Lecturi: Num 13,1-2.25- 14,1.26-29.34-35; Ps 105; Mt 15,21-28

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
Israeliţii nu s-au încrezut în Dumnezeu şi a trebuit să piară în pustiu.
Citire din cartea Numerilor 13,1-2.25-14,1.26-29.34-35
În zilele acelea, Domnul i-a zis lui Moise în pustiul Paran: "Trimite oameni să cerceteze ţara Canaan pe care o dau fiilor lui Israel, câte unul pentru fiecare trib al părinţilor lor: să-i trimiteţi pe toţi cei care sunt căpetenii între ei!" 25 S-au întors de la cercetarea ţării după patruzeci de zile. 26 Au mers şi au venit la Moise şi
la Aaron şi la toată adunarea fiilor lui Israel, în pustiul Paran, la Cadeş. Le-au adus ştiri lor şi întregii adunări şi le-au arătat roadele ţării. 27 Au istorisit şi au spus: "Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi acestea sunt roade de-ale sale. 28 Dar poporul care locuieşte în ţară este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba chiar i-am văzut acolo şi pe fiii lui Anac. 29 Amaleciţii locuiesc ţinutul de la sud; iebuseii şi amoreii locuiesc la munte; canaaneenii şi heteii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului". 30 Caleb a făcut poporul să tacă înaintea lui Moise. Şi a zis: "Să mergem să o
luăm în stăpânire, căci putem s-o facem!" 31 Bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: "Nu putem să mergem împotriva poporului aceluia, căci este mai puternic decât noi". 32 Şi au răspândit zvonuri rele înaintea fiilor lui Israel despre ţara pe care o cercetaseră, spunând: "Ţara pe care am străbătut-o ca s-o cercetăm
este o ţară care-şi devorează locuitorii; tot poporul pe care l-am văzut în ea sunt oameni de statură înaltă. 33 Acolo am văzut uriaşi, pe fiii lui Anac, din neamul uriaşilor: noi păream, în ochii noştri, ca nişte lăcuste; tot aşa eram în ochii lor". 14,1 Toată adunarea a ridicat vocea şi a strigat. Şi a plâns poporul în noaptea
aceea. 26 Domnul le-a vorbit lui Moise şi lui Aaron: 27 "Până când această comunitate rea va murmura împotriva mea? Am auzit murmurările fiilor lui Israel care murmură împotriva mea. 28 Spune-le: «Viu sunt eu», zice Domnul, «vă voi face aşa cum am auzit cu urechile mele că aţi vorbit.
29 În pustiul acesta vor cădea cadavrele voastre. Voi toţi care aţi fost număraţi, de la douăzeci de ani în sus, oricâţi aţi fi la număr, şi care aţi murmurat împotriva mea. 34 După numărul zilelor în care aţi cercetat ţara, adică patruzeci de zile, câte un an pentru fiecare zi, veţi purta vinovăţia voastră timp de patruzeci de ani
şi veţi cunoaşte împotrivirea mea. 35 Eu, Domnul, am vorbit! Voi face aceasta la toată adunarea aceasta rea care s-a strâns împreună împotriva mea: vor pieri în pustiul acesta şi vor muri în el»".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 105(106),6-7a.13-14.21-22.23 (R.: 4a)
R.: Aminteşte-ţi de noi, Doamne, din îndurare faţă de poporul tău!
sau:
Aleluia!

6 Noi am păcătuit împreună cu părinţii noştri;
am săvârşit răul, am săvârşit nelegiuirea.
7a Părinţii noştri, în Egipt,
n-au înţeles minunile tale. R.

13 Au uitat curând însă lucrările Domnului
şi n-au aşteptat împlinirea planului său.
14 Li s-a aprins pofta în pustiu
şi l-au pus pe Dumnezeu la încercare în pământ uscat. R.

21 Au uitat de Dumnezeul care i-a mântuit,
care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham,
semne minunate la Marea Roşie. R.

23 El hotărâse să-i nimicească,
dacă n-ar fi fost Moise, alesul său,
să iasă la trecătoare înaintea lui
pentru a abate mânia lui, ca să nu-i distrugă. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 7,16b
(Aleluia) Un mare profet s-a ridicat printre noi şi Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)

EVANGHELIA
Femeie, mare este credinţa ta!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 15,21-28
În acel timp, ieşind de acolo, Isus s-a retras în părţile Tirului şi Sidonului 22 şi, iată, o femeie canaaneană a ieşit din ţinuturile acelea şi a strigat: "Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!" 23 Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: "Trimite-o,
pentru că strigă în urma noastră!" 24 El, răspunzând, a zis: "Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel". 25 Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui şi a spus: "Doamne, ajută-mă!" 26 El a răspuns: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei". 27 Dar ea i-a spus: "Da,
Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!" 28 Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: "O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!" Şi, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată.

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Israeliţii nu s-au încrezut în Dumnezeu şi a trebuit să piară în pustiu.
Aminteşte-ţi de noi, Doamne, din îndurare faţă de poporul tău! (sau Aleluia.)
Femeie, mare este credinţa ta!

Gândul zilei

"Îndură-te de mine, Doamne!" (Mt 15,25)

Este o femeie care suferă din cauza stării fiicei sale. Se adresează lui Isus, încrezătoare că doar cuvântul lui poate alunga diavolul care stăpâneşte trupul şi sufletul fetei. Iar această femeie este păgână; nu-l cunoaşte pe Dumnezeul lui Abraham şi al lui Moise. Credinţa sa insistentă şi umilă este cu atât mai frumoasă! Isus nu poate decât să o admire şi să o dea drept exemplu chiar şi ucenicilor săi.

Pastila zilei

Ioan Maria Vianney (1786-1859) s-a născut la Dardilly, lângă Lyon, într-o familie de agricultori. La 19 ani intră în seminar după ce tatăl l-a făcut să aştepte doi ani. Simţea dificultate în a citi şi a învăţa o pagină de filozofie sau de teologie. În anul 1815 este sfinţit preot. După o "ucenicie" de trei ani pe lângă parohul Balley, este trimis la Ars, un sat mic din ţinutul Dombes, mai întâi ca vicar şi apoi ca paroh. Ars număra atunci 230 de locuitori. După zece ani, Ars era transformat: cârciumile erau goale şi biserica era plină. Credincioşii alergau la el de pretutindeni. Dăruirea totală în împlinirea misiunii de paroh a făcut din el patronul tuturor păstorilor de suflete.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Ez 3,16-21: Te pun paznic al casei lui Israel; Ps 116: Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia; Mt 9,35-10,1: Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele.