În baza prevederilor Regulamentului organic, adoptat în Moldova, în 1831, care prevedea posibilitatea înfiinţării de şcoli de toate genurile în Principatele Române, episcopul Carol Magni a înfiinţat în 1835 şcoli catolice la Iaşi, Săbăoani, Focşani, Galaţi şi Călugăra. Alte două şcoli vor fi înfiinţate de episcopul Rafael Arduini, probabil după anul 1838, în localităţile Huşi şi Grozeşti. Trebuie specificat dintru început faptul că aceste şcoli, care aveau un caracter privat, au fost înfiinţate exclusiv prin contribuţia Vicariatului Apostolic al Moldovei şi a unei asociaţii de binefacere din Lyon (Franţa). La această dată Eforia Şcolilor Publice din Moldova nu se arătase deloc interesată de instituţii de învăţământ private, inclusiv confesionale, iar programul fondării de şcoli publice săteşti va fi dezvoltat abia în anul 1858.
Pentru elevii din cele şapte şcoli menţionate, episcopul Rafael Arduini a tipărit la Iaşi, în 1841, probabil la Tipografia "Buciumul Român", 1.000 de abecedare româneşti. Pentru prima dată în istoria învăţământului românesc, menţionează pr. Iosif Gabor, într-una din lucrările sale "aceste abecedare separă noţiunile gramaticale şi cele de aritmetică de textul Liturghiei ori al Ceaslovului. Abecedarul, care avea 16 pagini, era împărţit în trei părţi. În prima parte elevii erau iniţiaţi în tainele citirii şi scrierii în limba română cu litere chirilice. În partea a doua erau prezentate rugăciunea Tatăl nostru, cele 10 porunci ale lui Dumnezeu, cele cinci porunci ale Bisericii, tainele sfintei Biserici, păcatele de moarte, cele patru lucruri de pe urmă, precum şi faptele credinţei, nădejdii, dragostei şi durerii. Abecedarul se încheia cu tabla înmulţirii.
Abia, în decembrie 1860, Ministerul a autorizat legal abecedarul tipărit în 1841, a cărui valoare o recunoştea acum după ce studiase în prealabil un exemplar primit de la episcopul Iosif Tomassi. La 26 ianuarie 1861, Ministerul a mai solicitat 100 de exemplare, care urmau să fie trimise şcolilor elementare înfiinţate deja sau care urmau a fi deschise în satele catolice. Potrivit dispoziţiilor episcopului Tomassi, abecedarul era obligatoriu în toate şcolile catolice, private sau publice. În consonanţă cu această dispoziţie, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice concluziona în 1860 că "negreşit, citirea rugăciunii în româneşte la şcoală nu se poate crede a atinge în ceva dogmele cultului catolic şi credinţei religioase a copiilor", reiterând obligaţia predării catehismului copiilor catolici în şcolile de stat.
Evoluţia acestui abecedar a fost determinată de introducerea alfabetului latin, începând cu 1859, de Legea instrucţiunii publice adoptată de Al.I. Cuza în 1864, dar şi de noile tipărituri religioase catolice româneşti care le înlocuiau pe cele ale episcopilor Tomassi şi De Stefano tipărite cu litere chirilice. Este greu de crezut că acest abecedar a fost retipărit după 1859, de data aceasta cu caractere latine, cu atât mai mult cu cât religia, citirea şi aritmetica urmau a fi învăţate după manuale separate. Cu siguranţă că instrucţiunea morală şi religioasă a copiilor catolici s-a făcut începând cu anul 1866 după Catehismul elementar pentru tinerii romano-catolici tipărit la Iaşi de episcopul Iosif Salandari.
Câteva exemplare din abecedarul tipărit în 1841 au fost descoperite de noi în fondul documentar Arhiva Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Bucureşti, iar alte câteva exemplare ne-au fost semnalate în unele arhive parohiale din Moldova, precum şi în cea a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi.
