Pentru catolicii de la răsărit de Carpaţi, au fost numiţi, de-a lungul veacurilor, mulţi episcopi dar, până în 1925, nici unul nu a fost băştinaş. Primul episcop indigen pe care îl cunoaşte istoria Bisericii catolice din Moldova este Mihai Robu, originar din marea comunitate catolică Săbăoani. S-a născut la 10 aprilie 1884 din părinţi agricultori. A primit formaţia preoţească în seminarul diecezan "Sf. Iosif" din Iaşi, între anii 1894-1907, fiind hirotonit preot de către arhiepiscopul Nicolae-Iosif Camilli, primul episcop de Iaşi.
Timp de 18 ani a lucrat în Seminarul diecezan precum şi în unele parohii.
Numit episcop de Iaşi prin scrisoarea apostolică din 5 iulie 1925 a papei Pius al XI-lea, a fost consacrat în capela maicilor Notre Dame de Sion în ziua de 20 septembrie acelaşi an.
Activitatea sa pastorală s-a desfăşurat pe parcursul a două decenii (1925-1944). Multora din contemporanii săi încă în viaţă, ne este vie în memorie figura impozantă, blajină a sfântului ierarh care nu se sfia să împlinească serviciile preoţeşti obişnuite în catedră sau în capela maicilor Notre Dame de Sion. Munca sa de vlădică neobosit, în perioada dintre cele două războaie mondiale, a fost foarte rodnică. S-a îngrijit părinteşte de Seminar, având aşa de mare trebuinţă de preoţi. În darea de seamă din 10 octombrie 1928, trimisă Congregaţiei de Propaganda Fide, menţionează 100.000 de catolici în 78 de parohii deservite numai de 29 preoţi franciscani şi aproape 3.000 de suflete la un preot; în Seminar erau la acea dată 40 de elevi şi 17 studenţi teologi. Cutreieră multe ţări europene, asemenea predecesorului său, Camilli, pentru colectarea de ajutoare. Dumnezeu i-a răsplătit oboseala cu bucuria promoţiei din 1939, de 33 de preoţi noi (dintre care pe 21 îi hirotoneşte personal, la 24 iunie, în aceeaşi capelă a maicilor Notre Dame de Sion, iar pe unul (Iacob Ferenţ) îl va hirotoni la 15 august acelaşi an la Dărmăneşti-Bacău, ceilalţi 11 au fost hirotoniţi în străinătate).
Păstorirea episcopului Mihai Robu se mai evidenţiază prin următoarele realizări: 1) Ridicarea de noi şi frumoase biserici; 2) numeroase vizite canonice însoţite de administrarea Sfântului mir, ca manifestări însufleţite de credinţă şi încurajare pentru o viaţă creştină ferventă. Aceste vizite au devenit pentru episcopul Robu un obiectiv mai greu după ce, prin scrisoarea apostolică "Solemni Conventione" din 5 iulie 1930, au fost adăugate la Episcopia de Iaşi parohiile din Bucovina; 3) presa catolică dispune de cele două tipografii: "Presa Bună" de Iaşi şi "Serafica" la Săbăoani. Se aduc maşini noi, se editează Noul Testament, catehisme, cărţi de rugăciuni, istorioare morale, ş.a. Sufletul acestei munci este Mons. Anton Gabor la Iaşi, iar din partea Provinciei Franciscane, Pr. Iosif Tălmăcel.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care a îndurerat nespus de mult inima nobil a marelui episcop Robu, acesta a luptat din răsputeri pentru apărarea acelora care erau ţinta nedreptăţilor politice şi sociale: evreii şi catolicii din satele moldovene, consideraţi ca unelte ale spionajului străin.
În vara anului 1944, după ce plânge pe ruinele Seminarului de la Copou, distrus de bombardamente, e nevoit să se refugieze la Beiuş, iar pe la mijlocul lunii septembrie, din cauza operaţiunilor militare din aceste regiuni, se retrage în munţi, unde contractează o dublă pneumonie, care la 27 septembrie îl duce în mormânt. În 1964, osemintele marelui episcop sunt aduse şi aşezate în catedrală din Iaşi, pe care a slujit-o şi iubit-o din toată inima.
În veci pomenirea lui!
