Lecturi: Ez 9,1-7;10,18-22; Ps 112; Mt 18,15-20

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
Însemnează cu un tau frunţile oamenilor care suspină şi murmură.
Citire din cartea profetului Ezechiel 9,1-7; 10,18-22
În zilele acelea, un glas puternic a răsunat în urechea mea: "S-au apropiat pedepsele cetăţii; fiecare să aibă în mâna sa armele distrugerii!" 2 Iată, şase oameni veneau de pe calea Porţii Superioare, care se deschide spre nord, fiecare cu armele măcelului în mână; era un om în mijlocul lor, îmbrăcat în in, cu o călimară de scriitor la coapse. Au venit şi au stat lângă altarul de bronz. 3 Gloria Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de deasupra heruvimului care era peste ei spre pragul templului. A strigat către omul îmbrăcat în in care avea călimara de scriitor la coapse. 4 Domnul a zis către el: "Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi însemnează cu un tau frunţile oamenilor care suspină şi murmură împotriva lucrurilor abominabile care se fac în cetate!" 5 Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: "Treceţi prin cetate în urma lui şi loviţi! Ochiul vostru să nu aibă milă şi nu vă înduraţi: 6 ucideţi-i până la nimicire pe bătrân, pe tânăr, pe fecioară, pe prunci şi pe femei; dar pe niciun om pe care este tau! Începeţi de la sanctuar!" Iar ei au început de la bătrânii care erau în faţa templului. 7 Apoi le-a zis: "Întinaţi templul şi umpleţi curţile cu cei străpunşi! Ieşiţi!" Ei au ieşit şi au lovit prin cetate. 10,18 Gloria Domnului a ieşit de deasupra pragului templului şi a stat peste heruvimi. 19 Heruvimii şi-au înălţat aripile şi s-au ridicat de la pământ în văzul meu. Când au ieşit, roţile erau lângă ei. S-au oprit la intrarea porţii dinspre răsărit a templului Domnului. Gloria Dumnezeului lui Israel era peste ei, de deasupra. 20 Aceasta era fiinţa pe care o văzusem sub Dumnezeul lui Israel la râul Chebar. Şi am recunoscut că erau heruvimi. 21 Cei patru aveau patru feţe fiecare şi patru aripi fiecare; şi era o asemănare de mâini de om sub aripile lor. 22 Asemănarea feţelor lor era ca feţele pe care le văzusem la râul Chebar: înfăţişarea lor şi ei înşişi. Fiecare mergea drept înaintea lui.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 112(113),1-2.3-4.5-6
R.: Deasupra cerurilor este gloria ta, Doamne!
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi, slujitori ai Domnului,
lăudaţi numele Domnului!
2 Fie numele Domnului binecuvântat
de acum şi până în veac! R.

3 De la răsăritul şi până la apusul soarelui,
fie numele Domnului lăudat!
4 Domnul este preaînalt, mai presus de toate naţiunile,
gloria lui este mai presus de ceruri. R.

5 Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru,
care locuieşte atât de sus,
6 care îşi pleacă privirea să vadă
ce se petrece în cer şi pe pământ? R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu sine şi punând în noi cuvântul reconcilierii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,15-20
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. 16 Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, «pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori!» 17 Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş! 18 Adevăr vă spun: tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer. 19 Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. 20 Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor".

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Însemnează cu un tau frunţile oamenilor care suspină şi murmură.
Deasupra cerurilor este gloria ta, Doamne! (sau Aleluia.)
Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.

Gândul zilei

"Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo." (Mt 18,20)

Când suntem împreună în rugăciune din iubire faţă de Isus sau când îi ascultăm cuvântul, sau încercăm să ne ajutăm să-l trăim chiar şi corectându-ne, el se face prezent, dându-ne bucurie, pace şi putere. Iar roadele vor fi cele ale prezenţei sale.

Pastila zilei

Raymund Kolbe s-a născut la 8 ianuarie 1894 în Polonia. A intrat de foarte tânăr în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali. Îşi ia numele de Maximilian şi, în anul 1918, este sfinţit preot la Roma. A întemeiat, împreună cu părintele provincial Iosif Pal, o asociaţie numită "Armata Neprihănitei" (1917). În Polonia scoate revista lunară Cavalerul Neprihănitei. Fondează oraşul Neprihănitei - Niepokalanów - lângă Varşovia, în anul 1927, iar în anul 1930 la Nagasaki (Japonia). În timpul războiului conduce presa şi-i îndeamnă pe toţi la iubire. Arestat de Gestapo, este eliberat, dar la 17 februarie este arestat din nou şi ajunge în lagărul de la Auschwitz. Şi-a oferit viaţa ca ardere de tot pe altarul iubirii faţă de aproapele, la 14 august 1941.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Înţ 3,1-9 (1In 3,14-18): I-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot. (La fel şi noi suntem datori să ne dăm vieţile pentru fraţi.); Ps 114-115: Preţioasă este în ochii Domnului moartea sfinţilor săi; In 15,9-17: Nu vă mai numesc servitori, însă v-am numit pe voi prieteni.
Seara se celebrează Liturghia din ajunul Adormirii Maicii Domnului: 1Cr 15,3-4.15-16;16,1-2; Ps 131; 1Cor 15,54-57; Lc 11,27-28.