Lecturi: Is 29,17-24; Ps 26; Mt 9,27-31

Liturghie proprie, prefaţă pentru Adevent I sau pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Citire din cartea profetului Isaia 29,17-24
Aşa spune Domnul Dumnezeu: "Oare nu mai este încă puţin timp şi Libanul se va schimba în grădină, iar grădina va fi considerată o pădure? 18 În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, iar ochii orbilor vor vedea din beznă şi întuneric. 19 Bucuria celor sărmani va creşte în Domnul şi cei săraci dintre oameni se vor veseli în Sfântul lui Israel. 20 Căci cel violent va dispărea, cel batjocoritor nu va mai fi şi toţi cei care caută să săvârşească nelegiuire vor fi nimiciţi. 21 Ei care îi făceau vinovaţi pe oameni pentru un cuvânt, ei care întindeau curse la poartă şi îl derutau pe cel drept pentru nimica toată. 22 Pentru aceasta, aşa
vorbeşte Domnul către casa lui Iacob, el care l-a răscumpărat pe Abraham: «Acum, Iacob nu se va ruşina şi faţa lui nu va păli acum». 23 Căci, atunci când îi vor vedea pe copiii lor, lucrarea mâinilor mele, în mijlocul lor, vor sfinţi numele meu, îl vor sfinţi pe Sfântul lui Iacob şi de Dumnezeul lui Israel se vor teme.
24 Cei derutaţi cu duhul vor dobândi pricepere şi cei care murmură vor primi învăţătură".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 26(27),1.4.13-14 (R.: 1a)
R.: Domnul este lumina şi mântuirea mea.

1 Domnul este lumina şi mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele,
de cine mă voi înfricoşa? R.

4 Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut:
să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să vizitez sanctuarul său. R.

13 Cred că voi vedea bunătăţile Domnului
pe pământul celor vii.
14 Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare,
întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Iată, Domnul nostru vine cu putere, el va lumina ochii slujitorilor săi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecaţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,27-31
În acel timp, au venit după Isus doi orbi, strigând: "Îndură-te de noi, Fiul lui David!" 28 Ajungând în casă, orbii s-au apropiat de el, iar Isus le-a zis: "Credeţi că pot să fac aceasta?" I-au spus: "Da, Doamne!" 29 Atunci le-a atins ochii, spunând: "Să vi se facă după credinţa voastră!" 30 Şi li s-au deschis ochii,
iar Isus le-a poruncit cu asprime: "Vedeţi să nu afle nimeni!" 31 Dar ei, după ce au ieşit, au răspândit vestea despre el în tot ţinutul acela.

Cuvântul Domnului

Meditaţie

În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Domnul este lumina şi mântuirea mea.
Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecaţi.

Gândul zilei

"Să vi se facă după credinţa voastră!" (Mt 9,29)

Aceste cuvinte sunt adresate celor doi orbi care i-au cerut lui Isus să fie vindecaţi. Credinţa lor este importantă; credinţa lor în Isus este cea care le va deschide ochii pentru a-l vedea. În acest timp de Advent încerc să fiu atent la credinţa mea, să o exprim cu gesturi concrete, aşa cum au făcut cei doi orbi.

Pastila zilei

Francisc Xaveriu (1506-1552) s-a născut în Spania, în Navarra; în timp ce studia literele la Paris, i s-a alăturat sfântului Ignaţiu. În anul 1534 Ignaţiu, Francisc şi alţi câţiva pronunţă voturile religioase într-o capelă din Montmartre. A fost hirotonit preot la Roma, în anul 1537 şi s-a ocupat de opere de caritate. E primul misionar iezuit care pleacă la Goa în anul 1539. În 12 ani parcurge aproximativ 100.000 km pentru a evangheliza India, Ceylonul, insulele Moluce şi Japonia, aducându-i pe mulţi la credinţă. El este patronul misiunilor.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: 1Cor 9,16-19.22-23: Vai mie dacă nu vestesc evanghelia; Ps 116: Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia! (sau Aleluia); Mc 16,15-20: Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura!