* Sr. Roza Benchea (Cleja). Cartea despre care vorbiţi a fost deja tipărită la o editură din Bucureşti. Pentru informaţii adresaţi-vă la adresa: Anca Dragoş, C.P. 41132, Bucureşti.

* Virgil H. (Oneşti). "Am primit Almanahul "Presa Bună" pe anul 2000. L-am răsfoit şi este adus la zi. Vizita Sfântului Părinte papa în România, în perioada 7-9 mai 1999, este tratată magnific: fotografii, discursuri (omilii). Apoi, statistica parohiilor cu preoţi şi vicari, bisericile cu hramurile etc. Viaţa consacrată, călugări, călugăriţe, ordine sacerdotale (multe italiene), într-adevăr suntem grădina Maicii Domnului".

Vă mulţumim pentru aprecieri.

* Petru Gălăţeanu (Roman). Articolul trimis de dv. va fi publicat.

* Mihai Butnaru (Barticeşti), Ioan Cojan (Traian, Neamţ). Spaţiul din revistă dedicat poeziei este limitat. În plus, atunci când unele poezii sunt selectate pentru a fi publicate, se urmăresc anumite reguli.

* Lucian Petrescu (Huşi). Am primit scrisoarea dv. şi din ea am spicuit: "Prin puterea credinţei, prin şoapta rugăciunii zilnice, am biruit porţile iadului. Să avem în faţă mereu jertfa martirilor. Când scriu aceste rânduri, gândul şi rugăciunea mea îl aminteşte pe episcopul de Iaşi, martir al Bisericii, Anton Durcovici. El şi-a vărsat sângele pentru credinţa Bisericii, a semănat în ogorul acesta sămânţa vieţii şi a luminii, sămânţă care va da roade necontenit... Crizei civilizaţiei va trebui să i se răspundă prin civilizaţia iubirii, întemeiată pe valorile universale ale păcii, solidarităţii, dreptăţii şi libertăţii, care îşi găsesc împlinirea corectă în Cristos".

* Tatiana Cojocea (Italia). "Sunt plecată din ţară din luna februarie şi pot să spun că am început să vorbesc destul de bine limba italiană şi să cunosc cât de cât situaţia economico-politică a acestei ţări. Acum, mai mult ca altă dată, mulţi tineri se apropie de sfânta Biserică. Dar sunt şi mulţi tineri (şi nu numai tineri) disperaţi de actuala stare din România. Foarte mulţi văd în Italia singura lor şansă de a face ceva în viaţă. Cunosc foarte multe persoane care au vândut tot ce aveau pentru a ajunge aici, ba chiar au făcut şi împrumuturi foarte mari de la toţi cunoscuţii. Marea majoritate a italienilor care au nevoie de mână de lucru se tem să angajeze oameni care nu au actele în regulă, aşa cum sunt majoritatea românilor veniţi aici. Scrisoarea mea doreşte să fie un semnal de alarmă pentru toţi cei năpăstuiţi care visează să ajungă în Italia. Rugămintea mea: nu veniţi aici fără acte".

Sperăm ca tot ceea ce ne-aţi scris îi va ajuta pe cei care vor citi şi au de gând să-şi facă un rost în viaţă, muncind în altă parte.

* Vasile I. Tudosă (Iaşi). "Părinte, vă rog să mă iertaţi că vă întreb şi vă rog să-mi daţi răspuns la această întrebare: Am cunoscut în oraşul Balan, unde am lucrat, familia Petraru din localitatea Corhana, judeţul Neamţ. Printre unele discuţii pe care le-am avut cu acea familie mi s-a spus că ei au un băiat la Seminarul din Roman. V-aş ruga dacă binevoiţi să-mi daţi şi mie un răspuns, unde se află şi la ce parohie activează ca preot. Tare aş dori să iau legătura cu el, şi anume cu părintele Petraru".

Un preot cu numele de Petraru nu există în dieceza noastră. Nu toţi cei care intră la seminar rămân până la sfârşit.

* Iulian Rem (Bacău). "Pătrund în spaţiul rece şi întunecat, cu mintea golită de vreun gând şi cu sufletul pustiit de vreo speranţă. Înaintez cu paşi nesiguri. Îmi simt fiinţa cuprinsă de perspective eşuate. Valuri de spaimă îmi provoacă teroare. Tăcerea devine ţipătoare... În jurul meu se profilează o linişte adâncă în care vreau să cobor. Mă simt înfiorat pentru atâtea biserici din sufletul meu, părăsite. Mă cuprinde o lumină strălucitoare; melodii divine vibrează înăuntrul meu. O ploaie de stele mă cuprinde şi din mintea mea zbuciumată dispare lumea regretelor. Un viitor plin de interes se conturează în prezenţa razelor pure, albastre. O picătură de neînţeles, de mister, căzu în întunericul de nepătruns. Se sparse în mii de particule de bucurie...".

Continuă să scrii. Gândurile şi stilul în care te-ai exprimat ne-au impresionat.

* Reghina Mărginean (Năsăud). "Am domiciliul în Năsăud, str. Albă, bl. 6, sc. B, ap. 10, născută la data de 3 decembrie 1952, pensionară de invaliditate de gradul 2 cu diagnosticul "stare psihopaidă post chist arahmoidian", părăsită de soţ în anul 1998 şi rămasă fără casă de locuit, apartamentul fiind vândut de fostul meu soţ. Vă rog, în măsura în care pot fi ajutată, să mă repartizaţi sau, cu alte cuvinte, să mă primiţi într-unul din sălaşele dv. de cult de preferinţă Luizi-Călugăra".

Dieceza de Iaşi nu are deocamdată case pentru pensionari sau pentru bolnavi. Acum se construiesc, probabil vor fi date în folosinţă în următorii ani. Trebuie să vă adresaţi celorlalte dieceze sau asociaţiilor "Caritas".

* I. Gabor (Iaşi). "Sunt elev şi din curiozitate am asistat la unele ore de religie ale colegilor mei ortodocşi. La una din orele de religie profesorul sau catehetul respectiv ţinea o cuvântare referitoare la viaţa veşnică, şi anume despre cer şi iad, unde, preciza dânsul, se mai poate scăpa din acel loc de suferinţă cu ajutorul rugăciunilor celor de pe pământ. Atunci eu l-am întrebat ce părere are despre purgator. El mi-a răspuns că nu ar exista şi ce dovezi am eu că ar putea exista. Deşi eu cred în purgator, totuşi aş vrea să vă întreb: Este purgatoriul numai pentru noi creştinii catolici? Este oare iadul loc de suferinţă vremelnică pentru unele suflete ortodoxe? Vom putea fi noi uniţi vreodată dacă unele religii nu cred în purgatoriu sau chiar în sfânta Fecioară Maria?"

Răspuns la scrisoarea ta găsim în "Catehismul Bisericii Catolice" unde este notat: "Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica numeşte purgator această purificare finală a celor aleşi, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiţi. Cu privire la anumite greşeli uşoare, trebuie să credem că există înainte de judecată un foc purificator, după cum afirmă cel care este adevărul, spunând că dacă cineva a hulit împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor (Mt 12,31). Din această afirmaţie se deduce că anumite greşeli pot fi iertate în veacul acesta, iar altele, în veacul viitor. Această învăţătură se întemeiază şi pe practica rugăciunii pentru cei morţi, despre care vorbeşte deja Sfânta Scriptură: "De aceea (Iuda Macabeul) a pus să se facă pentru cei morţi jertfa de ispăşire, ca să fie dezlegaţi de păcat (2Mac 12,45). Ortodocşii, deşi nu numesc purgatoriu, se roagă pentru cei răposaţi. În cartea "Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă", la numărul 342, este întrebarea: "Dar atunci, nu e nici o putinţă să scape vreunii din cei ce ajung la chinuri?". "Este cu putinţă, ni se răspunde. Unii din ei pot scăpa de acolo prin rugăciunile Bisericii şi ale fiecăruia dintre noi, precum şi prin milosteniile noastre pentru ei...". Evident, nu e vorba de chinuri veşnice sau de iad, căci Scriptura spune că de acolo nu mai iese nimeni. Cu privire la unire, ea este altfel înţeleasă: înseamnă, înainte de toate, cunoaştere, toleranţă, respect, aprecierea valorilor care există în ceilalţi etc.

* Ramona Iozefina Bradaci (Eibenthal, jud. Mehedinţi). Vă mulţumim pentru gândurile scrise şi pentru fotografii. Cu privire la ceea ce se întâmplă la Medjugorje s-a scris câte puţin în revista "Lumina creştinului" 9(81) şi 12(108). Redăm pe scurt: Biserica încă nu s-a pronunţat. Totul este în cercetare şi în aşteptare. Ştim însă clar din evanghelii că Maria ne îndreaptă spre Fiul ei: "Faceţi tot ceea ce vă va spune el" (In 2,5). Dacă vom face aşa, în noi înşine se va produce o minune: schimbarea vieţii, învierea la o viaţă nouă împreună cu Cristos. La Medjugorje (Bosnia-Herţegovina), din 1981, doi băieţi şi patru fete declară că li se arată sfânta Fecioară Maria. Din toate ţările mulţimi din ce în ce mai numeroase au venit să-i vadă pe aceşti tineri în momentul viziunilor, să se roage alături de ei, fiind convinse de autenticitatea acestor viziuni şi impresionate de atmosfera pe care o găsesc acolo. În 1986 Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a încredinţat ancheta de cercetare Conferinţei Episcopale din Iugoslavia. Se aşteaptă concluziile anchetei care va fi, probabil, foarte lungă. Biserica se arată mereu foarte prudentă în asemenea cazuri. Cerându-i-se părerea despre lacrimile recente ale unor statui ale Maicii Domnului, cardinalul Ratzinger a spus la deschiderea Congresului Mariologic de la Loreto din 22 martie 1995: "Credinţa noastră nu se bazează pe miracole - care pot totuşi să ajute - dar, în final, ceea ce contează este fundamentul său profund şi radical în întâlnirea cu Dumnezeu. De aceea, aceasta poate fi un început, o deşteptare a sensului supranaturalului... Nu este nevoie de a supraevalua asemenea fenomene: să le lăsăm unora, da, acest aspect care le poate ajuta; dar, în acelaşi timp, să fim foarte clari. Acesta nu este fundamentul credinţei; şi dacă un lucru nu se arată supranatural, nu face minuni, credinţa nu se distruge, pentru că fundamentele sale sunt mult mai profunde".

* Alexandru Profir (Bacău). "Am petrecut în închisoare 8 ani din viaţă şi plătesc mult cu libertatea pentru că ambiţia de a avea m-a făcut să fiu aşa. Cine poate face oare minunea de a schimba cursul acestei nave ce se află în derivă şi este pe cale de a eşua. Nu am în viaţă nici o ancoră de care să mă agăţ, căci am distrus totul: familia şi prietenii; i-am avut numai atunci când am fost acolo, lângă ei. Poate oare exista ceva sau cineva care să mă facă să-mi schimbe viaţa? Dacă da, atunci spuneţi-mi şi veţi avea recunoştinţa unui om salvat de la pieire".

Există cineva care într-adevăr v-ar putea schimba viaţa: Cristos. El i-a eliberat pe mulţi; i-a căutat, vindecat şi reabilitat. Citind evangheliile, la tot pasul găsim oameni care, cu vieţile frânte şi ruinate, s-au apropiat de el şi s-a întâmplat ceva: au devenit altfel. S-au împlinit cu ei ceea ce Isus spusese: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi" (Mt 11,28). La fel trebuie să procedaţi şi dv.: să-l descoperiţi pe Cristos şi să vă lăsaţi transformat. În ziua de 9 iulie va fi jubileul pentru cei închişi, o ocazie potrivită de a-l găsi pe acela care poate "schimba cursul acestei nave ce se află în derivă".

* Adriana-M. (Bucureşti). "Cu toate că sunt o mare păcătoasă, pot să vă spun că citesc cu multă plăcere "Lumina creştinului", ceea ce îmi dă curajul de a merge înainte. Probabil o să vă miraţi pentru ceea ce vă voi scrie, dar să ştiţi că de mult am dorit să comunic cu cineva problema mea care mă apasă atât de greu şi nu am reuşit, aşa că m-am gândit că dacă o voi face în scris, va fi mai bine şi voi putea avea şi eu un răspuns clar... Ştiu, am greşit foarte mult, iar acum nu m-am ales decât cu tristeţe, singurătate şi disperare, fapt pentru care cred că nici Dumnezeu nu mă mai vrea".

Dacă v-aţi căit, v-aţi spovedit şi aţi părăsit păcatul, Dumnezeu v-a iertat. El spune că aruncă în marea uitării păcatele celor ce se întorc la el. Nimeni nu merită nimic, dar Cristos a murit pe cruce tocmai ca să ne ierte şi să ne facă vrednici de cer. Apoi e important de ştiut că Dumnezeu ne cheamă pe toţi la luptă pentru a duce o viaţă curată. "Cum îşi va păstra tânărul curată cărarea?", întreabă psalmistul (Ps 119,9) "Prin păzirea cuvintelor tale", este răspunsul pe care l-a găsit el - valabil şi pentru noi. Suntem convinşi că citirea şi meditarea Sfintei Scripturi şi a cărţilor sfinte, rugăciunea şi dialogul cu un preot v-ar putea ajuta mult. Nu daţi crezare tuturor zvonurilor care circulă prin lume. Nimeni nu este predestinat la o viaţă de păcat. Acesta se face liber, cu ştiinţă şi voinţă. Citiţi, de asemenea, cărţile recomandate într-unul din răspunsurile date în numărul trecut al revistei, care tratează problemele despre care ne-aţi scris.