O tradiţie mai veche spune că Sfântul Dominic ar fi cel care a înfiinţat Rozariul. În realitate, el a preluat un obicei deja existent şi l-a popularizat utilizându-l în activitatea lui pentru că "alternează predicarea misterelor vieţii Domnului nostru Isus Cristos cu rugăciunea formată dintr-o serie de Bucură-te Marie", pentru a asigura, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, eficacitatea predicii sale. Ceva mai înainte, la începutul secolului al XII-lea se răspândise în Occident obiceiul de a utiliza ca rugăciune salutul Arhanghelului Gabriel către Fecioara din Nazaret, unit cu cel al Elisabetei (Lc 1,28.42).
În acelaşi timp, creştinii care nu ştiau carte obişnuiau să recite 150 de Tatăl nostru, împărţite în trei secţiuni (dimineaţa, la amiază şi seara); ca o corespondenţă la cei de 150 de psalmi din Breviar. Obiceiul acesta se chema Breviarul celor care nu ştiu carte. Puţin câte puţin s-a introdus ca alternativă recitarea salutului Arhanghelului Gabriel, fără rugăciunea Sfântă Marie, rugăciune ce se va introduce în secolul al XV-lea.
În realitate, rugăciunea Sfântului Rozariu a cunoscut forma variate de-a lungul istoriei. La început se vorbea de "o cateheză cu Maria": pentru a contracara răspândirea ereziei albigenze (o versiune medievală a maniheismului care învăţa stăpânirea răului asupra lumii), se predicau pe larg adevărurile răscumpărării noastre, lăsându-ne între predici o pauză pentru a asimila adevărurile de credinţă prin meditaţie, în timp ce se recita sau se cânta Bucură-te Marie.
După moartea sfântului Dominic, un ucenic de-al său, sfântul martir Pietro din Verona, a înfiinţat "Fraternitatea mariană", a cărei spiritualitate folosea rugăciunea Rozariului cu scopul de "a-I întări pe credincioşi în credinţă prin mijlocirea Mariei".
În secolul al XV-lea Rozariul a fost împărţit în 3 părţi de câte 50 de Bucură-te, Marie, încetul cu încetul au fost structurate sistematic pentru a cuprinde întreaga Evanghelie; un călugăr din Koln a întocmit o listă cu 50 de fraze care făceau aluzie la învăţături din Evanghelie. Aceste fraze se spuneau la fiecare Bucură-te, Marie, pentru ca prin recitarea Rozariului credincioşii să poată cunoaşte adevărul revelat. La sfârşitul aceluiaşi secol, s-a adăugat rugăciunea Sfântă Marie şi cele trei părţi de câte 50 de Bucură-te, Marie, au fost împărţite fiecare în câte 5 mistere, în aşa fel încât prin ele, să se mediteze evenimentele principale de bucurie, durere şi slavă ale mântuirii noastre.
Aceasta era forma în uz atunci când Sfântul Părinte Papa Pius al V-lea, prin documentul "Consueverunt Romani Pontifices" (1569) aproba Rozariul ca "formă de rugăciune pentru întreaga creştinătate". Acelaşi Sfânt Părinte a instituit în 1573 Sărbătoarea Sfântului Rozariu care era celebrată în prima duminică din octombrie.
Rozariul este înainte de toate o profesiune de credinţă, chiar dacă este exprimată într-un mod particular. Cardinalul Newman spunea: "Rozariul este Crezul transformat în rugăciune". Într-adevăr, nu se poate imagina o educare sau o reeducare la credinţă mai stimulatoare şi mai sigură decât Rozariul. Crezul devine ceea ce este de fapt: rugăciune. În Rozariu se exprimă credinţa întreagă, credinţa adevărată, acea credinţă care începe de la umilinţă şi devine laudă (Cardinalul Garrone).
Rozariul ne pune în faţa ochilor misterele răscumpărării, nu în formule abstracte, ci experimentând misterele vii ale lui Cristos, mistere care ne indică propriul nostru drum către Tatăl. Am putea vorbi în sensul acesta de o profesiune de credinţă istorică, pentru că prin cele 15 mistere se reia schema profesiunii de credinţă din Sfântul Paul, profesiune luată de la prima comunitate creştină, pe care Apostolul o transmite păgânilor în imnul Fil 2,6-11. Această exprimare a aceleiaşi credinţe se face nu în mod condensat, într-o formulă, ci existenţial, ţinând cot de istoria vieţii lui Isus Cristos.
În acelaşi timp, Rozariul este o sinteză a rugăciunii. Într-însul avem rugăciunea de laudă exprimată în Bucură-te, Marie, rugăciunea ce cerere în Sfântă Marie, contemplaţia în prezentarea misterelor, şi totul este orânduit spre scopul oricărei rugăciuni: Tată nostru.
Rozariul corespunde spiritului de rugăciune al poporului: se ţine mint uşor, fără a avea nevoie de cărţi; se poate recita în orice loc şi în orice timp, al zilei, în întregime sau pe porţiuni. Familia reprezintă însă locul cel mai potrivit şi nici nu se pot închipui binefacerile pe care le aduce această practică. E verificat faptul că orice familie în care se recită Rozariul în comun, rămâne fidelă faţă de Dumnezeu şi trăieşte în bună înţelegere.
