Arestarea preotului Dumitru Romila a survenit ca urmare a controlului efectuat la 28 iunie 1948 de inspectorul Anton Heleşteanu de la Direcţia Generală a Controlului Economic. Acesta constatase existenţa în pivniţele clădirii palatului episcopal a unei cantităţi de vin vechi nobil, producţia 1945 care, în opinia inspectorului, ar fi trebuit "declarat la stoc".
Dumitru Romila s-a născut în Huşi-Corni la 13 mai 1897. La 4 octombrie 1907 a intrat în Seminarul Episcopiei de Iaşi. În 1919 a fost trimis la Roma pentru continuarea studiilor teologice, unde a fost hirotonit preot în anul 1922. Întors în ţară, întreaga activitate preoţească a desfăşurat-o pe lângă Episcopia din Iaşi. A murit la 23 ianuarie 1965 şi a fost înmormântat în Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi.
În baza procesului verbal întocmit preotului Dumitru Romila, acesta se făcea vinovat de încălcarea Legii 351/1945 (legea sabotajului) şi Legii 302/1947 (legea comercializării). Conform art. 33 din prima lege, întreaga cantitate de vin trebuia să fie confiscată de statul comunist. Imediat după arestarea lui, ziarul Scânteia, din 26 august 1948, publica un articol denigrator la adresa preoţilor Anton Trifaş şi Dumitru Romila, arestaţi la acea dată pentru "sabotaj" şi "sustragere de la inventariere". În plus, preotul Dumitru Romila era etichetat drept "duşman deopotrivă al ştiinţei şi cinstei", "propagator al întunericului şi obscurantismului" în cadrul activităţii desfăşurate ca profesor la Seminarul catolic! Confuzia era premeditată, deoarece cel care preda la Seminar era preotul Anton Romila, nu parohul de Iaşi.
Sesizat de articolul din Scânteia, Ministerul Cultelor a solicitat, la 31 august 1948, Episcopiei de Iaşi explicaţii cu privire la "iregularităţile" săvârşite de preoţii Trifaş şi Romila. Răspunzând acestui demers, la 9 septembrie 1948, episcopul Anton Durcovici l-a disculpat pe parohul de Iaşi, arătând că, în calitatea sa de administrator al bunurilor Episcopiei de Iaşi şi de producător, nu era obligat să declare "la stoc" existenţa vinului imputat. Fără a ţine cont de acest fapt, Ministerul Cultelor a suspendat, la 5 noiembrie 1948, salariul preoţilor Trifaş şi Romila "până la clarificarea situaţiei".
Nu deţinem astăzi dosarul penal în care a fost judecat în anii 1948-1949 preotul Romila, în pofida investigaţiilor pe care timp de mai mulţi ani le-am întreprins în Arhivele Tribunalului Iaşi, Curţii de Apel şi Parchetului General Iaşi. De asemenea, nu cunoaştem dacă preotul Dumitru Romila a depus recurs la sentinţa Tribunalului Iaşi din aprilie 1949.
Momentele dramatice ale procesului i-au agravat boala, de care suferea încă din anul 1939, când fusese operat de o tumoare cerebrală. În luna august 1948 a fost examinat de comisia medico-legală de pe lângă Tribunalul Iaşi, iar la 13 octombrie acelaşi an de o comisie de la Institutul medico-legal al Tribunalului Iaşi. La 9 decembrie 1948 s-a internat la Spitalul nr. 1 din Iaşi pentru a-şi trata afecţiunile de apendiculo-colecistită şi fenomenele de epilepsie de tip Jacksonian precum şi pareza membrului inferior drept şi al celui superior drept. În aprilie 1949 s-a reinternat în spital, după ce a primit condamnarea la închisoare pentru sabotaj. La 30 aprilie 1949, prim procurorul Tribunalului Iaşi a solicitat avizul unei comisii de medici care urma să se pronunţe în cazul amânării executării pedepsei. Aceasta a concluzionat, la 3 mai 1949, că bolnavul nu putea suporta regimul penitenciar şi că era nevoie de tratament medical spitalicesc.
A executat pedeapsa? Probabil că nu, deoarece la 23 martie 1950 funcţiona la Episcopia Catolică Iaşi în postul de consilier, iar numele său nu a fost trecut pe lista preoţilor arestaţi şi încarceraţi, întocmită de episcopul Glaser la 15 aprilie 1950. La boala veche i s-au mai adăugat în această perioadă sciatica şi lumbagocronica în şale, fapt pentru care nu se putea deplasa.
După terminarea urmăririi de către Securitate, Mons. Dumitru Romila a activat la Iaşi, cu scurte intervenţii în alte parohii, dovedindu-se un duhovnic râvnic şi un preot devotat cauzei lui Cristos.
