2000 ne cheamă la revigorarea vieţii spirituale, înfipţi statornic şi clarvăzători în ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu şi ne propune magisteriul Bisericii rânduit prin Cristos, Fiul Tatălui, în Spiritul Sfânt.
