Lecturi: Is 29,17-24; Ps 26; Mt 9,27-31

Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I sau pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Citire din cartea profetului Isaia 29,17-24
Aşa spune Domnul Dumnezeu: „Oare nu mai este încă puţin timp şi Libanul se va schimba în grădină, iar grădina va fi considerată o pădure? 18 În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, iar ochii orbilor vor vedea din beznă şi întuneric. 19 Bucuria celor sărmani va creşte în Domnul şi cei săraci dintre oameni se vor veseli în Sfântul lui Israel. 20 Căci cel violent va dispărea, cel batjocoritor nu va mai fi şi toţi cei care caută să săvârşească nelegiuire vor fi nimiciţi. 21 Ei care îi făceau vinovaţi pe oameni pentru un cuvânt, ei care întindeau curse la poartă şi îl derutau pe cel drept pentru nimica toată. 22 Pentru aceasta, aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacob, el care l-a răscumpărat pe Abraham: «Acum, Iacob nu se va ruşina şi faţa lui nu va păli acum». 23 Căci, atunci când îi vor vedea pe copiii lor, lucrarea mâinilor mele, în mijlocul lor, vor sfinţi numele meu, îl vor sfinţi pe Sfântul lui Iacob şi de Dumnezeul lui Israel se vor teme. 24 Cei derutaţi cu duhul vor dobândi pricepere şi cei care murmură vor primi învăţătură”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 26(27),1.4.13-14 (R.: 1a)
R.: Domnul este lumina şi mântuirea mea.

1 Domnul este lumina şi mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele,
de cine mă voi înfricoşa? R.

4 Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut:
să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să vizitez sanctuarul său. R.

13 Cred că voi vedea bunătăţile Domnului
pe pământul celor vii.
14 Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare,
întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Iată, Domnul nostru vine cu putere, el va lumina ochii slujitorilor săi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecaţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,27-31
În acel timp, au venit după Isus doi orbi, strigând: „Îndură-te de noi, Fiul lui David!” 28 Ajungând în casă, orbii s-au apropiat de el, iar Isus le-a zis: „Credeţi că pot să fac aceasta?” I-au spus: „Da, Doamne!” 29 Atunci le-a atins ochii, spunând: „Să vi se facă după credinţa voastră!” 30 Şi li s-au deschis ochii, iar Isus le-a poruncit cu asprime: „Vedeţi să nu afle nimeni!” 31 Dar ei, după ce au ieşit, au răspândit vestea despre el în tot ţinutul acela.

Cuvântul Domnului

Meditaţie

În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Domnul este lumina şi mântuirea mea.
Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecaţi.

Gândul zilei

„Vor sfinţi numele meu”. (Is 29,23)

Va fi un comportament nou, încât numele lui Dumnezeu va fi sfinţit. Cine face dreptatea, cine foloseşte milostivirea şi cine îşi dă seama de cei suferinzi, aceştia sfinţesc numele lui Dumnezeu. Numai operele de caritate dau slavă Tatălui nostru care este în ceruri; şi, graţie lor, rugăciunile şi cântările noastre vor putea fi acceptate cu multă plăcere.

Pastila zilei

Născut la Trier în jurul anului 340, dintr-o familie romană, Ambrozie a studiat la Roma. Aflându-se la Milano în anul 374, a fost, în mod neaşteptat, ales episcop al acelui oraş, fiind consacrat la 7 decembrie după ce a fost mai întâi botezat, fiind doar catehumen. Foarte conştiincios în îndeplinirea îndatoririlor, a arătat tuturor o mare iubire şi a fost, pentru credincioşii încredinţaţi lui, un adevărat păstor şi învăţător. Ajunge purtătorul de cuvânt, uneori puţin cam aspru, al credinţei catolice şi a moralei naturale în faţa împăraţilor. Combate erezia ariană, mai ales compunând imnuri populare pentru a fi cântate în adunările liturgice. Prin prestigiul său contribuie la convertirea lui Augustin. A murit în Sâmbăta Sfântă, la 4 aprilie 397.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Ef 3,8-12: Mie mi-a fost dat harul să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos; Ps 88: Îndurările tale, Doamne, în veci le voi cânta; In 10,11-16: Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.