Satul Traian a fost înfiinţat după războiul de independenţă, în anul 1879, când a primit numele împăratului Traian care a cucerit Dacia, nume care ne aminteşte de originea latină a neamului românesc. Localitatea este aşezată de o parte şi de alta a drumului naţional 2F Bacău-Vaslui, la o distanţă de 12 km N-E de municipiul Bacău. În partea de sud se află pădurea satului, care este despărţită de sat de Pârâul Morii. Partea de apus a satului care se numeşte Cot este despărţită de restul satului de Pârâul Hertioanei. În partea de vest a satului, unde se află grupul de case numit Cot, la nord de şoseaua naţională, a fost aşezat satul Ciumăleşti, care a fost distrus de boierul Radu Racoviţă, fost stăpân pe aceste locuri. Între cele două războaie mondiale un om a găsit temelia de piatră a unei biserici în timp ce ara, fapt ce ne argumentează existenţa în trecut a satului dispărut. La sud de şoseaua naţională, pe lângă Pârâul Morii, se presupune că ar fi fost şi satul Dumbrăviţa, care a dispărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În partea de est "La beci", a fost un alt sat Lăzăni, dispărut cam în acelaşi timp cu satele Ciumăleşti şi Dumbrăviţa. Satele au fost distruse de acelaşi boier lacom, Radu Racoviţă şi de urmaşii săi. Deci vatra satului Traian cuprinde şi părţi din vetrele satelor dispărute, arătate mai sus.

În baza legii pentru împroprietărirea însurăţeilor pe moşiile satului, în anul 1879, a luat fiinţă satul acesta. Cei care au fost împroprietăriţi în baza legii, au format satul Traian. Ei erau veniţi de prin satele vecine Prăjeşti, Buhoci, Peletuci, Căţăleşti, Serbeşti, Bereşti-Bistriţa etc.

Vatra satului Traian, cu o suprafaţă de 30 ha a fost parcelată în 199 silişti (loturi) de casă. De asemenea, o întindere de 49 ha indivizibilă, aflată în jurul satului a fost repartizată pentru păşunat, fiind folosită până în perioada celui de-al doilea război mondial ca izlaz pentru vite, când locuitorii s-au înţeles şi au împărţit acest pământ între ei transformându-l în teren arabil în cea mai mare parte, cu excepţia coastelor şi a luncii pârâului Hertioana. Astăzi pe acest teren s-au clădit case de locuit, întemeindu-se gospodării ţărăneşti. În 1940, o parte din acest teren a fost folosit un timp scurt ca aeroport pentru aviaţia militară.

O dată cu înfiinţarea satului, s-au limitat câteva parcele (loturi) pentru instituţiile de stat locale: 2.000 m2 pentru primărie, 2.000 m2 pentru postul de jandarmi, 5.000 m2 pentru şcoală, 2.500 m2 pentru biserică, 2.500 m2 pentru dispensarul medical uman, iar în afara satului 7.960 m2 pentru cimitir. De asemenea, în câmp s-au repartizat câte 5 ha teren agricol pentru şcoală şi pentru biserică.

La început, satul a fost slab populat, astfel în 1895 acesta număra 52 de familii cu 171 de suflete. După doi ani populaţia satului creşte cu 378 de suflete, astfel în 1906 satul Traian număra 549 de locuitori.

În 1910, pr. Anton Canivi, paroh de Prăjeşti, împreună cu credincioşii din Traian începe construirea primei biserici, care are o lungime interioară de 25 m, înălţime 10 m şi lăţime 9 m, iar turnul de o parte anexat de corpul bisericii are o înălţime de 30 m. În 1913 a fost sfinţită.

Până în anul 1969 satul Traian a fost filiala Parohiei Prăjeşti, iar în toamna aceluiaşi an a luat fiinţă Parohia Traian, primul paroh fiind pr. Carmil Dancă OFMConv., care, împreună cu credincioşii, prin contribuţia lor şi prin muncă voluntară, a construit casa parohială.

La cutremurul din 1977 atât acoperişul bisericii cât şi turnul s-au prăbuşit, fapt care i-a determinat pe credincioşi să se apuce din nou de lucru, întâmpinând mari greutăţi, lucrarea terminându-se fără autorizaţie de la judeţ.

În toamna anului 2000 Parohia Traian, care are ca filială satul Zăpodia, avea un număr de 381 de familii cu 1325 de suflete; s-au oficiat 18 botezuri, 11 căsătorii, 12 înmormântări şi un număr de 22 de copii au primit prima sfântă Împărtăşanie. În Traian sunt şi 150 de familii ortodoxe care colaborează frumos cu catolicii noştri.