Vineri, 18 februarie, comemorarea Fericitului Ioan (Beato Angelico), va fi jubileul artiştilor. Sfântul Părinte va oficia o Liturghie specială pentru artişti în bazilica "Sfântul Petru" şi va avea un mesaj pentru ei. În Dieceza de Iaşi vor fi rugăciuni pentru această categorie socială. Prin acest jubileu artiştii sunt invitaţi să descopere dimensiunile spirituale ale muncii lor. Ei au vocaţia frumuseţii, ca pe un talent ce trebuie să aducă rod, pentru a-l pune în slujba aproapelui şi a întregii umanităţi. "Biserica are nevoie de artă", scrie suveranul pontif în Scrisoarea către artişti, publicată la 4 aprilie 1999, apărută în româneşte la Editura "Presa Bună".

Sfântul Părinte adună în această scrisoare reflecţii născute în timpul propriei vieţi, cu experienţele sale artistice, de poet, scriitor, dramaturg, el însuşi artist, pe lângă pontif, şi oferite "celor care cu o dăruire pasionantă caută noi epifanii ale frumuseţii pentru a le dărui lumii într-o creaţie artistică". La baza scrisorii stă dorinţa neobosită a Sfântului Părinte de a reafirma, reînnoi şi, dacă e necesar, relansa dialogul cu artiştii, după Conciliul Vatican II, mult citat, deoarece acea adunare "a pus - scrie papa - bazele unui reînnoit raport între Biserică şi cultură, cu reflexe imediate şi asupra domeniului artelor. Este un raport care se propune sub semnul prieteniei, deschiderii şi al dialogului".

Perspectivele în care pontiful inserează dialogul său personal cu artiştii sunt trei: teologică, istorică şi o a treia care străbate întreaga scrisoare, centrată pe existenţa omului şi pe responsabilitatea şi finalitatea artei: o perspectivă etico-existenţială.

Biserica are nevoie de artă. Pentru că "arta trebuie să facă perceptibilă, ba şi mai mult, pe cât posibil, fascinantă lumea spiritului, invizibilului lui Dumnezeu". Ioan Paul al II-lea îşi pune sieşi şi propune tuturor artiştilor şi cititorilor, credincioşi şi necredincioşi, o întrebare: "Arta are nevoie de Biserică?" El însuşi o defineşte o întrebare provocatoare. Papa afirmă că această "provocare" "... are o motivaţie a sa legitimă şi profundă". Intră astfel în însuşi sufletul artistului: îl explorează, pentru că îl cunoaşte, artist el însuşi. Într-o viziune care nu exclude rodnicia altor contexte religioase, nu relativizează faptul că "dogma centrală a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu oferă artistului un orizont particular bogat în motive de inspiraţie".

Apelul final adresat artiştilor reconfirmă alianţa dintre evanghelie şi artă, apropierea dintre misterul lui Dumnezeu întrupat şi misterul omului: să fiţi foarte conştienţi, artişti din întreaga lume, că "...omenirea din toate timpurile - şi chiar şi cea de astăzi - aşteaptă să fie luminată pe drumul propriu şi în ceea ce priveşte propriul destin". Această scrisoare ne duce cu admiraţie, entuziasm şi bucurie de nespus, spre frumuseţea autentică "deschizând sufletele spre sensul eternului", pentru a gusta, deja pe acest pământ, puţin din paradis, datorită noilor epifanii ale frumuseţii.

"Frumuseţea" care salvează
Acum în pragul celui de-al treilea mileniu, vă doresc vouă tuturor, preaiubiţi artişti, să fiţi atinşi de aceste inspiraţii creatoare cu o intensitate specială. Frumuseţea pe care o veţi transmite generaţiilor de mâine să fie de aşa natură încât să trezească în ele uimire! În faţa sacralităţii vieţii şi a fiinţei umane, în faţa minunăţiilor universului, singura atitudine potrivită este cea a uimirii.

De aici, din uimire, va putea izvorî entuziasmul... De entuziasm au nevoie oamenii de astăzi şi de mâine pentru a înfrunta şi depăşi sfidările cruciale care se anunţă la orizont. Datorită lui, omenirea, după orice rătăcire, va putea să se ridice din nou şi să-şi reia drumul său. În acest sens s-a spus cu o profundă intuiţie că "frumuseţea va salva lumea" (F. Dostoevski, Idiotul, P. III, cap. V, Milano 1998, p. 645).
(Din Scrisoarea către artişti)