Lecturi: Gen 18,16-33; Ps 102; Mt 8,18-22

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel păcătos?
Citire din cartea Genezei 18,16-33
În zilele acelea, bărbaţii s-au ridicat de acolo şi s-au dus spre Sodoma, iar Abraham a mers cu ei ca să le dea drumul. 17 Domnul a zis: "Oare îi voi ascunde lui Abraham ceea ce am de gând să fac? 18 Deoarece Abraham va deveni un popor mare şi puternic şi vor fi binecuvântate în el toate neamurile pământului,
19 căci l-am ales, ca el să lase poruncă fiilor săi şi casei sale de după el să păstreze calea Domnului şi să facă dreptate şi judecată, pentru ca Domnul să ducă la îndeplinire ceea ce i-a spus lui Abraham". 20 Domnul a zis: "Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit şi păcatul lor este foarte greu. 21 De
aceea voi coborî să văd dacă purtarea lor corespunde cu strigătul ajuns până la mine; iar de nu, voi şti ce să fac". 22 Bărbaţii s-au întors de acolo şi au mers spre Sodoma, în vreme ce Abraham stătea încă înaintea Domnului. 23 Abraham s-a apropiat şi i-a zis: "Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel nelegiuit?
24 Poate că se află cincizeci de drepţi în cetate; oare îi vei nimici şi nu vei ierta locul pentru cei cincizeci de drepţi care sunt în ea? 25 Departe de tine să faci un lucru ca acesta: să-l faci pe cel drept să moară împreună cu cel nelegiuit şi să fie cu cel drept cum este cu cel nelegiuit! Departe de tine! Oare judecătorul
întregului pământ nu va face judecată?" 26 Domnul i-a răspuns: "Dacă voi găsi în Sodoma, în cetate, cincizeci de drepţi, voi ierta tot locul de dragul lor!" 27 Abraham a reluat: "Iată, am îndrăznit să vorbesc cu Domnul, eu care sunt praf şi cenuşă! 28 Poate că din cincizeci de drepţi vor lipsi cinci. Vei nimici
pentru cei cinci toată cetatea?" I-a răspuns: "N-o voi nimici dacă voi găsi acolo patruzeci şi cinci". 29 Abraham a continuat să vorbească şi a zis: "Poate că se vor găsi acolo patruzeci". I-a răspuns: "Nu o voi face de dragul celor patruzeci". 30 A zis: "Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai vorbi! Poate că se vor găsi
acolo treizeci!" A răspuns: "Nu o voi face dacă voi găsi acolo treizeci!" 31 Abraham a zis: "Iată, am îndrăznit să mai vorbesc Domnului meu. Poate se vor găsi acolo douăzeci!" A răspuns: "Nu o voi distruge de dragul celor douăzeci!" 32 A zis: "Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai vorbi o singură dată! Poate se vor găsi
acolo zece!" A răspuns: "Nu o voi nimici de dragul celor zece!" 33 Când Domnul a terminat de vorbit cu Abraham a plecat, iar Abraham s-a întors acasă.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.8-9.10-11 (R.: 8a)
R.: Domnul este milostiv şi plin de îndurare!

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine
să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirea
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie. R.

10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre.
11 Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este îndurarea sa
faţă de cei ce se tem de el. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 94(95),8ab
(Aleluia) Astăzi nu vă împietriţi inimile voastre, ci ascultaţi glasul Domnului! (Aleluia)

EVANGHELIA
Urmează-mă!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,18-22
În acel timp, văzând Isus mulţimea din jurul său, a poruncit să treacă pe ţărmul celălalt. 19 Atunci, apropiindu-se de el unul dintre cărturari, a spus: "Învăţătorule, te voi urma oriunde te vei duce". 20 Dar Isus i-a zis: "Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul".
21 Un altul dintre discipolii lui i-a spus: "Doamne, lasă-mă să merg mai întâi şi să-l îngrop pe tatăl meu!" 22 Dar Isus i-a zis: "Urmează-mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii!"

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel păcătos?
Domnul este milostiv şi plin de îndurare!
Urmează-mă!

Gândul zilei

"Învăţătorule, te voi urma oriunde te vei duce". (Mt 8,19)

Isuse, şi eu aş dori să-ţi spun aceste cuvinte! Însă îmi este teamă: ştiu că tu urmezi mereu calea ascultării faţă de Tatăl, care îi iubeşte pe toţi ... Şi mă consider atât de egoist! Îţi voi spune astfel: "Isuse, pentru ca să te pot urma mereu, ajută-mă! Mă încred numai în tine!"

Pastila zilei

Făcătorul de pace, Irineu (aprox. 130-200), îşi merită numele. Dintre scrieri ne-au rămas în întregime cele cinci cărţi Adversus haereses (Împotriva ereziilor), în care se arată a fi nu numai teolog, ci şi păstor. Se simte că în lupta lui împotriva ereticilor gnostici se hrăneşte din rugăciune şi dragoste. Aplanează discuţiile referitoare la data Paştelui dintre Papa Victor şi Bisericile din Asia; arată cum universalitatea Bisericii nu dăunează unităţii ei. A învăţat limbile barbare, pentru a vesti evanghelia popoarelor celtice. Era de loc din Asia Mică. Între cele mai frumoase amintiri ale tinereţii sale este întâlnirea cu Policarp din Smirna. A stat un timp la Roma şi apoi s-a stabilit la Lyon, unde a devenit episcop în anul 178.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: 2Tim 2,22b-26: Slujitorul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi; Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea; In 17,20-26: Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat.
Seara se celebrează Liturghia din ajunul Sfinţilor Petru şi Paul: Fap 3,1-10; Ps 18; Gal 1,11-20; In 21,15-19.