Preocupările privind înfiinţarea unui seminar catolic în Moldova, datează de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Le menţionăm pe cele din 1582, la Cotnari; 1632, la Suceava; 1642, din nou la Cotnari şi 1845, când a fost deschis la Iaşi "Micul seminar al episcopului Paul Sardi".
Iniţiativa înfiinţării unui seminar catolic la Săbăoani în 1860 a aparţinut, aşa cum o probează şi documentele, Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova. Într-o scrisoare din 6 octombrie 1860, episcopul Iosif Tomassi recunoaşte acest lucru, exprimându-şi totodată recunoştinţa pentru ideea generoasă a guvernului privind înfiinţarea unui "stabiliment pentru junimea catolică din Principat". La 14 august 1860, ministerul făcuse cunoscut Vicariatului Apostolic din Moldova decizia guvernului privind înfiinţarea unui "începutu de Seminariu Catolicu în satulu Săbăoani". Proiectul construcţiei urma să fie realizat de parohul de Iaşi, Eugen Zapolscki şi de un arhitect solicitat de episcopul Tomassi pentru a coordona planurile viitorului edificiu.
Decis să accelereze lucrările pentru seminarul catolic, primul ministru al Moldovei, Mihail Kogălniceanu, a susţinut pe 21 iunie şi, respectiv 22 iunie 1860, două intervenţii în Adunarea Legislativă, cerând acordarea unui credit de 12.000 lei din bugetul pe anul în curs, pentru "înfiinţarea şcolii catolice de la Săbăoani". Creditul, derizoriu faţă de sumele alocate celor patru seminarii ortodoxe, a fost acordat în septembrie acelaşi an. Lucrurile aveau să ia însă o turnură neaşteptată, iar ideea unui seminar la Săbăoani a fost treptat abandonată. Într-o scrisoare datată din 12 octombrie 1860, ministerul solicitase avizul episcopului Tomassi pentru ca seminarul catolic să fie deschis la Iaşi. Propunerea a fost acceptată de episcop cinci zile mai târziu, într-o scrisoare de răspuns în care aprecia că seminarul trebuia deschis la Iaşi, lângă sediul episcopiei, "pentru a fi sub nemijlocita lui supraveghere".
Istoricul V.A. Urechia, director al ministerului la acea dată, aprecia că seminarul nu a fost inaugurat în 1860 deoarece Biserica Catolică din Iaşi ar fi invocat dificultăţile finalizării unui astfel de proiect într-un sat, fie acesta şi de mărimea Săbăoaniului. Demisia în februarie 1861 a guvernului M. Kogălniceanu şi plecarea din minister a lui V.A. Urechia, au avut drept efect abandonarea proiectului. "Din nenorocire - consemna V.A. Urechia - naţionala idee a lui M. Kogălniceanu şi a noastră n-au înţeles-o cei care au urmat la Ministerul de Culte şi lucrul rămase fără nici o urmare, spre marea plăcere a consulului austriac, care proteja preoţimea şi ideile ungureşti".
Revenit la conducerea Guvernului României în 1864, M. Kogălniceanu, secundat de directorul V.A. Urechia şi de ministrul N. Creţulescu, a reluat ideea înfiinţării seminarului catolic. A fost redactat chiar şi "Regulamentul Seminarului Catolicu din România de peste Milcov", iar domnitorul Al.I. Cuza a promulgat la 16 octombrie 1864 decretul privind înfiinţarea unui "Seminar mic pe lângă Episcopia Catolică din Iaşi". Proiectul avea să eşueze din nou. Iniţiatorii acestuia au invocat drept cauză a eşecului campania anticatolică purtată de ziarul bucureştean Dâmboviţa, patronat de fostul ministru al Cultelor, D. Bolintineanu. Pretextul articolelor din acest ziar era acela că "guvernul făcea interesele catolicismului". Adevăratele motive erau însă altele. În mod paradoxal, decizia de a nu se înfiinţa un seminar catolic fusese luată de însuşi episcopul Iosif Salandari, care a apreciat corect că prin impunerea Regulamentului de funcţionare al seminarului, amestecul statului în chestiuni canonice bisericeşti era deosebit de exagerat, punct acceptat şi de Congregaţia "De Propaganda Fide".
Ideea înfiinţării unui seminar catolic pentru clerul indigen, deziderat al atâtor generaţii de misionari şi credincioşi catolici din Moldova, avea să se realizeze două decenii mai târziu, când episcopul N.I. Camilli a deschis la 29 septembrie 1886 Seminarul Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Astfel se deschidea o nouă pagină din istoria seminariilor catolice din Moldova.
Dr. Dănuţ Doboş şi pr. Alois Moraru
