Mă despart cu greu de cele ce sunt copilăreşti. Este firesc şi e mai bine aşa. Încă mai trag cu coada ochiului la jucăriile frăţiorului meu, însă nu uit că celălalt ochi trebuie să vegheze la lucrurile serioase ale vieţii. Aceasta e tranziţie de la copilărie la viaţa plină de un farmec a tinereţii. Abia acum realizez de ce Dumnezeu îmi era prezentat ca un moş cu barbă albă. Altfel nu mi-aş fi putut da seama că Dumnezeu este, mai mult decât orice, iubire. Aşa sunt bunicii: mai buni şi mai înţelegători cu cei mici. Aceasta m-a determinat să văd în Dumnezeu bunătatea prin excelenţă şi sunt tot mai convinsă că şi eu trebuie să imit această bunătate, bunătate care să ajungă până acolo, încât să devină o iubire care se dăruieşte.

Îmi place tot mai mult sintagma: "Nu îngropaţi tinereţea voastră". Dacă cel care a spus-o se gândea la elanul tineresc, care poate muta şi munţii, mie îmi place să o aplic la ceea ce am spus mai sus: "Iubirea care se dăruieşte". Ar fi o nedreptate pentru cei care au nevoie de curajul nostru şi nu-l dovedim, de mâinile noastre şi să nu le oferim; ar fi nedrept faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele să îngropăm tinereţea noastră şi o dată cu ea iubirea, pe care trebuie să fim totdeauna gata s-o împărţim.

E mare lucru să vezi lacrimi în ochii bătrânilor, un zâmbet pe faţa celor care suferă, încredere în sufletul celor disperaţi şi o bucurie fără margini pe chipul celor în rândul cărora, până mai ieri, eram şi noi. Aceasta înseamnă să te bucuri de tinereţe. Credeţi-mă!

Ancuţa Ciortescu (Huşi)

* * *

Introspecţie

... ieri te-am strivit între cuvinte ca şi astăzi să pot spune clipei: "aşteaptă" să pot alerga printre sutele de priviri care erau ca o existenţă necesară.

... priveam cum el se uită să mă alunge de pe colbul unei veşnicii trecută, dar... eu eram cel care crea planuri din pietre şi vis.

- De ce mă priveşti? aud deodată un glas.

- Pentru că vreau să te înţeleg în tine - am răspuns ascunzându-mă între două silabe.

Şi în acel moment se lasă o tăcere nerostită. Atunci, neascultând râsetul nestins, am aprins o lumânare să pot să mă văd aşa cum nu sunt.

... dar, Isus nu ştia că eu eram acela!

Marian Pălie

* * *

Reflecţie

"Sărăcii fără Cristos sunt cei mai sărmani oameni, dar săracii care îl au pe Cristos sunt principii şi regii acestei lumi."

"Fiecare dintre noi, într-un anumit moment al vieţii, va avea nevoie de ajutorul şi de iubirea celorlalţi, şi ne putem pune întrebarea: "Da, vreau să-l ajut, Doamne, dar cum, pentru că e atât de mare nevoia lui?" Întrucât este adevărat, nu reuşim să-i ajutăm pe cei mai apropiaţi nouă, şi nu ştim care parte din noi este mai bine să o dăruim, sau mai des, ceea ce ne hotărâm să dăruim nu este ceea ce foloseşte. Aşa sunt cei cu care trăim şi pe care ar trebui să-i cunoaştem mai bine, decât să-i înţelegem. Dar putem continua să-i iubim."

(Din filmul În mijloc curge râul)