Lecturi: Sir 36,1.4-5a.10-17; Ps 78; Mc 10,32-45

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
Toate popoarele păgâne să recunoască că nu este alt Dumnezeu afară de tine, Doamne!
Citire din cartea lui Ben Sirah 36,1.4-5a.10-17
Îndură-te de noi, Stăpâne, Dumnezeu a toate, priveşte spre noi! După cum, înaintea lor, ai fost sfinţit în noi, tot aşa, înaintea noastră, să fii preamărit în neamurile păgâne! 5a Ca ele să te cunoască pe tine după cum şi noi am cunoscut. 6 Reînnoieşte minunile tale, arată-ţi din nou puterea prin fapte minunate!
10 Grăbeşte timpul şi aminteşte-ţi de jurământ şi se vor povesti măreţiile tale! 11 Cel salvat să fie devorat în mânia focului şi să afle pieirea cei care fac rău poporului tău! 12 Zdrobeşte capetele principilor duşmanilor care spun: "Nu există nimeni în afară de noi!" 13 Adună toate triburile lui Iacob şi
dă-le moştenire, cum era la început! 14 Îndură-te, Doamne, de poporul care este chemat cu numele tău şi de Israel, pe care l-ai asemănat cu întâiul tău născut! 15 Ai milă de cetatea sanctuarului tău, de Ierusalim, locul odihnei tale! 16 Umple Sionul de celebrările virtuţilor tale şi poporul tău, de gloria ta!
17 Dă mărturie creaturilor tale de la început, trezeşte profeţiile, cele făcute în numele tău!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 78(79),8.9.11.13 (R.: Sir 36,1b)
R.: Dumnezeule a toate, priveşte spre noi cu îndurare!

8 Nu mai lua în seamă împotriva noastră
nelegiuirile de odinioară,
ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta!
Căci suntem cu totul lipsiţi de putere. R.

9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru gloria numelui tău!
De dragul numelui tău
mântuieşte-ne şi iartă-ne păcatele! R.

11 Să ajungă până la tine gemetele celor prinşi în război,
scapă cu braţul tău puternic
pe cei condamnaţi la moarte! R.

13 Iar noi, poporul tău şi turma păşunii tale,
te vom lăuda în veci
şi vom vesti lauda ta din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 10,45
(Aleluia) Fiul Omului n-a venit ca să i se slujească, ci ca el să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,32-45
În acel timp, erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiţi, iar cei care veneau în urmă erau cuprinşi de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple: 33 "Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a
cărturarilor; îl vor condamna la moarte şi-l vor da pe mâna păgânilor. 34 Aceştia îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui şi-l vor ucide, dar după trei zile va învia". 35 Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de el şi i-au spus: "Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem". 36 El le-a spus:
"Ce vreţi să fac pentru voi?" 37 Atunci ei i-au spus: "Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta, în gloria ta!" 38 Dar Isus le-a spus: "Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?" 39 Ei i-au spus: "Putem". Iar Isus le-a zis: "Potirul pe care-l
beau eu, îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi. 40 Însă a sta la dreapta sau la stânga mea nu ţine de mine să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit". 41 Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan. 42 Chemându-i la sine, Isus le-a spus: "Voi
ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. 43 Dar între voi să nu fie aşa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi, să fie sclavul vostru 44 şi cine vrea să fie primul între voi, să fie servitorul tuturor! 45 Pentru că nici Fiul
Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi".

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Toate popoarele păgâne să recunoască că nu este alt Dumnezeu afară de tine, Doamne!
Dumnezeule a toate, priveşte spre noi cu îndurare!
Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor.

Gândul zilei

"Ce vreţi să fac pentru voi?" (Mc 10,36)

Cei doi fraţi aveau pretenţii. Isus este gata să-i asculte, dar nu pentru a le împlini. Din fericire, Isus nu îndeplineşte toate cererile noastre! De astăzi îi vom cere doar să putem face voinţa Tatălui. Voinţa Tatălui este mântuirea oamenilor, acea mântuire pentru care este nevoie de cruce. Tatăl ne va permite să o purtăm cu Isus.

Pastila zilei

Filip Neri (1515-1595) s-a născut la Florenţa, a studiat trei ani la Roma, apoi a părăsit studiile. La 24 de ani, afară de Sfânta Scriptură şi de Summa theologica a sfântului Toma, a vândut la anticariat toate cărţile, iar banii luaţi pe ele i-a împărţit la săraci. Dumnezeu singur avea să ocupe gândul şi inima lui. A început să lucreze pentru tineret. A fost sfinţit preot în anul 1551. În jurul lui se formează o comunitate în libertate, bucurie şi evlavie: este primul oratoriu, începutul congregaţiei cu acelaşi nume. Pe patul de moarte simţea o mare durere pentru că se afla într-un aşternut moale şi curat, în timp ce Cristos a trăit ultimele clipe pironit pe lemnul aspru al crucii.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Fil 4,4-9: Gândiţi-vă la acestea; Ps 33: Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul; In 17,20-26: Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat.