Lecturi: 1Sam 24,3-21; Ps 56; Mc 3,13-19

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
Nu-mi voi ridica mâna împotriva stăpânului meu, regele, care a fost consacrat Domnului prin ungere.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 24,3-21
În zilele acelea, Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul şi s-a dus să-i caute pe David şi pe oamenii lui pe stâncile caprelor sălbatice. 4 Saul a ajuns la stânele de oi, lângă drum, unde era o peşteră. Saul a intrat să se odihnească, iar David şi oamenii lui erau înăuntrul peşterii. 5 Oamenii lui David i-au zis: "Iată ziua în care Domnul îţi zice: «Îl dau pe duşmanul tău în mâinile tale; fă-i ce va fi bun în ochii tăi!»" David s-a ridicat şi a tăiat uşor colţul mantiei lui Saul. 6 După aceea, inima îi bătea lui David pentru că tăiase colţul mantiei lui Saul. 7 A zis oamenilor săi: "Să mă ferească Domnul să fac aşa ceva împotriva stăpânului meu, împotriva unsului Domnului, şi să-mi întind mâna împotriva lui! Căci el este unsul Domnului". 8 David i-a mustrat pe oamenii săi cu aceste cuvinte şi nu i-a lăsat să se ridice împotriva lui Saul. Saul a ieşit din peşteră şi a plecat la drum. 9 După aceea, David s-a ridicat, a ieşit din peşteră şi a strigat după Saul: "Stăpânul meu, rege!" Saul s-a întors înapoi, iar David a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat". 10 David i-a zis lui Saul: "De ce asculţi vorbele celui care zice: «David îţi vrea răul»? 11 Iată, ochii tăi au văzut că Domnul te-a dat astăzi în mâna mea în peşteră! Mi s-a spus să te ucid, dar mi-a fost milă de tine şi am zis: «Nu vreau să-mi întind mâna împotriva stăpânului meu, pentru că este unsul Domnului». 12 Uite, părintele meu, vezi colţul hainei tale în mâna mea! Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei şi nu te-am ucis. Recunoaşte şi vezi că nu este răutate sau răzvrătire în mine şi nu am păcătuit împotriva ta! Iar tu stai la pândă ca să-mi iei viaţa! 13 Domnul să fie între mine şi tine şi Domnul să mă răzbune faţă de tine! Dar mâna mea nu va fi împotriva ta. 14 După cum zice un proverb din vechime: «Răul de la cei răi vine». Dar mâna mea nu va fi împotriva ta. 15 Împotriva cui a ieşit regele lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice? 16 Domnul să fie judecător între mine şi tine! Va vedea şi va apăra cauza mea şi mă va scăpa din mâna ta". 17 Când a terminat David de spus aceste cuvinte lui Saul, a zis Saul: "Acesta este glasul tău, fiul meu David?" Saul şi-a ridicat glasul şi a plâns. 18 Şi i-a zis lui David: "Tu eşti mai drept decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău. 19 Tu astăzi ai arătat binele pe care mi l-ai făcut, întrucât Domnul m-a dat în mâna ta, iar tu nu m-ai ucis. 20 Dacă îl întâlneşte cineva pe duşmanul său, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească astăzi pentru ceea ce ai făcut pentru mine! 21 Iată, ştiu că tu vei deveni rege şi că domnia lui Israel va fi întărită prin mâna ta!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 56(57),2.3-4ab.6 şi 11 (R.: 2a)
R.: Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine!

2 Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine,
pentru că sufletul meu îşi caută refugiu la tine;
şi la umbra aripilor tale îmi caut un loc de scăpare
până va trece primejdia! R.

3 Strig către Dumnezeul cel Preaînalt,
către Dumnezeul care îmi face binele:
4ab va trimite din ceruri şi mă va elibera,
îi va face de ocară pe cei care mă calcă în picioare. R.

6 Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule,
peste tot pământul este slava ta!
11 Pentru că îndurarea ta este mare, până la ceruri,
şi până la nori, fidelitatea ta. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, şi punând în noi cuvântul reconcilierii. (Aleluia)

EVANGHELIA
I-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,13-19
În acel timp, Isus s-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el. 14 A constituit doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice 15 şi să aibă puterea să scoată diavolii. 16 Aşadar, i-a constituit pe cei doisprezece: Simon, căruia i-a pus numele de Petru; 17 Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a pus numele de Boanerges, care înseamnă fiii tunetului. 18 Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Canaaneanul 19 şi Iuda Iscariot, care l-a şi trădat.

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Nu-mi voi ridica mâna împotriva stăpânului meu, regele, care a fost consacrat Domnului prin ungere.
Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine!
I-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el.

Gândul zilei

"I-a chemat pe cei pe care i-a voit el". (Mc 3,13)

Cu siguranţă Isus nu i-a ales pe cei 12 dintre ucenicii care îi erau mai simpatici. Cum ne spune evanghelistul Luca, l-a ascultat pe Tatăl şi a privit în inima lor: nu la capacităţile lor umane, nici măcar la perfecţiunea lor religioasă, ci la dispo¬ni-bilitatea lor de a se lăsa formaţi de învăţătura lui. Mai ales a privit la umi¬linţa lor, în care, dacă ei ar fi perseverat, Duhul Sfânt ar fi putut să lucreze şi să susţină iubirea lor încă fragilă. Umilinţa este fundamentul unităţii Bisericii.

Pastila zilei

Francisc de Sales (1567-1622) s-a născut în Savoia, a făcut studii la Paris şi Padova. Ca preot a publicat foi volante pe care le strecura sub uşile caselor sau le afişa pe pereţi; această activitate i-a adus titlul de patron al ziariştilor. Introducerea la viaţa evlavioasă şi Tratatul despre iubirea lui Dumnezeu sunt cărţile lui cele mai citite. “Dacă greşesc vreau să greşesc din prea multă bunătate decât din prea multă asprime”, spunea el. La vârsta de 32 de ani a fost numit episcop auxiliar şi peste trei ani episcop de Geneva cu reşedinţa la Annecy. Împreună cu sfânta Francisca Ioana de Chantal a fondat Ordinul Vizitaţiunii. A murit la 28 decembrie 1622, la Lyon, fiind canonizat în anul 1655.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Ef 3,8-12; Mie mi-a fost dat harul să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos; Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea; In 10,11-16: Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi.