Vizita zilnică la Preasfântul Sacrament face parte din practicile persoanelor consacrate şi, în limita posibilităţilor, şi a persoanelor care tind spre perfecţiune.

Nu este vorba de o vizită ocazională a cuiva care trece prin faţa bisericii şi intră în grabă, spune o scurtă rugăciune şi apoi iese. Este ca şi cum am saluta pe cineva pe care îl cunoaştem, fără a ne opri din drum. Vizita despre care vorbim este o vizită programată, care presupune o oprire, îndeplinirea unor rituri, o comunicare a unor fapte personale. Este o vizită care are loc între persoane prietene.

Este o vizită făcută lui Isus în Sacramentul Altarului. Prezenţa reală a lui Cristos face ca această vizită să capete un ton deosebit faţă de o vizită făcută unei imagini a Preasfinte Fecioare Maria sau a Sfinţilor. Aceste imagini le putem avea în casele noastre şi să ne aşezăm înaintea lor ca şi cum am fi în biserică.

În vizita la Preasfântul Sacrament noi ne întâlnim cu Isus glorios, viu şi adevărat. Fixarea ochilor spre tabernacol este pentru noi o fixare fizică a lui. Îl simt, chiar dacă nu-l văd, nu-l ating, nu-i aud glasul. Totuşi Isus mă priveşte şi mă ascultă. Nu avem nici un motiv să ne îndoim de acest lucru. Posibilităţile trupului său glorios sunt infinite. Nu este o simplă întâmplare că apariţiile şi descoperirile lui Isus au loc de cele mai multe ori când sufletele alese se opresc în adoraţie înaintea tabernacolului şi în primesc în Sfânta Împărtăşanie.

În măsura în care aceste convingeri alimentează credinţa, vizitele la Preasfântul Sacrament devin o necesitate a sufletului, regenerează puterile spirituale, întăresc intimitatea cu Mântuitorul.

În mod firesc, asemenea vizite sunt plăcute lui Isus. În locuinţa sa pământească, s-a arătat sensibil faţă de toţi cei care au manifestat atenţie faţă de persoana sa: urmându-l, invitându-l în casă, manifestând preocupare pentru necesităţile sale. Astfel s-au purtat Apostoli, ucenicii, femeile pioase, femeia păcătoasă, Magdalena, Zaheu, Lazăr, Marta şi Maria, etc.

Aceste vizite sunt strict personale, diferite de cele care se fac după un anumit program în diferite comunităţi. Aici Cristos este întâlnit personal, ca şi cum ar fi în întregime al nostru. Şi este adevărat. Nu are importanţă că ştim că, în acelaşi timp Cristos este vizitat şi de alţii, ci ca să se întreţină cu ei ca şi cu noi.

Intimitatea acestei întâlniri permite o revărsare care se aseamănă cu cea din împărtăşania sacramentală. Aceasta este vizita la Preasfântul Sacrament, cu toate că fiecare se exprimă în funcţie de sensibilitatea proprie şi în funcţie de situaţia în care se află.

Se întâmplă că, multe din aceste vizite sunt reci, totuşi ele nu scad în semnificaţie şi din valoare. Mulţi se ajută de rugăciuni formulate în diferite cărţi; există şi multe formulare pentru adoraţie: important este ca să se fixeze atenţia spre tabernacol, iar inima să fie într-o adevărată tensiune spre Mântuitorul.

Uneori se poate întâmpla ca fiind obosiţi sau în vârstă, să ajungem la o reculegere suficientă şi să ne cuprindă somnul. Nu-i nimic. Este meritoriu să rămânem şezuţi, chiar în incapacitatea de a vorbi, sau de a gândi. Lui Cristos îi sunt dăruite timpul şi prezenţa. Se întâmplă exact ceea ce se verifică în cazul celor care fac băi de soare: stau locului, cu ochii închişi... Iar soarele lucrează, îl simt. În noi lucrează Cristos, nu trebuie să uităm acest adevăr.

Oricum, este posibil totdeauna să iasă din gura noastră un salut. "Doamne Isuse Cristoase, eu sunt aici, am venit să te întâlnesc. Îmi face plăcere să stau în apropierea ta. Aş vrea să-ţi spun atâtea lucruri, dar nu-mi vine nici un cuvânt. Ai milă de mine!"

Putem improviza totdeauna acel tip de discursuri pe care îl facem pentru prieteni: să spunem ce am făcut, ce am văzut, ce am auzit... Întotdeauna va fi ceva de cerut pentru sine şi pentru alţii.