"Pentru mine, Maica Tereza de Calcutta personifică iubirea lui Cristos în acţiune. Pe faţa ei străluceşte iubirea lui Cristos, spre care se îndreaptă întreaga ei viaţă, iar cuvintele sale aduc lumii acel mesaj de care are nevoie mai mult ca oricând" (Malcom Muggeridge - ziarist).

Maica Tereza, răspunzând chemării lui Cristos, a ales să slujească pe cei din urmă, pe cei de care nimeni nu se îngrijeşte: muribunzi, copii părăsiţi, bolnavi.

Ea spune: "De cele mai multe ori, nu de lucruri materiale avem mai mare nevoie. Ceea ce este mai necesar, e ceea ce noi le oferim oamenilor. În aceşti 20 de ani în mijlocul lumii, m-am convins tot mai mult că răul cel mai mare este ca o fiinţă umană să se simtă părăsită.

Astăzi am descoperit remediul împotriva leprei şi leproşii pot fi vindecaţi. Există medicamente pentru bolnavii de tuberculoză, şi tuberculoşii pot fi vindecaţi. Există medicamente şi tratamente pentru orice fel de boală. Dar pentru aceea de a fi părăsiţi nu există decât mâini gata să slujească şi inimi dispuse să iubească".

Multe tinere au urmat exemplul Maicii Tereza: s-a născut o nouă familie religioasă consacrată în totalitate slujirii săracilor.