Sinod diecezan
La Consiliul Prezbiteral întrunit în ziua de 30 octombrie, ep. Petru Gherghel a adus în discuţie perspectiva de a organiza un sinod diecezan. Ep. Aurel Percă a prezentat importanţa şi necesitatea sinodului diecezan şi liniile generale de organizare şi desfăşurare. Membrii Consiliului Prezbiteral au votat în unanimitate pentru ţinerea sinodului, urmând să se formeze structura de organizare necesară pentru acest important pas din viaţa Bisericii locale. În Moldova sinoade diecezane au avut loc la Cotnari în luna noiembrie 1642 şi la Bacău în perioada 27 aprilie - 1 mai 1663.

Aniversare
În ziua de 26 octombrie s-au împlinit 50 de ani de existenţă a Congregaţiei "Inimii Neprihănite" din Bucureşti. În ziua de 26 octombrie 1950 câteva persoane arestate împreună cu sr. Ionela, aflate într-o celulă a închisorii au pus bazele fondării Congregaţiei mai sus amintită. Naşterea acestei Congregaţii s-a petrecut în timpuri deosebit de grele atât pentru Biserică cât şi pentru ţară. Carisma principală a aceste Congregaţii este "adorarea lui Cristos din preasfântul Sacrament". La aniversarea jubileului de 50 de ani de existenţă ÎPS Lucian Mureşan şi mai mulţi preoţi au concelebrat o sfântă Liturghie în capela mănăstirii, iar în cadrul aceleiaşi Liturghii a avut loc şi ceremonia înveşmântării a unui grup de surori: postulante, novice, surori cu voturi simple şi surori cu voturi perpetue. La sărbătoare au participat fraţi şi surori din provincie precum şi credincioşi laici din capitală.

Fraţii capucini
- După cinci ani de muncă intensivă în ziua de 30 septembrie s-a sfinţit şi s-a inaugurat Conventul şi Seminarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti. Sfânta Liturghie a fost prezidată de ep. Petru Gherghel însoţit de un mare număr de preoţi din ţară şi străinătate. Au participat şi autorităţi locale precum şi reprezentanţi ai Bisericii ortodoxe. Luni, 2 octombrie s-a inaugurat anul de postulandat ce se va desfăşura în Arhidieceza de Bucureşti, la Nehoiu, iar în ziua de 3 octombrie în casa de la Borzeşti, cinci km de Oneşti, a început anul de noviciat pentru 11 tineri care au îmbrăcat haina de probă. În ziua sfântului Francisc de Assisi în biserica parohială din Oneşti, pentru prima oară în România, au făcut profesiunea voturilor simple, următorii fraţi: Vincenţiu Bejan, Flavian Faraoanu şi Cristinel Ghiurca (Galbeni), Eugen Giurgică, Albert Goşman şi Marcel Netedu (Buruieneşti), Lucian Dumea (Băluşeşti) Alois Ciuraru (Valea Mare), Alois Palincaş (Somuşca).
- În perioada 17-19 noiembrie a avut loc la Casa ecumenică din Oneşti o întâlnire ecumenică pentru tineri catolici şi ortodocşi cu meditaţiile: "Botezul şi unitatea Bisericii, un unic Botez o unică Biserică?" (pr. Emanuel Oliver); "Despre vizita Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea în România şi mişcarea ecumenică" (ES Jean Claude Perisset). "Despre sacramentul Mirului în Biserica ortodoxă" (pr. Ştefan Curcuţă); "Botezul şi unitatea Bisericilor "pentru reformă"" (pr. Mario Querini). Sfânta Liturghie a fost prezidată sâmbătă, 18 noiembrie, de ES Jean Claude Perisset.

Reîncepere de cursuri
Începând cu ziua de 11 noiembrie au reînceput cursurile Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti "Sfânta Cecilia" din Iaşi. Cursurile durează 2 ani şi sunt cu frecvenţă redusă (o întâlnire pe lună). Cei interesaţi îl pot contacta pe pr. Pavel Chelaru, directorul şcolii la adresa: Şos. Tudor Neculai, 14, 6600-Iaşi, tel. 032/223049.

Simpozion teologic
În zilele de 22 şi 23 noiembrie în "aula magna" a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi a avut loc un simpozion teologic romano-catolic-ortodox cu tema "Euharistia şi unitatea Bisericii", în cadrul dialogului teologic local interconfesional. Seria întâlnirilor teologice mixte romano-catolice-ortodoxe a început în anul 1998 şi are două sesiuni anuale: sesiunea de toamnă are loc în sediul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, iar sesiunea de primăvară are loc în sediul Facultăţii de Teologie Ortodoxă.

Simpozion internaţional
În aula magna a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca a avut loc, în zilele de 23-25 noiembrie, simpozionul internaţional cu tema "300 de ani de la unirea Bisericii Româneşti (din Transilvania) cu Biserica Romei". Vorbind în deschiderea simpozionului, ES Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, a afirmat că unele evenimente din istoria României sunt privite diferit de ortodocşi şi de greco-catolici şi că este nevoie de o abordare obiectivă a acestora pentru a se ajunge la o viziune unitară. ES Périsset a subliniat, de asemenea, că este momentul să se producă o "purificare a memoriei". La rândul său, ministrul Educaţiei Naţionale, Andrei Marga, a reliefat importanţa pe care o acordă Universitatea "Babeş-Bolyai" învăţământului teologic, indiferent de confesiune. El a mai vorbit despre importanţa din punct de vedere economic, social şi cultural pe care a avut-o în epocă unirea unei părţi a Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Catolică a Romei, despre elita intelectuală românească formată în urma acestui act religios de la 1700. În prima parte a simpozionului au mai vorbit ÎPS Lucian Mureşan, mitropolitul Bisericii Greco-Catolice, PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, decanul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din acelaşi oraş şi prof. dr. Toader Nicoară, decanul Facultăţii de Istorie-Filozofie, amândouă din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Noul rol al creştinismului
Sâmbătă, 18 noiembrie, la Centrul "Xaverianum" Iaşi a avut loc conferinţa ţinută de pr. Adam Zak, iezuit, cu titlul: "Noul rol al creştinismului în Europa Orientală". Părintele a prezentat câteva tensiuni din ţările din Europa Orientală şi Centrală, care formează o bază pentru modul de a trăi propria credinţă. Tensiunea între "tradiţie" şi "noutate" provocată de căderea "zidului din Berlin" şi de alte evenimente din ţările de sub regimul comunist care ne indică o necesitate de a echilibra, de a integra ambele părţi. Indicând patru elementele fundamentale prin care s-a creat creştinismul în această parte a Europei, a arătat fie pericole posibile, fie posibilitatea dezvoltării. "Noul rol al creştinismului", în finalul conferinţei, a apărut ca o "întoarcere" la Biserica primelor veacurilor - Biserica mai mult a martirilor decât a învăţătorilor (Pr. Robert Wiecek, SJ).

Sfinţire de capelă
Vineri, 24 noiembrie, a avut loc prima sfântă Liturghie în noua capelă a Congregaţiei "Fraţii Carităţii" din Iaşi. În cadrul aceleiaşi Liturghii, celebrată de ep. Petru Gherghel, a avut loc şi sfinţirea capelei. Fraţii activează la Iaşi din anul 1999 şi au carisma: viaţa în comunitatea apostolică; activitatea caritativă pentru bolnavii psihic, copii, persoane cu handicap.

Sfinţire de diaconi
Vineri, 8 decembrie, în sărbătoarea "Neprihănita Zămislire", în cadrul unei sfinte Liturghii solemne din catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi va avea loc sfinţirea întru diaconat a studenţilor din anul VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi de la Institutul Franciscan din Roman. Studenţii vor face o săptămână de exerciţii spirituale, la Miroslava. Acestea vor fi ţinute de pr. Dumitru Patraşcu, paroh de Suceava.

Concert de Crăciun
Duminică, 17 decembrie, a treia duminică din Advent, va avea loc în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi un concert de Crăciun susţinut de studenţii Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi. Concertul va începe la ora 18.00 şi sunt aşteptaţi toţi cei care vor să-şi înalţe mintea şi sufletul spre Dumnezeu, care a luat chip omenesc.

Exerciţii spirituale
"Iubirea milostivă întrupată şi viitorul tinerilor". Aceasta va fi tema exerciţiilor spirituale pentru tineri, cu vârste între 16 şi 26 de ani, de la Casa "Maica Speranţa" din Barticeşti, care vor avea loc în perioada 27-29 decembrie. Cei care doresc să participe vor trebui să se anunţe din timp la adresa: Casa "Maica Speranţa" (pentru sora Maria Stella), com. Boteşti, jud. Neamţ, 5594-Barticeşti, tel. 033/746440, după ora 19.00. Înscrierile se fac cu zece zile înainte. Participanţii sunt rugaţi să aibă: pix, caiet, Biblia, instrument muzical (pentru cei care ştiu să cânte). Fiecare va contribui, aducând unele alimente sau o taxă, după posibilităţi. La Barticeşti se poate ajunge cu autobuzul sau cu trenul până la Roman de unde se ia autobuzul spre Nisiporeşti sau direct Barticeşti. În ziua de 27 decembrie va fi în faţa gării din Roman un autobuz special pentru tinerii care vor participa la exerciţii şi va pleca spre Barticeşti la ora 14.30. Meditaţiile vor fi ţinute de pr. Franco Sbarbati.

Anunţ
S.C. "ROMTINA PRODCOM" s.r.l. produce şi comercializează lumânări pentru Botez, Mir, Cununie, înmormântare etc. Primeşte comenzi de orice tip. Cei interesaţi pot suna la tel. 033/749098 sau pot scrie la adresa din str. Siret, 459, jud. Neamţ, 5589-Tămăşeni.