Lecturi: Iona 3,1-10; Ps 129; Lc 10,38-42;
Liturghie la alegere, prefaţă comună
Lecturile zilei
LECTURA I
Ninivitenii au părăsit calea lor cea rea şi Dumnezeu s-a îndurat.
Citire din cartea profetului Iona 3,1-10
Cuvântul Domnului a fost către Iona a doua oară. "Ridică-te, mergi la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo vestea pe care ţi-o spun eu!" 3 Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive, după cuvântul Domnului. Ninive era o cetate foarte mare, cât trei zile de mers. 4 Iona intrat în cetate; mergând o zi întreagă, striga şi zicea: "Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus". 5 Şi au crezut oamenii din Ninive în Dumnezeu: au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu sac de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei. 6 Cuvântul a ajuns la regele din Ninive. S-a ridicat de pe tronul său, şi-a îndepărtat mantia de la el, s-a acoperit cu sac şi s-a aşezat pe cenuşă. 7 A făcut să se strige şi să se zică în Ninive un decret al regelui şi al mai-marilor lui: "Niciun om şi niciun animal din cireadă şi din turmă să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă! 8 Să se acopere oamenii şi animalele cu sac şi să-l invoce pe Dumnezeu cu putere, să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea şi de la violenţa lui! 9 Cine ştie dacă Dumnezeu nu se va întoarce şi se va îndura? Poate se va întoarce de la mânia lui aprinsă şi nu vom pieri". 10 Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au întors de la calea lor cea rea, şi a regretat răul pe care spusese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 129(130),1-2.3-4.7-8 (R.: 3)
R.: Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?
1 Dintru adâncuri strig către tine, Doamne,
2 Doamne, ascultă glasul meu!
Pleacă-ţi urechea ta la glasul rugăciunii mele! R.
3 Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne,
Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?
4 La tine însă este iertare
şi ne temem de tine. R.
7 Să nădăjduiască Israel în Domnul,
căci la Domnul este îndurare şi belşug de mântuire!
8 El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 11,28b
(Aleluia) Fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc, spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Marta l-a primit în casa ei. Maria a ales partea cea bună.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,38-42
În acel timp, Isus a intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta l-a primit în casa ei. 39 Aceasta avea o soră numită Maria, care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. 40 Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei. Venind la el, i-a zis: "Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!" 41 Domnul, răspunzând, i-a zis: "Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijorezi şi te frămânţi, 42 însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată".
Cuvântul Domnului
Meditaţie
Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?
Marta l-a primit în casa ei. Maria a ales partea cea bună.
Gândul zilei
Isuse, cu acest cuvânt ne eliberezi de mari griji. Ai vrut să o eliberezi pe Marta şi să-i dai pacea ta Mariei, care te asculta şi care, din acest motiv, a primit reproşuri de la sora ei. Şi eu mă voi aşeza astăzi la picioarele tale pentru a primi revelaţiile şi învăţăturile tale.