În fiecare zi întâlnim un om care coboară de la Ierusalim la Ierihon; pe marginea drumului, lovit şi părăsit, fără să întindă mâna, aşteaptă să fie ajutat. Voi trece ca slujitorul templului ori levitul, sau mă voi opri ca samariteanul milostiv, căruia i s-a făcut milă de el? Este drama noastră de ieri şi de astăzi.
Orice om, conaţional sau străin, prieten sau duşman, privilegiat sau nenorocit este aproapele meu. Lui trebuie să-i ofer ajutorul. Spre el trebuie să se îndrepte mâna mea generoasă învingând orice prejudecată.
Trebuie să nădăjduim în viitorul dreptăţii, pentru că acolo unde nu există dreptate, nu există nici iubire. Este doar o aparenţă de caritate atitudinea faţă de unele probleme care nu au în vedere realizarea dreptăţii. Nu putem arăta că avem iubire atâta timp cât nu ne îndeplinim obligaţiile care sunt inerente propriei stări.
Cu o sensibilitate deosebită trebuie să descoperim şi să ajutăm pe cei care au nevoie de noi, ştiind să întreprindem iniţiative mereu noi pentru a învinge orice formă de sărăcie materială şi spirituală.
Să privim zilnic fiecare problemă în faţă şi atunci nu vom amâna pe mâine ceea ce putem face astăzi.
