Întind mâinile ca un mac roşu să-ţi cuprind frumuseţile între degete. Mi-aduc mâna la gură şi privesc frumuseţea ta şi privesc ce am strâns în palma mea. Privesc fructul necopt ce-i mâna mea. Încerc să-mi cuprind mâna în mână să ţi-o dau ca tot ce am, ca şansă a libertăţii mele. Îţi mulţumesc pentru mâna mea, pentru că numai prin ea pot să-ţi ofer inima. Privesc în palma mea şi încerc să văd suferinţele tale dar... iartă-mă, nu pot. Cândva te-am cuprins ca un nebun în maşinile mele şi nu voiam să-ţi mai dau drumul, te-am luat în braţe ca pe un copil, însă Doamne, tu creşteai mereu (sau poate eu?) şi eu n-am mai putut să te cuprind, te-am scăpat, eram prea slab şi-ai alunecat printre braţele mele.
Şi, trist, mi-am ascuns mâna să nu ştie nimeni că... Nu-mi mai puteam suporta mâinile, căci cu ele te-am pierdut. Însă... mergând, aici, în oraşul meu, pe un deal mare mi-am întins mâna pe obrazul meu să-mi şterg lacrima rămasă de trecut. Atunci mi-am văzut palma pentru prima oară după mulţi ani. Avea răni. Atunci ca un gest necesar palma mi-a cuprins toată faţa. După un timp am privit-o din nou, pe ea era întipărit chipul lui Isus.
Marian Pălie
* * *
Ninge
Ninge.
Plapuma albă acoperă
Germenele genezei
Şi-i dă căldură.
Vântul suflă prin crengile
Pline cu sevă
Ce stau să plesnească;
Ninge. E viaţă...
... ninge.
Ochii înlăcrimaţi de nesomn
Duc visele copilului la
Gustul dulceag de... zăpadă.
... şi-şi linge degetele.
Se topeşte fulgul gustos şi
O lacrimă se prelinge
Discret pe obraji...
Iar bobul sărat îl satură...
Şi ninge.
Cearşaful scrobit de zăpadă
Acoperă grâul neînfrăţit
Înmulţindu-l...
... în creiere creşte germenele
Abundenţei iar pâinea
Se umflă, se coace, e bună...!
Ninge!
Elena Olariu (Răducăneni)
* * *
Biserica din rugăciuni
"Cristos este imaginea
lui Dumnezeu invizibil"
Mă-nclin
între pereţii rugăciunilor
din copilărie,
când degetele picurau
agheasmă-n biserică,
din catehisme îngălbenite
se-mprăştiau mirosuri din vechime
petale presate şi-un dulce leşin,
aburii cuvintelor ieşeau
mereu din gură
mici nori plutind deasupra
fiecăruia,
între rozarii depănate-n
şoaptă
mama-mi înghiontea fratele-n bancă,
nu-nţelegeam încântările
latineşti din altar,
dar mă-mbăiam în extaz,
aşteptând suspendată pe boltă
privirea şi chipul
Luminii
să plângă peste feţe.
Eugenia Faraon
* * *
Prietenii mei de astăzi
Mi-a rămas inima, largă
ca satul mamei mele,
unde, la toate orele sosesc,
din diferite părţi ale lumii şi ale timpului
cei pe care Dumnezeu mi i-a dat în dar
pentru fericirea mea şi a lor.
Mi-a rămas tăcerea profundă
ca şi cripta unui sanctuar
unde în orice moment defilează,
cu nemaipomeniţi paşi de înger,
gândurile mele îmbrăcate de sărbătoare
şi speranţele nemuritoare.
Mi-a rămas tabernacolul de aur,
unde locuieşte acea iubire veche
care m-a împins spre viaţă,
şi acum mă vrea numai pentru sine,
înainte ca ultima noapte
să mă ascundă într-un mormânt de stele.
Don Alfredo Contran
* * *
Adu-ţi aminte, Doamne!...
"Suntem pironiţi amândoi
Pe cruce, la fel.
Tu, pentru că ai iubit lumea,
Eu, pentru că am urât-o.
Tu, pentru că i-ai vindecat bolnavii,
Eu, pentru că i-am omorât şi pe cei sănătoşi.
Tu, pentru că le-ai dat viaţă,
Eu, pentru că le-am luat-o.
Aceleaşi cuie ne-au străpuns,
Aceeaşi ostaşi ne-au păzit.
Şi ne-au răsplătit la fel:
Răsplata lumii.
Adu-ţi aminte, Doamne,
Că eu cred că tu eşti,
Cel ce este!"
În clipa aceea s-a deschis raiul
Şi pentru tâlhar.
Mihaela Vatră (Miclăuşeni - Butea)
