Lecturi: Gal 5,18-25; Ps 1; Lc 11,42-46

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Lecturile zilei

LECTURA I
Cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 5,18-25
Fraţilor, dacă sunteţi conduşi de Duh, nu mai sunteţi sub Lege. 19 De altfel, faptele trupului sunt cunoscute. Acestea sunt: desfrânarea, necurăţia, neruşinarea, 20 idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, gelozia, mâniile, ambiţiile, discordiile, dezbinările, 21 invidiile, beţiile, orgiile şi cele asemănătoare acestora. Vă spun mai dinainte, aşa cum v-am mai spus, că cei care practică astfel de fapte nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. 22 În schimb, rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, 23 blândeţea, cumpătarea. Împotriva faptelor de acest fel nu există Lege. 24 Căci cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele. 25 Dacă trăim prin Duh, să ne şi comportăm potrivit Duhului!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 1,1-2.3.4 şi 6 (R.: cf. In 8,12b)
R.: Cine te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.

1 Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiţi,
nu zăboveşte pe calea păcătoşilor
şi nu se aşază în adunarea celor care batjocoresc,
2 dar îşi găseşte plăcerea în legea Domnului
şi la legea lui cugetă ziua şi noaptea. R.

3 El este ca pomul sădit pe malul apei,
care dă rod la timpul potrivit;
frunzele lui nu se veştejesc
şi tot ceea ce face are succes. R.

4 Nu tot aşa este cu cei nelegiuiţi, nu tot aşa;
ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi,
iar calea celor nelegiuiţi duce la pieire. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează. (Aleluia)

EVANGHELIA
Vai vouă, fariseilor! Vai vouă, învăţaţi ai Legii!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,42-46
În acel timp, Isus a spus: „Vai vouă, fariseilor, pentru că daţi zeciuială din mentă, din rută şi din toate ierburile, dar lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu: acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi! 43 Vai vouă, fariseilor! Vă plac primul loc în sinagogi şi saluturile în pieţe. 44 Vai vouă, pentru că sunteţi ca mormintele care nu se văd şi oamenii calcă pe deasupra fără să ştie”. 45 Unul dintre învăţaţii Legii, răspunzând, i-a zis: „Învăţătorule, vorbind astfel, ne jigneşti şi pe noi!” 46 El i-a zis: „Vai şi vouă, învăţaţi ai Legii, pentru că îi încărcaţi pe oameni cu poveri greu de purtat, dar voi nici măcar cu unul dintre degetele voastre nu atingeţi aceste poveri”.

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele.
Cine te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Vai vouă, fariseilor! Vai vouă, învăţaţi ai Legii!

Gândul zilei

„Dacă trăim prin Duh, să ne şi comportăm potrivit Duhului!” (Gal 5,25)

Sfântul Paul ne îndeamnă să nu cedăm ispitei de a face pe actorii, pe comedianţii. Dat fiind că pentru noi a fost invocat Duhul Sfânt şi acesta ne-a fost dăruit, viaţa noastră trebuie să se schimbe. Vom trăi împlinind sugestiile sale, nu ale trupului. Diferenţa este cu adevărat mare.

Pastila zilei

Iganţiu a fost al doilea episcop al Antiohiei după sfântul Petru. Pe vremea împăratului Traian (98-117), "Ignaţiu a fost trimis din Siria la Roma, ca acolo să fie sfâşiat de fiare din cauza mărturiei lui pentru Cristos”, scrie istoricul Eusebiu. Fiind la Smirna, unde se afla Policarp, a scris o epistolă către Biserica din Efes şi alta către Biserica din Magnezia. În total a scris şapte epistole Bisericilor din Asia, în care-şi exprimă grija faţă de unitatea Bisericii şi dorinţa de a se uni cu Cristos. Martirizat pe la anul 107, a devenit, aşa cum a dorit, "grâul lui Dumnezeu măcinat de dinţii fiarelor, pentru a deveni o pâine imaculată a lui Cristos”.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Fil 3,17-4,1: Patria noastră este în ceruri; Ps 33: Domnul mă eliberează de orice teamă; In 12,24-26: Dacă bobul de grâu, care cade în pământ, moare, aduce rod mult.