Duminică, 15 noiembrie 2026
† DUMINICA a 33-a de peste an · Ss. Albert cel Mare, ep. înv.; Leopold al III-lea
Citire din cartea Proverbelor.
Femeia de valoare cine o poate găsi? Ea este mai prețioasă decât coralii din depărtare. Inima soțului ei se încrede în ea și prada nu-i va lipsi. Ea îi procură binele, și nu răul, în toate zilele vieții ei. Ea caută lână și in și face lucruri plăcute cu palmele sale. Mâinile ei se întind spre furcă și palmele sale apucă fusul. Ea își desface palma către cel umil și-și întinde mâna către cel nevoiaș. Falsă este grațiozitatea și deșartă e frumusețea femeii, dar cea care se teme de Domnul, ea trebuie lăudată. Dați-i după rodul mâinilor sale și lucrările ei s-o laude la porți!
Cuvântul Domnului.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni.
Fraților, cât despre timpul și momentul acela, nu aveți nevoie ca să vi se scrie, căci voi înșivă știți precis că ziua Domnului vine ca un hoț în timpul nopții. Când vor zice unii: "Pace și liniște!", atunci, pe neașteptate, va cădea peste ei devastarea precum durerile nașterii peste cea însărcinată și nu vor scăpa. Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. Așadar, să nu dormim precum ceilalți, ci să veghem și să nu ne pierdem cumpătul.
Cuvântul Domnului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei.
În acel timp, Isus le-a spus această parabolă discipolilor săi: "Un om, voind să plece într-o călătorie, și-a chemat servitorii și le-a încredințat bunurile sale. Și unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere. Apoi a plecat. Îndată, cel care primise cinci talanți s-a dus, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci. La fel cel cu doi talanți, a câștigat alți doi. Dar cel care primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns banii stăpânului său. După mult timp, a venit stăpânul acelor servitori și le-a cerut cont. Venind cel care primise cinci talanți, a adus alți cinci talanți, spunând: «Stăpâne, cinci talanți mi-ai dat, iată, alți cinci talanți am câștigat!» Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!» Venind apoi cel cu doi talanți, a spus: «Stăpâne, doi talanți mi-ai dat, iată, alți doi talanți am câștigat». Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!» În sfârșit, venind și cel care primise un talant, a zis: «Stăpâne, știam că ești un om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat, și, pentru că m-am temut, m-am dus și am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău!» Dar stăpânul i-a răspuns: «Servitor rău și leneș! Știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat. Deci trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la venirea mea, aș fi retras ce este al meu cu dobândă. Așadar, luați de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți! Pentru că oricui are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua și ceea ce are. Iar pe servitorul netrebnic aruncați-l afară în întuneric: acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților!»"
Cuvântul Domnului.
Lectură audio generată cu inteligență artificială (voce sintetică). Pot apărea mici greșeli de pronunție.