Lecturi: Fap 10,25-26.34-35. 44-48; Ps 97; 1In 4,7-10; In 15,9-17

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă pentru Paşti (II, III, IV sau V)

Lecturile zilei

LECTURA I
Darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi asupra păgânilor.
Citire din Faptele Apostolilor 10,25-26.34-35.44-48
În timp ce Petru intra, Corneliu i-a ieşit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui prosternându-se. 26 Dar Petru l-a ridicat şi i-a zis: „Scoală-te! Sunt şi eu doar un om”. 34 Atunci Petru, deschizându-şi gura, a spus: „Într-adevăr, acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, 35 ci în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut”. 44 În timp ce Petru mai rostea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a coborât asupra tuturor celor care ascultau cuvântul. 45 Credincioşii circumcişi care veniseră cu Petru erau uimiţi că darul Duhului Sfânt se revărsase şi asupra păgânilor. 46 Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi preamărindu-l pe Dumnezeu. Atunci, Petru a spus: 47 „Poate oare cineva să le refuze apa, pentru ca aceştia, care l-au primit pe Duhul Sfânt ca şi noi, să fie botezaţi?” 48 Şi a poruncit ca ei să fie botezaţi în numele lui Isus Cristos. Atunci ei i-au cerut să mai rămână câteva zile.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3cd-4 (R.: 2b)
R.: Domnul şi-a descoperit dreptatea înaintea popoarelor.
sau:
Aleluia.

1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt i-au venit în ajutor! R.

2 Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea
şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab şi-a adus aminte de îndurarea şi de fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.

3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu este iubire.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,7-10
Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu! 8 Cine nu iubeşte nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. 9 Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el. 10 În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,23ab
(Aleluia) „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,9-17
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea! 10 Dacă păziţi poruncile mele, rămâneţi în iubirea mea aşa cum eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. 11 V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină. 12 Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu! 13 Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. 14 Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. 15 Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. 16 Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am pus ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. 17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul!”

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi asupra păgânilor.
Domnul şi-a descoperit dreptatea înaintea popoarelor. (sau Aleluia.)
Dumnezeu este iubire.
Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi.

Gândul zilei

„Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc”. (In 15,14)

Îţi mulţumim, Isuse: cuvântul tău dă pace sufletului nostru! Uneori ne întrebăm: „Dar eu îl iubesc pe Isus?” Tu ne cunoşti şi ne asiguri: nu când simţim câte un sentiment frumos te simţi iubit de noi, ci când încercăm să trăim cuvântul tău. Duhul tău ne dă curaj pentru câte un act de iubire care ne costă trudă, alteori ne aminteşte că avem un Tată care ne iubeşte; întotdeauna ne ţine uniţi cu Biserica ta.

Pastila zilei

Pasajul Evangheliei, extras din discursul lui Isus de la ultima Cină, condensează teme fundamentale din acel lung testament: iubirea Tatălui faţă de Fiul, iubirea Fiului pentru discipolii săi, iubirea discipolilor între ei, iubirea care devine dăruire totală, iubirea în alegerea lui Dumnezeu, iubirea în răspunsul omului, iubirea care se concretizează în păzirea poruncilor şi în "a rămâne”, adică în intimitatea mutuală dintre Cristos şi discipoli. Unitatea de măsură a iubirii creştine este Cristos însuşi. Poruncii din Vechiul Testament: "Iubeşte-l pe aproapele ca pe tine însuţi” îi corespunde "cum eu v-am iubit pe voi”. O iubire infinită, o iubire care nu are limite sau excepţii. Întocmai cum spuneau misticii orientali: "După Dumnezeu, consideră-l pe orice om ca pe Dumnezeu”.