În ziua de 9 iulie, papa Ioan Paul al II-lea va celebra, în închisoarea romană "Regina coeli", jubileul pentru cei închişi. În Dieceza de Iaşi, Preasfinţitul Petru Gherghel va celebra acelaşi jubileu în Penitenciarul din Iaşi sâmbătă, 8 iulie, şi în Penitenciarul din Bacău duminică, 9 iulie. Cu ocazia acestui jubileu în lumea internaţională se vorbeşte despre amnistie şi despre reintegrarea celor eliberaţi în societate. Dar ce se întâmplă cu adevărat în închisoare? Deziluzie, regrete, speranţe şi dorinţă de mântuire.

Vieţile lor au fost separate; acum nu au nimic în comun, decât o mare dorinţă de a ieşi pentru totdeauna dincolo de poarta de fier. Mihai şi Elena (numele sunt imaginare) sunt dintr-un sat din Moldova şi s-au trezit într-o zi luaţi şi duşi la închisoare. Au primit nişte hârtii acasă, dar nedându-şi seama că sunt chemaţi la judecată, le-au ignorat. Acuzaţi de patronul la care au lucrat de furt, procesul a mers şi au fost condamnaţi în lipsă. Pe copil îl cresc bunicii. "Sunt bucuros că lucrez la bucătărie, spunea el, mai câştig nişte zile. La anul pe vremea asta, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi acasă. O să văd cum pot să-mi ridic casa. Mă gândesc mereu la soţie şi copil. Mă rog în fiecare zi pentru ei".

Ioan are 27 de ani şi a primit 11 ani pentru înşelăciune. Va fi liber în 2007. "Cine mă va angaja pe mine, ştiind de unde vin? se întreba el. Dacă nu voi reuşi să găsesc de lucru, va trebui să revin în închisoare".

Vasile, tânăr, este a cincea oară închis; de fiecare dată pentru furt. Are doar o singură părere de rău: că a fost prins. Probabil că acum se va perfecţiona şi o va lua de la capăt. "Nu mă vizitează nimeni, ai mei sunt săraci şi apoi nu mai vor să ştie de mine, i-am făcut de râs".

Gheorghe are acum 27 de ani. A fost arestat pentru omucidere. A primit 20 de ani. Când va ieşi va avea 47. "În închisoare este multă nedreptate, spune el; cel mai tare câştigă; viaţa aici e dură. Citesc mult; închisoarea m-a schimbat. Când am plecat de acasă am lăsat un copil de 3 ani. Probabil nu mă va mai cunoaşte, nici nu ştiu dacă va voi să ştie de tatăl său. Am cunoscut un preot, unul care m-a tratat ca pe oaia rătăcită. Acum mă rog şi citesc Sfânta Scriptură; o port cu mine, o am în buzunar. Ştiu că am greşit, dar după aceşti ani de închisoare, când voi gusta din nou din libertate, simt de pe acum parcă parfumul de flori de primăvară".

Dincolo de gratii se consumă adevărate drame umane. Fiecare diferită de alta. Puţini sunt închişi datorită unor erori judiciare, pentru că nu au avut un avocat bun, sau pentru că au lipsit martorii; sunt nevinovaţi şi fiinţa lor strigă după o dreptate pe care aici nu o găsesc. Alţii sunt închişi pe drept: au greşit şi acum plătesc; Încearcă să lase în urmă greşelile trecutului şi să uite. Ar fi vrut să fie alte persoane, să nu fi fost ceea ce s-a întâmplat, dar...

Dincolo de gratii este de multe ori dorinţă de eliberare, de reabilitare, de a lua viaţa de la capăt, e părere de rău; e întâlnire cu Cristos, care ştie să ierte şi să vindece pe toţi cei care se întorc. Şi azi ei sunt alte persoane. E împietrire alteori; e drama celor care refuză harul, care îl resping pe acela care a spus: "Adevărul vă va face liberi".

Dincolo de gratii vezi în zilele de vizită sau simţi ochii plânşi ai mamelor şi inima zdrobită a tatălui pentru fiul care i-a făcut de râs. Dar totuşi l-au iertat, pentru că e sânge din sângele lor.

Aici, în interior, înţelegi cel mai bine că păcatul are consecinţe, dar, în acelaşi timp, realizezi că există posibilitatea de a fi iertat.

Gândindu-te sau văzându-i pe cei închişi, te cuprinde mila dacă păstrezi în faţa ochilor acele fiinţe care poartă drama în sufletul lor şi pentru mulţi ani vor sta după gratii. Dar te poate prinde şi indignarea dacă îţi aminteşti de cei pe care i-au lăsat ei în suferinţă.

În sfârşit, cu gândul la cei care sunt lipsiţi de libertate, te poţi întreba: ce există dincolo de gratiile pe care ni le construim singuri?