Lecturi: 2Pt 1,1-7; Ps 90; Mc 12,1-12

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
Dumnezeu ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Petru 1,1-7
Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Isus Cristos, celor care au primit o credinţă tot aşa de preţioasă ca a noastră prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos, 2 har vouă şi pace din belşug, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru! 3 Puterea lui dumnezeiască ne-a dăruit toate cele necesare spre viaţă şi evlavie prin cunoaşterea celui care ne-a chemat la propria lui glorie şi putere. 4 Prin acestea, ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari, pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti, după ce v-aţi smuls din depravarea care este în poftele lumii. 5 Tocmai de aceea, daţi-vă toată silinţa să adăugaţi la credinţa voastră virtutea; la virtute, cunoaşterea; 6 la cunoaştere, stăpânirea de sine; la stăpânirea de sine, statornicia; la statornicie, evlavia; 7 la evlavie, iubirea de aproapele; la iubirea de aproapele, dragostea!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 90(91),1-2.14-15ab.15c-16 (R.: cf. 2b)
R.: Eu mă încred în tine, Doamne, Dumnezeul meu!

1 Cel care locuieşte la adăpostul Celui Preaînalt
şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic,
2 îi spune Domnului:
"Tu eşti locul meu de refugiu şi fortăreaţa mea,
Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea". R.

14 Îl voi salva, pentru că tânjeşte după mine,
îl voi ocroti, pentru că îmi cunoaşte numele.
15ab Când el mă va chema, eu îi voi răspunde,
voi fi alături de el în strâmtorare. R.

15c Îl voi elibera şi-l voi cinsti.
16 Îi voi dărui viaţă lungă
şi îi voi arăta mântuirea mea. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ap 1,5ab
(Aleluia) Isuse Cristoase, martor credincios, întâiul născut din morţi; tu ne iubeşti şi ne speli păcatele în al tău sânge. (Aleluia)

EVANGHELIA
Prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,1-12
În acel timp, Isus a început să le vorbească în parabole: "Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 2 La timpul cuvenit, a trimis un servitor la viticultori ca să primească de la viticultori din roadele viei. 3 Dar ei, prinzându-l, l-au bătut şi l-au trimis cu mâinile goale. 4 Din nou a trimis un alt servitor la ei, dar ei i-au spart capul şi l-au necinstit. 5 A trimis un altul, dar pe acela l-au ucis; apoi mulţi alţii, dar pe unii i-au bătut, pe alţii i-au ucis. 6 Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis pe acesta la ei, zicându-şi: «De fiul meu se vor ruşina». 7 Însă viticultorii aceia şi-au spus între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră!» 8 Şi, prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie. 9 Ce va face oare stăpânul viei? Va veni şi-i va ucide pe viticultori, iar via o va da altora. 10 N-aţi citit niciodată textul acesta: «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; 11 Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»?" 12 Însă ei căutau să-l prindă, dar se temeau de mulţime. De fapt, îşi dăduseră seama că spusese parabola aceasta pentru ei. Şi, lăsându-l, au plecat.

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Dumnezeu ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti.
Eu mă încred în tine, Doamne, Dumnezeul meu!
Prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie.

Gândul zilei

"Piatra... dispreţuită a devenit piatră unghiulară." (Mc 12,10)

Isus se adresează celor care refuză să recunoască faptul că Dumnezeu însuşi acţionează prin el. El ştie că este piatra aruncată de cei care au fost însărcinaţi să ridice casa. Dar deasupra lor este Dumnezeu care acţionează. Nimic nu-l poate împiedica, nici măcar moartea pe care ei i-o provoacă.

Pastila zilei

Carol Lwanga şi însoţitorii săi au fost martirizaţi în Africa, într-o regiune care astăzi face parte din Uganda. Între anii 1885 şi 1887, mulţi creştini au fost ucişi de regele Mwanga. Primii 22 de martiri ai Africii Negre, canonizaţi la 18 octombrie 1964, au murit, cei mai mulţi, la 3 iunie 1886, la Namugongo. Carol, şeful pajilor, a fost primul. I-a răspuns regelui că nu pot să nu se roage. Între martiri se afla şi Mbaga Tuzinde, fiul şefului călăilor, şi prietenul său Kizito, un copil de 13 ani. Arşi de vii, au fost auziţi rugându-se şi cântând lui Dumnezeu, chiar şi atunci când deveniseră torţe vii.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: 2Mac 7,1-2.9-14: Suntem gata să murim, decât să încălcăm legile părinteşti; Ps 123: Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul vânătorului; Mt 5,1-12a: Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!