Până către sfârşitul secolului al XIX-lea, catolicii din Moldova, a căror existenţă pe aceste meleaguri este atestată încă din sec. al XIII-lea, au fost păstoriţi de către misionarii dominicani, franciscani şi iezuiţi, veniţi din Polonia, Ungaria şi mai ales din Italia. Din pleiada acestora a făcut parte şi Nicolae Iosif Camilli.
S-a născut la 23 aprilie 1840 în localitatea Monterbbiano din Italia de mijloc, spre Marea Adriatică. După şcoala elementară şi complementară, simţindu-se chemat de Dumnezeu în serviciul său, intră în mănăstirea franciscanilor conventuali din Osimo. La 4 decembrie 1863 este sfinţit preot. După zece ani este trimis în misiunea din Moldova, unde timp de 8 ani lucrează cu mult zel mai cu seamă la Iaşi, alături de episcopul vizitator apostolic, Iosif Salandari care îi destăinuie vederile şi intenţiile sale cu privire la viaţa catolică din Moldova.
Pe data de 16 septembrie 1881, Papa Leon al XIII-lea îl numeşte episcop titular de Masynopolis şi vizitator apostolic al Moldovei, pentru ca trei ani mai târziu, la 27 iunie 1884, odată cu înfiinţarea Episcopiei, să-l numească prim episcop de Iaşi. Lucrează cu toată inima timp de zece ani la organizarea diecezei şi înfiinţarea în 1886 a Seminarului diecezan "Sfântul Iosif". Din cauza unor mari dificultăţi pe care nu le putea rezolva altfel, la 17 decembrie 1894 se retrage de la conducerea diecezei, regretat de către regele Carol I care îl aprecia foarte mult şi care îi oferă cu acest prilej ordinul "Coroana României" în gradul de comandor.
Timp de alţi zece ani stă la Roma, la dispoziţia Papei, împlinind diferite misiuni, în care scop este numit episcop titular de Gadara, iar la 25 februarie 1901, acelaşi papă Leon al XIII-lea, ca o recunoaştere a muncii sale apostolice în România, îl numeşte arhiepiscop titular de Tomis.
Când Dieceza de Iaşi rămâne vacantă prin plecarea episcopului Dominic Jaquet, papa Pius al X-lea, cunoscând experienţa pastorală dobândită de episcopul Camilli în Moldova, îi încredinţează pentru a doua oară dieceza de Iaşi, la 30 august 1904, pe care o conduce până la moartea sa, la penultima zi a anului 1915. Este înmormântat în catedrala episcopală, în faţă, în partea de răsărit, unde i se poate citi epitaful. În semn de mare cinste, papa Pius al X-lea îl distinge în 1906 pe arhiepiscopul Nicolae Iosif Camilli cu demnitatea de senator roman şi asistent la tronul pontifical.
Cei care l-au cunoscut, relatează că era de statură mijlocie, voinic,, purta barbă, avea privirea pătrunzătoare, sprâncene bogate, bine arcuite. Vorba îi era clară, hotărâtă, pe înţelesul tuturor. Ca regim de viaţă, era cumpătat. Conduita sa morală a fost ireproşabilă (o recunosc şi cei care aveau păreri diferite în multe privinţe, în multe probleme). A fost stimat de cler şi de popor, fiind considerat de toţi ca un om şi un vlădică al datoriei.
Pe lângă intensa activitate pastorală desfăşurată ca preot misionar şi episcop, N.I.Camilli a înţeles să lucreze la edificarea sufletească a poporului creştin, alcătuind diferite scrieri cu caracter religios-ascetic: în cinstea sfântului Iosif, pe care-l venera în mod deosebit, în cinstea sfântului Ştefan protomartirul, patron al localităţii sale de baştină, Monterubbiano, exerciţii spirituale poartă în total 14 titluri de lucrări, dintre care 13 în limba italiană, şi 1 în limba franceză. De o importanţă deosebită pentru Dieceza de Iaşi sunt numeroasele sale scrieri pastorale, cele mai însemnate fiind adunate şi publicate de dânsul înainte de moartea sa sub titlul: "Actele Pastorale ale Preasfinţiei Sale Părintelui Nicolae Iosif Camilli", în două volume, la Iaşi, primul în anul 1913, iar al doilea în anul 1914. Acestea cuprind 47 de scrisori pastorale însumând 633 de pagini. Ca de altfel întreaga operă religioasă-ascetică a episcopului Camilli, şi aceste scrisori pastorale sunt adevărate comori de doctrină, foarte bine îndreptate de viaţă pastorală şi creştinească, mult apreciate de viitorul episcop de Iaşi, Mihai Robu, care le dă ca subtitlu: "Acta Camilliana".
Anul acesta, când se împlinesc 150 de la naşterea sa, istoria Bisericii Catolice locale de la răsărit de Carpaţi aşază la loc de aleasă preţuire personalitatea proeminentă a acestui mare vlădică.
În veci pomenirea lui!
